ICCJ. Decizia nr. 2786/2007. Contencios. Expropriere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2786/2007
Dosar nr.462/54/2007
Şedinţa publică din 30 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul, B.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.L.R. – C.L.S.Î.N. şi P.J.D. – C.J.S., anularea Hotărârii nr. 9 din 21 septembrie 2006 emisă de pârâtul C.J.D.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că urmare a notificării nr. 2211/2006 a depus întâmpinare la data de 30 august 2006, în care a precizat faptul că nu este de acord cu propunerile de expropriere indicate în modelul transmis odată cu notificarea şi a solicitat Comisiei de soluţionare întâmpinărilor să consemneze în procesul - verbal pretenţiile sale, considerând că preţul impus de expropriator este nefundamentat.
A mai arătat că, procesul - verbal pentru consemnarea cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice a lucrării de interes local „strămutarea localităţii Rast" este lovit de nulitate, deoarece nu poartă data de emitere, iar propunerile de expropriere şi procesul - verbal menţionat au fost notificate cu nerespectarea dispoziţiilor art. 13 - 14 din Legea nr. 33/1994, precum şi ale art. 43 din Legea nr. 215/2001.
A menţionat, totodată, că presupusa negociere - încercare de soluţionare a întâmpinărilor la notificări este de fapt simulată, comisia constituită fiind nelegală, încălcându-se prevederile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 33/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 1703 din 6 decembrie 2006, Tribunalul Dolj, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dolj, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, reţinând că, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 33/1994, hotărârea ce face obiectul acţiunii formulate poate fi atacată la Curtea de Apel în raza căreia se află situat imobilul în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit Legii contenciosului administrativ.
Prin sentinţa nr. 80 din 1 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost respinsă.
Pentru a pronunţa această hotărâre Instanţa a reţinut, în esenţă, că nu există incompatibilitate între calitatea de membru al comisiei de soluţionare a întâmpinărilor şi cea de membru în comisia de realizare a cercetării prealabile.
În ce priveşte capătul de cerere vizând constatarea nulităţii procesului - verbal de cercetare prealabilă, Instanţa a apreciat că acesta, se încadrează în categoria actelor materiale preparatorii, care nu sunt acte de autoritate şi care nu pot fi supuse controlului de legalitate în contenciosul administrativ, iar cum reclamantul nu a înţeles să atace actul de declarare a utilităţii publice, acesta nu mai poate reitera ulterior critici care să vizeze neregularităţi ale procedurii declarării utilităţii publice.
Instanţa a mai reţinut că deşi exproprierea în vederea strămutării localităţii poate fi considerată ca măsură de organizare urbanistică a unei localităţi, potrivit art. 43 alin. (2) din Legea 215/2001 consultarea prin referendum a cetăţenilor este facultativă nu obligatorie, fiind lăsată la aprecierea primarului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs B.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 şi 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora s-a susţinut, pe de o parte, că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută întrucât la dezbaterea fondului cauzei nu a participat reprezentantul M.P., a cărui prezenţă cea obligatorie, conform art. 1 pct. 9 din Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte, că aceasta este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, prima Instanţă nepronunţându-se asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.
Au fost reiterate toate aspectele de nelegalitate a hotărârii contestate invocate în fata primei Instanţe, referitoare la nulitatea evidentă a procesului - verbal de consemnare a rezultatelor cercetării prealabile, încălcarea prevederilor art. 9, art. 13, art. 15 alin. (3) şi art. 18 din Legea nr. 33/1994 referitoare la constituirea comisiilor de cercetare prealabilă şi de soluţionare a întâmpinărilor, la notificarea propunerilor de expropriere şi la comunicarea hotărârii într-un termen de 15 zile de la adoptare.
Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 pct. 10 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
În ce priveşte motivele de recurs invocate, se reţine că dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. au fost abrogate prin art. 1 pct. III din OUG nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005, astfel încât o examinare a aspectelor relative la acest motiv pot fi avute în vedere numai în considerarea şi potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ.
La data judecării cauzei, art. 1 alin. (9) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 190/2005, prevedea că, în contenciosul administrativ, cererile se soluţionează fără participarea reprezentantului M.P., astfel încât excepţia privind nulitatea hotărârii atacate este lipsită de temei legal.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1994, Instanţa de contencios administrativ este competentă să examineze legalităţii actului de declarare a utilităţii publice emis de autoritatea administrativă competentă şi a măsurilor premergătoare exproprierii luate în etapa administrativă, iar potrivit prevederilor art. 20 şi art. 21 din acelaşi act normativ, soluţionarea cererilor de expropriere şi stabilirea cuantumului despăgubirilor, dacă părţile nu se înţeleg, este dată în competenţa Instanţelor de drept civil, respectiv tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere.
Examinând cererea reclamantei în limita competenţelor legale, prima Instanţă a reţinut, în mod corect, atât caracterul de act material preparator al procesului - verbal prin care s-a finalizat cercetarea prealabilă prin prisma dispoziţiilor art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 33/1994, act exclus cenzurii jurisdicţionale în lipsa analizei actului pe care l-a precedat, cât şi imposibilitatea reiterării altor critici care să vizeze neregularităţi ale procedurii declarării utilităţii publice, în condiţiile în care actul de declarare a acesteia nu a fost contestat.
Totodată, susţinerea recurentului privind compunerea nelegală a comisiei constituită pentru soluţionarea întâmpinărilor va fi respinsă, atât pentru considerentele reţinute de prima Instanţă cât şi constatându-se, pe de o parte, că aceasta nu a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate, iar, pe de altă parte, că prin cererea de chemare în judecată nu au fost indicate persoanele incompatibile să participe la soluţionarea întâmpinărilor sau care au fost desemnate nelegal să reprezinte persoanele expropriate.
În consecinţă, nu se poate reţine încălcarea de către comisia intimată a prevederilor art. 15 alin. (3) din Legea nr. 33/1994.
Critica de recurs privind comunicarea hotărârii cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 18 din Legea nr. 33/1994, va fi de asemenea respinsă, avându-se în vedere faptul că nu a fost vătămat accesul la justiţie al recurentului.
Pentru considerentele arătate, se constată că Instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.L. împotriva sentinţei nr. 80 din 1 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 2781/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2787/2007. Contencios. Anulare act... → |
---|