ICCJ. Decizia nr. 922/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 922/2007
Dosar nr.10628/1/2006
Şedinţa publică din 14 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1251/A/2005 la Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.I. a chemat în judecată pe pârâţii I.G.J.R. şi M.A.I. solicitând ca prin sentinţa ce va pronunţa, Instanţa să dispună anularea Ordinului nr. 1029 din 10 iunie 2005, emis de primul pârât, prin care a fost eliberat din funcţia de şef adjunct al I.J.J.M., cu consecinţa repunerii în drepturile băneşti începând cu data de 31 mai 2005 până la zi, în raport de care i se va recalcula şi pensia de care beneficiază în prezent.
În motivarea acţiunii, reclamantul a precizat că ordinul emis este nelegal, în sarcina sa reţinându-se faptul că nu a luat măsurile necesare de aplicare a prevederilor legale privind prevenirea pagubelor în compartimentele auto şi alimente, nu a controlat în mod eficient activitatea de hrănire şi echipare a efectivelor pentru a evita crearea plusurilor de orice fel şi pentru lipsa de implicare în eficientizarea controalelor pe linie logistică, abateri de care nu se face vinovat.
S-a depus întâmpinare de către pârâtul I.G.J.R., acesta invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii introducerii acţiunii, excepţia tardivităţii îndeplinirii procedurii prealabile, precum şi cea a lipsei competenţei materiale a Instanţei.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acţiunii.
S-au administrat probatorii cu acte şi prin sentinţa civilă nr. 134 din 13 aprilie 2006, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamant reţinând ca fiind întemeiată excepţia tardivităţii plângerii prealabile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Instanţa de Fond a reţinut că, în speţă, ordinul contestat a fost emis la 10 iunie 2005, când într-adevăr reclamantul era internat în spital, dar acesta a fost externat la 13 iulie 2005, iar plângerea a formulat-o abia la 22 august 2005, deci cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Nu a fost primită apărarea reclamantului în sensul că nu a cunoscut despre ordinul contestat, întrucât el a participat la bilanţul controlului din 2 iunie 2005, cu acea ocazie aflând despre faptul că urma să fie eliberat din funcţie.
Celelalte excepţii invocate prin întâmpinarea depusă de pârât, au fost respinse ca neîntemeiate de către Instanţa de Fond, reţinându-se că I.G.J.R. are calitate procesuală pasivă, fiind cel care a emis ordinul contestat, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel potrivit art. 3 C. proc. civ., cauza de faţă având ca obiect anularea unui act administrativ emis de o autoritate centrală, iar acţiunea este admisibilă în principiu, deoarece ordinul contestat este dat de o autoritate publică centrală ce aparţine de M.A.I. care este un organ al administraţiei centrale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând în esenţă că numai printr-o interpretare greşită a dispoziţiilor legale Instanţa de Fond a ajuns la concluzia că a fost formulată tardiv plângere prealabilă, cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Arată recurentul că nu este întemeiată această excepţie, de vreme ce Ordinul cu nr. 1029 pe care-l contestă a fost emis la 10 iunie 2005, pus în executare retroactiv începând cu data de 1 iunie 2005, şi nu i-a fost comunicat, pârâtul susţinând că nu era necesară comunicarea pentru că, el, recurentul ar fi luat cunoştinţă despre acest ordin la 2 iunie 2005 cu ocazia bilanţului în urma unui control.
În aceste condiţii, menţionează recurentul, nu se poate stabili termenul de referinţă legală de la care curg cele 30 de zile privind necesitatea contestării ordinului. Cei doi pârâţi au formulat întâmpinări, solicitând respingerea ca nefondat a recursului.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale incidente cauzei, înalta Curte îl va admite pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „înainte de a se adresa Instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia".
Actul contestat şi anume Ordinul comandantului I.G.J.R. nr. 1029 din 10 iunie 2005, prin care recurentul - reclamant a fost eliberat din funcţia de adjunct al inspectorului şef II la I.J.J.M., aplicabil începând cu data de 1 iunie 2005, nu a fost comunicat acestuia, fiind astfel pus în imposibilitatea de a se apăra faţă de neregulile ce s-au reţinut în sarcina sa.
De altfel, chiar intimatul - pârât I.G.J.R., a recunoscut că nu a procedat la comunicarea acestui ordin, susţinând că recurentul - reclamant a aflat despre măsura eliberării din funcţie la data de 2 iunie 2005, pentru că a participat la bilanţul controlului, în calitatea de împuternicit la comandă.
Nu poate fi luată în seamă, apărarea intimatului - pârât, pentru că textul de lege, astfel cum a fost enunţat mai sus, vorbeşte despre o comunicare efectivă a actului, iar pe de altă parte este de observat faptul că ordinul a fost emis abia la 10 iunie 2005, deci ulterior datei de 2 iunie 2005 când a avut loc şedinţa de bilanţ.
În lipsa unor dovezi din care să rezulte că ordinul contestat de recurent i-a fost comunicat, nu se poate stabili nici termenul de referinţă de la care urmează a fi calculat termenul de 30 de zile de introducere a plângerii prealabile, aşa cum corect susţine recurentul prin motivele de recurs formulate, astfel încât rezolvarea dată de Instanţa de Fond excepţiei de tardivitate a plângerii, prin admiterea acesteia este una greşită, în contradicţie cu textul art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
Pentru toate aceste considerente, sentinţa Instanţei de Fond se priveşte ca nelegală şi netemeinică, fapt pentru care în baza art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis, hotărârea casată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeaşi Instanţă de Fond.
Cu ocazia rejudecării, vor fi analizate şi celelalte susţineri formulate în recurs de recurent şi care constituie de fapt apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.I., împotriva sentinţei civile nr. 134 din 13 aprilie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 916/2007. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 926/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
