ICCJ. Decizia nr. 2789/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2789/2007
Dosar nr. 8/84/2007
Şedinţa publică din 30 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, reclamanta V.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.S., anularea Hotărârii nr. 4.185 din 08 decembrie 2006 emisă de către pârâtă, cu consecinţa recunoaşterii în favoarea sa a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este îndreptăţită la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât a fost persecutată din motive etnice de regimurile instaurate în România cu începere de la data de 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945.
Tribunalul Sălaj, prin sentinţa civilă nr. 160 din 25 ianuarie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 8/84/2007, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Prin sentinţa civilă nr. 144/2007 din 8 martie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost respinsă.
Pentru a pronunţa această hotărâre Instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu a putut să asigure prezenţa celor două persoane pentru audierea acestora în vederea administrării nemijlocite a probei cu martori, motiv pentru care, în temeiul art. 103 alin. (1) C. proc. civ., aceasta a fost decăzută din proba cu martori.
S-a mai constatat că reclamanta a depus în probaţiune extrasul nr. C/3881/2006 din data de 02 februarie 2007 emis de A.N. – D.J.C., din care rezultă că doar tatăl său, numitul C.D., figurează în registrul de evidenţă refugiaţi din 20 octombrie 1940, astfel încât Instanţa a apreciat că, prin prisma probelor administrate, nu se poate reţine calitatea reclamantei de persoană persecutată din motive etnice în sensul Legii nr. 189/2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs V.I., criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că la termenul de judecată din data de 8 martie 2007 a fost în imposibilitate de prezentare din motive medicale, situaţie adusă la cunoştinţa Instanţei.
Recurenta reclamantă a mai arătat că, în opinia sa, sentinţa atacată este nelegală, câtă vreme prin acţiunea introductivă a solicitat proba cu martori, iar Instanţa a aplicat prevederea art. 103 alin. (1) fără ca martorii să fie citaţi.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispoziţiile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de articolul mai sus menţionat.
De asemenea, potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente şi, în lipsa acestor acte, prin declaraţie cu martori.
Din probatoriul administrat în cauză, se reţine că tatăl reclamantei a fost nevoit să se refugieze, datorită calităţii sale de poliţist, în noiembrie 1940, din Zalău în Turda şi, ulterior, în Timişoara.
Totodată, după cum rezultă din declaraţiile autentificate ale martorilor, ca urmare a persecuţiilor etnice şi pentru a se pune la adăpost, mama reclamantei a plecat împreună cu aceasta şi cu cel de-al doilea copil spre Turda, localitatea de refugiu a soţului său, tatăl reclamantei.
Din probatoriul administrat rezultă că cei trei membri ai familiei au fost nevoiţi să se întoarcă la domiciliu, întrucât graniţa fusese închisă, însă, găsind locuinţa ocupată de maghiari, s-au refugiat la bunici, în localitatea Aghireş, unde au locuit în perioada decembrie 1940 - 15 mai 1941.
Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor OG nr. 105/1999, persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, astfel încât esenţial în speţă este faptul că reclamanta a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu ca urmare a persecuţiilor etnice, refugiindu-se împreună cu mama şi fratele acesteia la bunici, în localitatea Aghireş, situaţie ce se încadrează în ipoteza Legii nr. 189/2000.
Întrucât din probele administrate nu rezultă ziua refugiului ci doar luna şi anul acestuia (decembrie 1940) precum şi sfârşitul perioadei de persecuţie, se va considera ziua de 15 a lunii respective, respectiv 15 decembrie 1940.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 312 alin. (2) şi art. 314 C. proc. civ., va admite recursul declarat, va casa hotărârea atacată, iar, pe fond va admite acţiunea formulată de reclamanta V.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de V.I. împotriva sentinţei civile nr. 144/2007 din 8 martie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată, iar, pe fond admite acţiunea formulată.
Anulează Hotărârea nr. 4185 din 8 decembrie 2006 emisă de C.J.P.S.
Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada 15 decembrie 1940 - 15 mai 1941, cu începere de la 1 septembrie 2006.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2787/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2795/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
