ICCJ. Decizia nr. 277/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 277/2007
Dosar nr. 11017/1/2006
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 14 iulie 2005 la Curtea de Apel Braşov, reclamantul C.A. a chemat în judecată pe pârâţii A.N.O.F.M. Braşov şi B.S., solicitând anularea Ordinului nr. 300 din 13 iunie 2005, reintegrarea sa în funcţia publică deţinută anterior emiterii ordinului şi obligarea pârâtelor, în solidar, la plata unei despăgubiri egale cu salariile şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pentru perioada încetării raporturilor de serviciu şi până la reintegrare, indexate, majorate şi recalculate şi la plata unor daune morale în sumă de 100.000 lei.
În motivarea acţiunii reclamantul arată că prin ordinul contestat a fost sancţionat disciplinar, nelegal şi netemeinic, cu destituirea din funcţia publică de director executiv adjunct al D.M.P.M. din cadrul A.J.O.F.M. Braşov.
Mai arată că ordinul este lovit de nulitate absolută sub aspectul formei, prin aceea că s-au încălcat dispoziţiile art. 24 din HG nr. 1210/2003 cu privire la sesizarea comisiei de disciplină, sesizare care nu există, comisia autosesizându-se, nu se arată în concret faptele care pot constitui abatere disciplinară şi data la care s-au produs, raportul comisiei s-a înaintat peste termenul legal la persoana competentă să aplice sancţiunea şi nici nu i s-a adus la cunoştinţă reclamantului, iar ordinul de sancţionare s-a emis peste termenul de 5 zile lucrătoare de la primirea raportului comisiei, termen prevăzut de art. 35 alin. (5) din HG nr. 1210/2003.
În ce priveşte fondul, susţine că ordinul contestat este lovit de nulitate absolută pentru că nu cuprinde motivele pentru care i-au fost înlăturate apărările şi temeiul legal în baza căruia i s-a aplicat sancţiunea disciplinară şi că faptele reţinute în ordin sunt nereale, inventate de comisie, fără substanţă şi fără suport probator.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 108/ F din 17 aprilie 2006 a respins acţiunea, reţinând că nu este întemeiată critica privitoare la nulitatea ordinului, nefiind încălcate prevederile legale referitoare la forma acestuia, la sesizarea comisiei de disciplină şi la raportul întocmit de comisie, dar nici cu privire la fondul problemei şi anume a nelegalităţii ordinului şi a măsurii de destituire din funcţie, comisia de disciplină fiind sesizată de către angajata A.J.O.F.M. Braşov, L.S., reclamantul a cunoscut faptele ce i se imputau şi le-a recunoscut cu ocazia cercetării administrative, iar din materialul probator administrat a rezultat că reclamantul efectua nejustificat evaluări lunare şi chiar zilnice a funcţionarilor din subordine, avea comportări necorespunzătoare faţă de aceştia, a creat o stare de tensiune la locul de muncă şi alte abateri reţinute corect de către comisie.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei, considerând că este netemeinică şi nelegală.
Susţine că instanţa i-a respins nejustificat solicitarea de a se constata nulitatea absolută a ordinului atacat pentru că s-a autosesizat comisia de disciplină fără să aibă competenţă şi apoi a propus fără temei sancţionarea sa disciplinară.
Mai susţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra raportului comisiei de disciplină, care a fost întocmit şi semnat de două persoane care nu au participat la judecarea cauzei şi la întocmirea referatului.
Consideră că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive contradictorii, fiind dată cu încălcarea gravă a dispoziţiilor legale în materie, reţinând abateri disciplinare pe baza declaraţiilor unei persoane care a făcut sesizarea şi a altor două persoane aflate în subordinea acesteia, fără să verifice dacă a existat o perturbare a activităţii la nivelul comportamentului pe care l-a condus şi fără să ţină cont că în anii anteriori a obţinut calificative de „foarte bine".
Menţionează că instanţa a reţinut eronat că ar fi recunoscut abaterile în faţa comisiei de disciplină şi n-a avut în vedere că tot timpul s-a apărat de acuza de hărţuire sexuală venită din partea unei subalterne.
Intimaţii-pârâţi au formulat întâmpinări separate, dar cu un conţinut asemănător, prin care solicită ca recursul să fie respins ca nefondat, deoarece instanţa a reţinut corect că procedura de cercetare s-a început în urma sesizării funcţionarei L.S., sesizare ce s-a trimis la A.N.O.F.M. Braşov, fiind apoi înregistrată la comisia de disciplină, care s-a constituit legal, a citat şi audiat părţile implicate, ca şi alte persoane, întocmind procese-verbale de şedinţă, care s-au adus la cunoştinţa recurentului, ca şi referatul conţinând rezultatele activităţii de cercetare, pe care l-a semnat fără obiecţiuni.
Susţin că ordinul contestat îndeplineşte toate condiţiile de fond şi de formă impuse de lege, cuprinzând elementele prevăzute în mod expres de art. 35 alin. (2) din HG nr. 1210/2003, şi a fost emis în termenul de 5 zile lucrătoare de la data primirii raportului comisiei de disciplină şi de 6 luni de la data săvârşirii abaterilor disciplinare.
