ICCJ. Decizia nr. 2715/2007. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2715/2007
Dosar nr. 2061/1/2007
Şedinţa publică din 25 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Galaţi, reclamantul S.I. a chemat în judecată B.A.G. şi U.N.B.R. solicitând anularea Deciziei nr. 78 din 15 iunie 2005, emisă de Baroul Galaţi, obligarea ca în termen de 30 de zile să emită o nouă decizie prin care să se admită cererea sa de primire în calitate de avocat definitiv în baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
Prin Încheierea din 16 noiembrie 2005, în baza art. 40 alin. (3) C. proc. civ. s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Tribunalului Galaţi şi trimiterea spre judecată Tribunalului Bacău, având în vedere că prin Încheierea nr. 5397 din 9 noiembrie 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a admis cererea de strămutare şi s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Bacău.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 8470/2005 la Tribunalul Bacău, iar prin Încheierea din 6 februarie 2006, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, având în vedere că cererea contestatorului se îndreaptă şi împotriva deciziei emise de o autoritate centrală autonomă, U.N.B.R., iar în acest caz, competenţa de soluţionare aparţine Curţii de Apel, care are competenţa de a soluţiona litigiile de contencios administrativ având ca obiect acte emise de autorităţile sau instituţiile publice centrale.
După înregistrarea cauzei pe rolul Curţii de Apel Bacău, a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 51/1995 faţă de dispoziţiile art. 15, art. 16 alin. (1) şi alin. (2), art. 20 şi art. 41 alin. (1) din Constituţie.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 751 din 26 octombrie 2006, a respins excepţia de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, deoarece prin Decizia nr. 513 din 20 iunie 2006, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
După repunerea cauzei pe rol prin sentinţa civilă nr. 1 din 8 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţiile prematurităţii şi inadmisibilităţii acţiunii, a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamant, a fost anulată Decizia nr. 78/2005 a Baroului Galaţi şi respinsă cererea privind admiterea cererii de primire în avocatură.
În considerentele sentinţei s-a reţinut faptul că la 25 mai 2005, reclamantul a formulat cererea către Baroul Galaţi pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, iar prin Decizia nr. 78 din 15 iunie 2005, Baroul Galaţi a respins cererea ca fiind tardiv introdusă, în conformitate cu art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995. Această decizie a fost contestată la U.B.R., dar până la data formulării cererii de chemare în judecată nu s-a răspuns reclamantului.
Excepţia prematurităţii acţiunii, excepţie invocată de Baroul Galaţi, argumentată de faptul că Uniunea Naţională nu s-a pronunţat asupra contestaţiei, a fost respinsă ca neîntemeiată deoarece reclamantul s-a adresat Instanţei de contencios administrativ numai după expirarea termenului prevăzut de art. 2 lit. g) din Legea nr. 554/2004, de la adresarea plângerii prealabile U.N.B.R., iar aceasta a fost chemată în judecată pe considerentul nesoluţionării plângerii prealabile în termen de 30 de zile.
De altfel, plângerea prealabilă a fost soluţionată abia la data de 4 februarie 2006, deşi a fost depusă la 7 iulie 2005.
Şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost respinsă pentru că, chiar dacă art. 16 din Legea nr. 51/1995 foloseşte sintagma „poate primi", Consiliul Baroului nu are un drept discreţionar de a primi sau nu în profesie un solicitant care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, iar dacă refuzul este considerat nejustificat, persoana vătămată se poate adresa Instanţei pentru că altfel s-ar ajunge la o încălcare a garanţiilor instituite de art. 6 al C.E.D.O.
Pe fond, cererea reclamantului a fost admisă avându-se în vedere că art. 161 din Legea nr. 51/1995 a fost declarat neconstituţional, iar Decizia Consiliului Baroului Galaţi fundamentată pe acest text este nelegală pentru că primirea în avocatură nu poate fi limitată de vârstă.
Chiar dacă deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, totuşi efectul declarării neconstituţionalităţii se reflectă în hotărârea Instanţei pentru că nu poate fi păstrat un act administrativ emis în baza unui text declarat neconstituţional.
Capătul de cerere privind obligarea la o nouă decizie a fost respins pentru că prin decizie nu s-a statuat asupra condiţiilor de primire în profesie, pentru că această decizie nu poate fi controlată decât prin prisma a ceea ce a dispus, dar şi numai potrivit celor solicitate de reclamant chiar dacă s-a anulat Decizia, reclamantul nu a solicitat obligarea Consiliului Baroului Galaţi la emiterea unei noi decizii prin care să analizeze cererea de fond, astfel că va putea solicita soluţionarea în fond a cererii de primire în avocatură, dat fiind că prima cerere a fost soluţionată pe excepţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul S.I. criticând-o ca fiind nelegală pentru modul de soluţionare a capătului de cerere privind obligarea la admiterea cererii de primire în avocatură fără examen.
Este criticată hotărârea Instanţei de Fond pentru că deşi a solicitat Tribunalului, în luna octombrie 2005, să se ia act că renunţă la judecată faţă de U.N.B.R., Instanţa de Fond a respins aceasta pentru că nu a existat acordul acesteia.
