ICCJ. Decizia nr. 2781/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2781/2007
Dosar nr.171/33/2007
Şedinţa publică din 30 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamantul K.F.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., anularea Hotărârii nr. 20811 din data de 21 noiembrie 2006 şi obligarea pârâtei la acordarea drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2004.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală şi netemeinică şi ca atare se impune anularea acesteia
Întrucât, în perioada septembrie 1940 - martie 1945, a fost refugiat cu familia din motive etnice, urmare a Dictatului de la Viena, din localitatea Grindeni, jud. Maramureş, în localitatea Camaraşi, jud. Cluj.
Reclamantul a mai arată că familia sa a fost ameninţată şi îndemnată să părăsească teritoriul României, tatăl său fiind bătut de legionari şi jandarmi, pe motivul că a vorbit în limba maghiară, astfel încât familia sa a fost nevoită să se refugieze.
Prin sentinţa civilă nr. 137/2007 din 5 martie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă, Instanţa dispunând anularea hotărârii atacate. Totodată, Instanţa a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada iulie 1944 - noiembrie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iulie 2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre Instanţa a reţinut, în esenţă, că în cauză s-a făcut dovada persecuţiilor etnice şi a părăsirii localităţii de domiciliu, iar că în ce priveşte actul normativ aplicabil, legiuitorul a avut în vedere întreg teritoriul României sub aspect geografic, în care au intrat, în egală măsură, atât teritoriile cedate temporar cât şi cele păstrate de Statul Român.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P.C., criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, opinând că localitatea din care s-a mutat reclamantul era libera, motivul plecării nefiind aşadar persecuţia etnica, având loc, mai degrabă, o simpla alegere noua de domiciliu.
Recurenta pârâtă a mai susţinut că declaraţiile de martori sunt dovezi conform legii, dar numai in măsura in care concorda cu situaţia istorica.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispoziţiile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de articolul mai sus menţionat.
Din interpretarea acestui text de lege precum şi a întregului act normativ, rezultă că legiuitorul a avut în vedere toţi cetăţenii români, indiferent de etnie, care aflaţi pe teritoriul Statului Român, fie în teritoriile cedate, fie în cele păstrate sub administraţia românească, au avut de suferit persecuţii etnice.
De asemenea, potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin declaraţie cu martori.
Din probatoriul administrat în cauză, în speţă înscrisurile aflate la dosarul de fond, precum şi din declaraţia martorului audiat nemijlocit de Instanţă, rezultă că intimatul - reclamant se încadrează în situaţia prevăzută de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii în speţă, situaţie dovedită de acesta în conformitate cu prevederile art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002.
Pentru considerentele arătate, se constată că Instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinţei civile nr. 137/2007 din 5 martie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2780/2007. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2786/2007. Contencios. Expropriere. Recurs → |
|---|
