ICCJ. Decizia nr. 2795/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2795/2007
Dosar nr. 1967/2/2006
Şedinţa publică din 31 mai 2007
Asupra recursului de faţă;l
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 februarie 2006 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Z.X. a chemat în judecată A.S., solicitând Instanţei să dispună anularea dispoziţiei de părăsire a teritoriului României nr. 103004 din 31 ianuarie 2006, prin care i-a fost respinsă cererea de prelungire a dreptului de şedere în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale şi obligarea pârâtei să îi prelungească dreptul de şedere.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că dispoziţia contestată este nelegală şi netemeinică, fiind emisă cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii. În acest sens, arată că a intrat în România la data de 21 octombrie 2004 cu viză acordată în scopul desfăşurării de activităţi comerciale şi a avut drept de şedere până la data de 17 noiembrie 2005, după care, prin dispoziţia pe care o contestă, i s-a respins cererea de prelungire a dreptului de şedere, invocându-se faptul că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 50 alin. (1) lit. g), art. 55 alin. (2) lit. c) pct. i) şi art. 55 alin. (4) din OUG nr. 194/2002.
Reclamanta susţine că, deşi la data cererii îndeplinea cumulativ toate condiţiile prevăzute de lege, în mod nelegal şi cu nerespectarea principiului proporţionalităţii consacrat de jurisprudenţa C.E.D.O. i s-a respins cererea de prelungire a dreptului de şedere în România.
La termenul de judecată din 24 aprilie 2007, reclamanta Z.X. depune la dosar cerere de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (2) din OUG nr. 194/2002, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 56/2007, susţinând că dispoziţiile respective contravin art. 15 alin. (2) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, precum şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
În motivarea cererii formulate, reclamanta arată că a formulat cererea de prelungire a dreptului de şedere în România la data de 15 decembrie 2005, cerere care a fost soluţionată de A.S. la data de 31 ianuarie 2006 în temeiul prevederilor OUG nr. 194/2002, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 482/2004. Astfel, reclamanta susţine că cererea sa trebuie să fie soluţionată în raport cu condiţiile impuse de lege la momentul formulării. Or, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007, reclamanta susţine că cererea sa ar urma să fie soluţionată în raport cu noile condiţii mai restrictive impuse prin modificările pe care Legea nr. 56/2007 le-a adus art. 55 din OUG În aceste condiţii, reclamanta consideră că dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 coroborate cu cele ale art. 55 alin. (2) din OUG nr. 194/2002, sunt neconstituţionale, contravenind principiului neretroactivităţii legii şi dreptului la un proces echitabil.
Prin încheierea din data de 24 aprilie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamanta Z.X., reţinând că textul vizat de excepţie nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât aprecierea îndeplinirii condiţiilor pentru prelungirea dreptului de şedere şi, implicit, legalitatea actului atacat se face în raport cu actele normative în vigoare la data emiterii dispoziţiei de părăsire a teritoriului României. În acest sens, Curtea de Apel a reţinut că art. 2 alin. (2) din Legea nr. 56/2007 se referă la rezolvarea cererilor, iar, în cauză, a fost deja emis un act administrativ şi nu au fost invocate de către autoritatea pârâtă dispoziţiile din legea nouă.
Împotriva încheierii din 24 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1967/2/2006, a declarat recurs reclamanta Z.X., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că în mod nelegal şi netemeinic a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât aceasta nu se încadrează în situaţiile de inadmisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, iar textele de lege vizate au legătură cu cauza dedusă judecăţii, constituind chiar temeiul legal al acţiunii şi al dreptului dedus judecăţii.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. invocate de recurenta - reclamantă, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin acţiune, reclamanta solicită anularea dispoziţiei de părăsire a teritoriului României nr. 103004 din 31 ianuarie 2006, prin care i-a fost respinsă cererea de prelungire a dreptului de şedere în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale şi obligarea pârâtei să îi prelungească dreptul de şedere în România în scopul desfăşurării de activităţi comerciale.
Prin Legea nr. 56/2007 a fost modificată şi completată OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 56/2007:
„Alin. (1) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, străinii fără drept de şedere în România pot solicita Autorităţii pentru străini emiterea unei decizii de returnare, fără instituirea măsurii de interzicere a intrării în România.
Alin. (2) Toate situaţiile aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate potrivit prevederilor OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta lege.
Alin. (3) Ordonanţele de declarare ca indezirabil, emise de procurorul anume desemnat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care nu au fost puse în executare, îşi încetează efectele la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei legi."
Înalta Curte constată că, potrivit cererii de chemare în judecată, dreptul de şedere al reclamantei se analizează în raport cu prevederile art. 55 alin. (2) din OUG nr. 194/2002, iar cererea reclamantei privind prelungirea dreptului de şedere a fost formulată anterior modificărilor aduse ordonanţei de urgenţă prin Legea nr. 56/2007, care, prin art. 2 alin. (2) dispune expres în sensul soluţionării tuturor situaţiilor aflate în curs de rezolvare la data intrării în vigoare potrivit dispoziţiilor modificate şi completate.
Astfel, se reţine că în mod evident dispoziţiile cu privire la care reclamanta Z.X. a invocat excepţia de neconstituţionalitate au legătură cu soluţionarea litigiului.
Totodată, Înalta Curte constată că nu sunt incidente situaţiile de inadmisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu referire la alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că încheierea recurată, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este netemeinică şi nelegală, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de Z.X.
Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte va sesiza Curtea Constituţională pentru a decide asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate şi va suspenda judecarea cauzei, până la primirea deciziei Curţii Constituţionale.
Având în vedere prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, punctul de vedere al Înaltei Curţi este în sensul că este neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamanta Z.X.
PENTRU ACESTE MOTTVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Z.X. împotriva încheierii din 24 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1967/2/2006.
Modifică încheierea atacată în sensul că admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamanta Z.X.
Suspendă judecata cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2789/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2801/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