Prin aceasta s-ar fi încălcat principiul disponibilităţii dar şi competenţa materială dat fiind petitul acţiunii şi calitatea autorităţii emitente a actului a cărui anulare se solicită.
În privinţa capătului de cerere privind obligarea Baroului Galaţi la emiterea unei alte decizii prin care să admită cererea de primire cu scutire de examen, pentru că se ajunge la o nouă acţiune în justiţie pentru că, prin Decizia atacată, cererea a fost respinsă pe baza unei excepţii, dar şi pe fond pot să respingă cererea în lipsa unei hotărâri prin care să fie obligat.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 3,5 şi 9 C. proc. civ.
Examinând probele aflate la dosar, motivele de recurs invocate şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Aşa cum am arătat, reclamantul, iniţial, a chemat în judecată B.A.G., dar şi U.N.B.R. şi, tocmai plecând de la aceasta, cauza a fost declinată în favoarea Curţii de Apel, singura competentă să soluţioneze un litigiu unde calitate procesuală pasivă are o autoritate centrală.
Chiar dacă reclamantul a formulat o cerere de renunţare la judecată, aceasta a fost respinsă de Instanţa de Fond având în vedere că pârâţii s-au opus acestei renunţări.
Potrivit art. 246 alin. (1) C. proc. civ. reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă, însă alin. (4) al art. 246 C. proc. civ., prevede că dacă părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi, astfel că dacă pârâtul se opune la cererea de renunţare, Instanţa nu poate decât să continue judecata, fără a se ţine seama de renunţarea la judecată a reclamantului.
Având în vedere că nu s-a putut lua act de renunţarea la judecată împotriva U.N.B.R., nu s-au încălcat nici normele de competenţă pentru că fiind o autoritate centrală parte în proces, competenţa aparţine Curţii de Apel în primă Instanţă.
Pentru că au fost respectate dispoziţiile art. 246 alin. (4) C. proc. civ., nu se poate vorbi de o încălcare a principiului disponibilităţii pentru că legea recunoaşte dreptul reclamantului de a putea renunţa la acţiune, dar în anumite condiţii, clar stabilite de lege, astfel că nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 304 pct. 5 C. proc. civ.
În motivele de recurs se invocă faptul că această renunţare ar fi fost făcută din 2005, iar dezbaterile asupra fondului ar fi fost la 8 ianuarie 2007, dar nu pot fi reţinute aceste menţiuni pentru că intrarea în dezbaterea fondului coincide cu admiterea probelor, ori este greu de crezut că admiterea probelor s-a făcut odată cu soluţionarea cauzei care s-a produs la 8 ianuarie 2007. Prin urmare, nu se poate confunda momentul intrării în dezbaterea fondului, la care face referire art. 246 alin. (4) C. proc. civ., cu momentul soluţionării cauzei, al încheierii dezbaterilor.
Nici motivul de recurs care vizează modul de soluţionare al obiectului acţiunii nu este fondat.
Prin Decizia nr. 78 din 15 iunie 2005 emisă de B.A.G. a fost respinsă cererea reclamantului pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, ca tardiv introdusă.
Prin urmare, cererea reclamantului a fost soluţionată în baza unui excepţii, a tardivităţii, fără a se analiza pe fond cererea acestuia, pentru a fi verificate condiţiile pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen.
În mod corect, Instanţa de Fond a admis acţiunea, anulând această decizie dar respingând capătul de cerere privind admiterea cererii de primire în avocatură, pentru că această cerere nu a fost analizată, pe fond, mai întâi, da B.A.G., aşa cum prevede legea.
Numai în cazul în care, după analizarea cererii reclamantului pe fond, Baroul Galaţi nu va admite cererea reclamantului, acesta se poate adresa Instanţei pentru a verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru admiterea în profesia de avocat cu scutire de examen, dar nu se poate dispune, direct, de către Instanţă admiterea cererii, fără a fi analizată, mai întâi, de Baroul Galaţi.
De altfel, aşa cum a reţinut şi Instanţa de Fond, reclamantul nu a solicitat obligarea baroului Galaţi să-i analizeze pe fond cererea ci ca Instanţa să se pronunţe asupra cererii sale, chiar dacă, iniţial, cererea a fost respinsă nu pe fond, ci pe baza unei excepţii.
Instanţa nu poate admite acest capăt de cerere numai pentru că reclamantul bănuieşte că cererea sa va fi respinsă de Baroul Galaţi sau că se prelungesc litigiile dintre părţi pentru că orice hotărâre judecătorească trebuie să fie dată cu respectarea dispoziţiilor legale.
Chiar dacă se invocă faptul că într-un alt litigiu s-ar putea invoca autoritatea de lucru judecat, nici acesta nu este un motiv de casare a sentinţei, pentru că, analizând condiţiile cerute, pentru a exista autoritatea de lucru judecat este posibil ca această excepţie să nu poată fi admisă.
Apreciind că soluţia Instanţei de Fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul ca nefondat, pentru că hotărârea Instanţei de Fond a fost dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.I. împotriva sentinţei civile nr. 1 din 8 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2706/2007. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2718/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
