ICCJ. Decizia nr. 231/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 231/2007
Dosar nr. 5678/1/2006
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 13/ FC din 13 februarie 2006, Curtea de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamantul D.I. în contradictoriu cu C.E.M.P.H.A., a dispus anularea Deciziei nr. 5097 din 10 noiembrie 2004 şi a certificatului de încadrare în grad de handicap din 19 august 2007 şi a dispus obligarea pârâtei să emită o nouă decizie care să recunoască reclamantului drepturile ce derivă din calitatea de persoană handicapată.
În motivarea sentinţei se reţine că prin cele două acte supuse anulării reclamantului i-a fost respinsă cererea privitoare la încadrarea sa în categoria persoanelor cu handicap.
Instanţa de fond a stabilit, pe baza actelor depuse la dosar şi a raportului de expertiză medico - legală efectuat de S.M.L.A., că reclamantul se încadrează în criteriile impuse prin Ordinul M.S. nr. 726/1992 pct. 3 pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru adulţi, în sensul că acesta are un handicap auditiv, respectiv o hipoacuzie dobândită în adolescenţă, cu tulburări grave de comunicare şi tulburări de auz bilaterale, cu pierderea peste 70 db calculată pe audiogramă, ce se protejează greu, asociată cu tulburări psihice şi de limbaj.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta C.E.M.P.H.A. din cadrul Ministerului Muncii, Solidarităţii şi Familiei – A.N.P.H., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
Potrivit documentaţiei existente la dosarul cauzei prima atestare a afecţiunii auditive a reclamantului – intimat datează din anul 1963, respectiv de la vârsta de 29 ani, în cadrul unei fişe de consultaţie, fiind menţionat diagnosticul: otalgie stângă, hipoacuzie.
Ulterior, reclamantul – intimat este înregistrat la 9 februarie 1981 cu diagnosticul „hipoacuzie de percepţie bilaterală", iar pentru afecţiunea psihică primele documente au ca dată anul 1993, când a avut loc internarea într-o secţie de psihiatrie, stabilindu-se diagnosticul „sindrom psiho – organic cronic deteriorativ fond involutiv şi defect senzorial".
Recurenta susţine astfel că afecţiunea nu este contractată precoce (copilărie – adolescenţă), ci ulterior, aceasta constituindu-se după o afecţiune de otită acută, care s-a agravat pe parcurs, în consecinţă, nu sunt întrunite condiţiile cap. I pct. 3 din Ordinul M.S.F. nr. 726/2002 pentru încadrarea în grad de handicap a intimatului – reclamant, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu aplicarea greşită a legii.
În drept recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce priveşte încadrarea motivelor de recurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod greşit recurenta susţine că handicapul auditiv al intimatului – reclamant a intervenit abia la vârsta de 29 de ani, respectiv în anul 1963, la dosar existând adeverinţa eliberată de G.H.R.G.R.B. la data de 22 octombrie 1955, atestând că acesta a fost inapt pentru satisfacerea stagiului militar datorită diagnosticului de hipoacuzie, situaţie existentă la vârsta de 21 de ani.
Astfel, în mod corect, pe baza prezumţiei simple, necontrazisă de vreo altă probă din dosar, instanţa de fond a stabilit că numai în cazul unui debut al bolii (otită) în adolescenţă, reclamantul putea deveni inapt pentru satisfacerea stagiului militar la vârsta de 21 de ani. Reclamantul a indicat ca debut al bolii anul 1946, când a fost internat la Spitalul din comuna Izvoarele şi tratat superficial de o infecţie otită ce s-a agravat în timp, dar această situaţie de fapt nu a putut fi probată în mod direct, datorită distrugerii înscrisurilor de la acea dată.
În contextul tuturor probelor administrate în cauză prima instanţă a stabilit în mod corect că reclamantul se încadrează în prevederile cap. I pct. 3 din Ordinul M.S. nr. 726/2002, valorificând inclusiv concluziile raportului de expertiză medico - legală efectuat de S.M.L.A., care stabileşte că „handicapul senzorial (auditiv) a fost determinat la debut de o boală (otită), ulterior agravarea acestuia fiind cauzată de involuţie".
Pentru considerentele menţionate, în baza art. 312 alin. (1) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.S.E.P.H.A. prin A.N.P.H., împotriva sentinţei civile nr. 13/ FC din 13 februarie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1946/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 238/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
