ICCJ. Decizia nr. 2641/2007. Contencios. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2641/2007
Dosar nr. 2282/33/2006
Şedinţa publică din 23 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 258 din 7 iunie 2006 Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta N.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin A.N.R.P. – C.C.S.D.
În motivarea sentinţei se arată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să transmită dosarul unui evaluator autorizat care să procedeze la evaluarea imobilului identificat în C.F după standardele internaţionale de evaluare (I.V.S.C) şi emiterea în favoarea sa a unei decizii de restituire în echivalent pentru imobilul respectiv, cu valoarea astfel stabilită.
Instanţa de Fond a stabilit că neemiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri nu se datorează unui refuz nejustificat al autorităţii pârâte de a soluţiona cererea reclamantei, ci obligativităţii respectării procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, procedură în cadrul căreia dosarele transmise în temeiul art. 16 se vor analiza în ordinea stabilită prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 206; în mod obiectiv, această procedură administrativă nu se poate derula în termenul de 30 de zile de la depunerea cererii, respectiv în termenul general prevăzut de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, chiar dacă legea specială, Legea nr. 247/2005, nu conţine prevederi referitoare la termenul de soluţionare a cererilor.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta N.M., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică şi invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestor motive, recurenta - reclamantă arată că Instanţa de Fond nu a încuviinţat administrarea unor probe esenţiale pentru soluţionarea cauzei, respectiv interogatoriul pârâtei şi expertiza tehnică; prima probă ar fi condus la concluzia că pârâta refuză soluţionarea cererii într-un termen rezonabil, iar cea de-a doua ar fi determinat exact cuantumul despăgubirilor, evitându-se o eventuală contestare a titlului de despăgubire ce va fi emis.
Totodată, în mod greşit Instanţa de Fond a reţinut că petiţionara nu poate invoca încălcarea de către autoritatea administrativă a unor termene prevăzute de Legea nr. 247/2005 şi faptul că termenul de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004 este inaplicabil. Respingând acţiunea reclamantei pentru acest considerent, susţine recurentul, Instanţa de Fond nu a ţinut seama nici de raportul dintre legea generală şi legea specială şi nici de art. 6 din C.E.D.O., referitor la accesul la justiţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Soluţia Instanţei de Fond, în sensul respingerii acţiunii este greşită, deoarece se ajunge indirect la concluzia că în lipsa unei dispoziţii legale exprese care să fie cuprinsă în legea specială, Legea nr. 247/2005, privind termenul de soluţionare a cererilor de către C.C.S.D., o asemenea soluţionare nu este guvernată de nici un termen şi poate fi amânată sine die, deoarece oricând este posibilă găsirea unor justificări de ordin conjunctural, care întârzie activitatea administraţiei.
Nesoluţionarea unei cereri într-un termen rezonabil, cu consecinţa lipsirii de suma reprezentând despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de stat, echivalează cu încălcarea dreptului de proprietate, astfel cum este el ocrotit în sistemul C.E.D.O., deoarece titularul acestui drept este în continuare lipsit de „bunul" său.
Totodată, potrivit art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 „Deciziile adoptate de către C.C. pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu Statul Român reprezentat prin C.C.S.D., iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004, prin „nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri" se înţelege „faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen". Potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 prin „refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere" se înţelege „exprimarea explicită, cu exces de putere a voinţei de a nu rezolva cererea".
În speţă, prin Dispoziţia nr. 2850 din 17 noiembrie 2005 emisă de P.M. Cluj-Napoca a fost soluţionată notificarea reclamantei din 26 martie 2003. Prin această dispoziţie au fost propuse acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, deoarece construcţia notificată a fost demolată, iar terenul notificat se află în zona de sistematizare a municipiului. în temeiul legii speciale, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dosarul împreună cu dispoziţia mai sus amintită au fost transmise Secretariatului C.C.S.D., de către entitatea care a soluţionat notificarea, în speţă P.M. Cluj-Napoca, cu procesul - verbal de predare – primire din data de 2 decembrie 2005.
Invocarea de către C.C. a propriei Decizii nr. 2 din 28 februarie 2006, prin care se stabileşte o ordine aleatorie de soluţionare a dosarelor, nu poate constitui o justificare legală pentru neemiterea titlului de despăgubiri, decât dacă acest refuz se plasează în interiorul unui termen prevăzut de lege.
Pentru considerentele menţionate, Înalta Curte constată că refuzul intimatei - pârâte de emitere a titlului de despăgubiri nu este justificat, astfel că în baza art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi admis, dispunându-se modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de N.M. împotriva sentinţei civile nr. 258 din 7 iunie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea.
Obligă pârâta să emită Decizia, reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul - teren şi construcţie situat în Municipiul Cluj-Napoca, identificat în C.F., conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2638/2007. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 862/2007. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