Analizând motivele de recurs invocate, materialul probator administrat şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Ordinul nr. 300 din 13 iunie 2005, emis de preşedintele A.N.O.F.M., recurentul – reclamant a fost sancţionat disciplinar cu destituirea din funcţia publică de director executiv adjunct la D.M.F.M. din cadrul A.J.O.F.M. Braşov, în conformitate cu prevederile art. 65 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare.
Se reţine în sarcina acestuia săvârşirea mai multor abateri disciplinare şi anume: perturbarea activităţii desfăşurate la nivelul compartimentului pe care îl conduce prin organizarea unor şedinţe de perfecţionare profesională a personalului cu afectarea timpului corespunzător îndeplinirii obligaţiilor de serviciu, fără aprobarea conducerii A.N.O.F.M.; schimbarea atribuţiilor de serviciu prevăzute în fişele posturilor acestora, fără aprobarea conducerii A.N.O.F.M.; evaluarea lunară a funcţionarilor publici din subordine cu încălcarea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 188/1999; atitudinea necorespunzătoare faţă de personalul din subordine, manifestată prin accese de furie şi folosirea unui ton necorespunzător, ce au dus la inhibarea acestora şi la crearea unui climat tensionat, care a alterat grav mediul de lucru.
La emiterea ordinului s-au avut în vedere dispoziţiile legale aplicabile, precum şi procesele – verbale ale comisiei de disciplină din 1 aprilie 2005 şi din 7 aprilie 2005, referatul comisiei de disciplină din 18 aprilie 2005 şi raportul comisiei de disciplină din 31 mai 2005.
Recurentul consideră că eronat i s-a respins de către prima instanţă cererea de constatare a nulităţii ordinului din cauză că s-au interpretat greşit prevederile art. 24 alin. (1) din HG nr. 1210/2003, prin aceea că a considerat că sesizarea funcţionarului public L.S. reprezintă un act legal de sesizare a comisiei de disciplină, când în realitate aceste dispoziţii trebuiau interpretate în sensul că sesizarea trebuia să parvină din partea unei persoane din afara instituţiei.
Acest punct de vedere nu poate fi reţinut ca fiind în conformitate cu conţinutul art. 24 alin. (1) lit. c) din HG nr. 1210/2003, care prevede că sesizarea comisiei de disciplină se poate face de „orice persoană care se consideră vătămată prin fapta unui funcţionar public", ceea ce înseamnă că este irelevant dacă persoana respectivă este din interiorul sau din afara instituţiei.
Ca atare, se reţine că sesizarea comisiei de disciplină s-a făcut legal, nefiind o autosesizare a acesteia, cum eronat susţine recurentul.
De asemenea, este nereală susţinerea că ordinul n-ar conţine temeiul legal în baza căruia s-a emis, ceea ce ar duce la nulitatea absolută a acestuia, când în realitate din cuprinsul ordinului rezultă textele legale avute în vedere la emiterea lui şi anume atât actele normative care abilitează pe preşedintele A.N.O.F.M. să-l emită, cât şi temeiul legal în baza căruia se aplică sancţiunea disciplinară.
Recurentul consideră şi că instanţa nu a ţinut cont că raportul comisiei de disciplină a fost întocmit şi semnat de două persoane care nu au participat la judecarea cauzei şi la întocmirea referatului, susţinere ce nu poate fi reţinută, pentru că din probele dosarului rezultă că s-a constituit legal comisia de disciplină, prin înlocuirea corespunzătoare a unor persoane cu altele fără să fie afectată activitatea comisiei.
Corect a reţinut şi motivat instanţa de fond cu privire la abaterile disciplinare săvârşite de către recurent, abateri ce rezultă din declaraţiile persoanelor audiate la comisia de disciplină, în mare parte recunoscute de către recurent.
Nici prin ordinul contestat şi nici din cuprinsul sentinţei nu rezultă că s-ar fi reţinut în sarcina recurentului hărţuirea sexuală a funcţionarelor de sex feminin din subordine, imputându-i-se faptul că s-a produs o hărţuire a acestora în ce priveşte modul de exercitare a atribuţiilor de serviciu, prin ţinerea zilnică a unor şedinţe de perfecţionare profesională, prin schimbarea atribuţiilor de serviciu sau prin obligaţia personalului din subordine de a întocmi zilnic rapoarte de activitate şi fişe de normare.
Nu este reală nici susţinerea recurentului că nu s-au respectat termenele legale în ce priveşte înaintarea raportului comisiei de disciplină şi emiterea ordinului în discuţie.
Abaterile disciplinare reţinute în sarcina recurentului s-au prevăzut detaliat în înscrisurile întocmite de către comisia de disciplină, înscrisuri care au stat la baza emiterii ordinului, aceste abateri fiind analizate şi în motivarea sentinţei, ele rezultând cu evidenţă din probatoriul aflat la dosar.
Pentru toate considerentele arătate mai sus, reţinându-se că hotărârea contestată este legală şi temeinică, urmează ca, în baza prevederilor art. 299 şi art. 312 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, să se respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.A. împotriva sentinţei civile nr. 108/ F din 17 aprilie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 238/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 287/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
