ICCJ. Decizia nr. 2718/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2718/2007
Dosar nr. 6601/42/2006
Şedinţa publică din 25 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi contencios administrativ, prin Decizia nr. 259 din 19 decembrie 2006, a anulat cererea de revizuire formulată de SA I., judeţul Prahova, împotriva sentinţei civile nr. 130 din 21 septembrie1995 a Curţii de Apel Ploieşti, Dosar nr. 1966/1995, în contradictoriu cu intimaţii: Guvernul României, P.J.P. şi C.J.P. pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, ca insuficient timbrată.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, revizuenta SA I., Judeţul Prahova nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii de revizuire, deşi această obligaţie i s-a pus în vedere la ambele termene stabilite în cauză, Instanţa amânând pentru acelaşi motiv şi pronunţarea deciziei de la 12 la 19 decembrie 2006.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuenta SA I., Judeţul Prahova, susţinând că, pe de o parte acţiunea este scutită de obligaţia timbrării, iar pe de altă parte, că a depus dovada timbrării cererii de revizuire, în alt dosar.
Examinând Decizia atacată, motivarea recursului şi dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi contencios administrativ, investită cu soluţionarea cererii de revizuire a sentinţei civile nr. 130 din 21 septembrie 1995, a Curţii de Apel Ploieşti, formulată de SA I., judeţul Prahova a pus în vedere revizuentei, obligaţia timbrării şi cuantumul taxei judiciare de timbru care trebuia achitată, precum şi valoarea timbrului judiciar care trebuia depus, atât pentru termenul din 21 noiembrie 2006, cât şi pentru termenul din 12 decembrie 2006, amânând pentru acelaşi motiv, pronunţarea deciziei de la 12 decembrie, la 19 decembrie 2006.
Se reţine că revizuenta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a timbra cererea de revizuire.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, precum şi cele ale art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii, situaţie în care Curtea de Apel Ploieşti a procedat în consecinţă.
Ca atare, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SA I., judeţul Prahova împotriva Deciziei nr. 259 din 19 decembrie 2006, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 2715/2007. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 2719/2007. Contencios. Litigii Curtea de... → |
---|