ICCJ. Decizia nr. 2803/2007. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2803/2007
Dosar nr. 3825/46/2006
Şedinţa publică din 31 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 1 septembrie 2006 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta SC C. SA a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 139 din 10 august 2006 emisă de M.F.P. – A.N.A.F., solicitând anularea acesteia şi a actelor care au stat la baza emiterii ei, respectiv Decizia de impunere nr. 136 din 26 aprilie 2006 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006, în ceea ce priveşte obligarea societăţii la plata sumei totale de 619.747 lei din care: 186.945 lei - TVA, 68771 lei - dobândă aferentă TVA, 27.019 lei - penalităţi de întârziere aferente TVA, 217.724 lei - impozit pe profit, 93.983 lei - dobânzi aferente impozitului pe profit şi 23.305 lei - penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit. Totodată, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat suspendarea executării actelor contestate.
În motivarea acţiunii, se arată, în esenţă, următoarele:
Cu privire la TVA, reclamanta susţine că toate facturile emise către societate şi în baza cărora aceasta a solicitat deducerea TVA provin de la persoane impozabile, înregistrate ca plătitoare de TVA şi că dreptul de deducere al societăţii nu poate fi afectat de disfuncţionalităţile apărute în procedura de colectare a TVA. Sub acest aspect, se susţine că, în privinţa dreptului de deducere, prezintă importanţă doar înregistrarea ca plătitor de TVA a furnizorului de mărfuri sau a prestatorului de servicii, iar nu colectarea efectivă a taxei de la aceşti agenţi economici. Se mai arată că, potrivit legii, societatea are doar obligaţia de a solicita agentului economic furnizor de mărfuri sau prestator de servicii o copie conformă a certificatului de înregistrare fiscală ce atestă calitatea de plătitor de TVA. Astfel, reclamanta susţine că facturile emise de SC S. SRL, în privinţa cărora poartă litigiul, îndeplinesc toate cerinţele impuse de HG nr. 831/1997, cu precizarea că, în anul 2001 acestea nu erau personalizate şi dotate cu elemente de siguranţă.
Cu privire la impozitul pe profit suplimentar, reclamanta susţine că, faţă de relaţiile comerciale cu SC M.C.M. SRL, în raport cu prevederile art. 2 din Cod Fiscal, organul fiscal, în mod nelegal, a aplicat o dublă impunere a operaţiunilor desfăşurate între doi parteneri comerciali, întrucât societatea a efectuat cheltuieli reale şi justificate, potrivit legii.
În susţinerea cererii de suspendare a executării actelor contestate, reclamanta susţine că sumele care i se impun sunt împovărătoare, iar acestora li se adaugă dobânzi şi majorări, iar în situaţia în care s-ar proceda la executarea silită, situaţia financiară a societăţii ar fi grav afectată şi ar întâmpina dificultăţi la plata impozitelor şi taxelor, în desfăşurarea relaţiilor comerciale, precum şi în raporturile cu proprii angajaţi.
Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a solicitat atât respingerea cererii de suspendare cât şi a acţiunii formulate de reclamantă, susţinând, în esenţă, că, prin Decizia contestată, în mod legal şi temeinic, s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei până la soluţionarea laturii penale, deoarece, ulterior sesizării din partea organelor de cercetare penală a fost întocmit Raportul de inspecţie fiscală prin care s-a constatat că societatea a efectuat operaţiuni comerciale care au prejudiciat bugetul de stat, întrucât a înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli deductibile cu achiziţionarea de materiale şi a dedus TVA în baza unor facturi fiscale care nu îndeplinesc condiţiile legale referitoare la documentele justificative şi, totodată, a înregistrat cheltuieli deductibile şi a dedus TVA în baza facturilor emis de SC M.C.M. SRL reprezentând prestări de servicii de transport pentru care nu deţine documente care să justifice prestările de servicii. Raportul de inspecţie fiscală întocmit de D.G.F.P. a Judeţului Argeş a fost înaintat I.P.J.A. în vederea stabilirii realităţii şi legalităţii respectivelor operaţiuni economice. În aceste condiţii, pârâta susţine că, în mod corect, s-a făcut aplicarea art. 184 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal, întrucât între obligaţiile bugetare stabilite în sarcina societăţii şi caracterul infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă, astfel că organele fiscale se află în imposibilitatea de soluţionare a procedurii administrative înainte de finalizarea laturii penale.
În privinţa capetelor de cerere referitoare la anularea Deciziei de impunere nr. 136 din 26 aprilie 2006 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006, A.N.A.F. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că acestea nu au fost întocmite de Agenţie.
Prin sentinţa civilă nr. 92/ F/ C din 16 octombrie 2006, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ a hotărât următoarele:
- a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F., reţinând, în esenţă, că Agenţia are calitate procesuală pasivă, întrucât se contestă, în principal, actul pe care l-a emis (Decizia nr. 139 din 10 august 2006) şi, în subsidiar, actele asupra cărora şi-a exercitat dreptul de apreciere şi în privinţa cărora, în baza raporturilor de subordonare, a fost învestită să se pronunţe pe cale administrativă;
- a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 139 din 10 august 2006 şi a obligat-o pe pârâtă să soluţioneze contestaţia formulată de reclamantă pe cale administrativă, reţinând, în esenţă, că pârâta avea la dispoziţie toate datele şi documentele necesare soluţionării contestaţiei, că stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite se face prin raportare la o persoană fizică, iar nu faţă de societatea comercială şi că A.N.A.F. nu şi-a argumentat soluţia pronunţată în temeiul art. 184 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal;
- a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 136 din 26 aprilie 2006 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006, reţinând, în esenţă, că suma totală a debitelor fiscale stabilite în sarcina reclamantei este consistentă, că societatea a achitat debitele fiscale principale, rămânând în debit doar cu accesoriile acestora şi că organul fiscal a suspendat pe durată nedeterminată soluţionarea contestaţiei vizând inclusiv obligaţiile fiscale accesorii. În consecinţă, a reţinut Instanţa că aspectele respective reprezintă un caz bine justificat, iar paguba iminentă este reprezentată de faptul că executarea silită a actelor fiscale în privinţa obligaţiilor accesorii ar produce o pagubă previzibilă în patrimoniul societăţii;
- a respins ca inadmisibile capetele de cerere privind anularea Deciziei de impunere nr. 136 din 26 aprilie 2006 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006, reţinând că nu poate proceda la verificarea legalităţii şi temeiniciei acestora, în condiţiile în care organul administrativ nu a soluţionat contestaţia formulată pe cale administrativă;
- a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 12,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei civile nr. 92/ F/ C din 16 octombrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declarat recurs M.F.P. – A.N.A.F., prin D.G.F.P. a Judeţului Argeş, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurentul - pârât critică sentinţa atacată în privinţa aspectelor arătate în continuare.
Instanţa de fond, în mod eronat, fără o motivare legală şi temeinică, a admis capătul de cerere referitor la anularea Deciziei nr. 139 din 10 august 2006, deşi au fost sesizate organele de cercetare penală cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unor infracţiuni în legătură cu realitatea operaţiunilor fiscale efectuate de societate, iar reclamanta nu a făcut dovada afirmaţiilor din acţiune.
Recurentul - pârât reiterează aspectele din întâmpinarea depusă la fond referitoare la succesiunea evenimentelor, la fondul şi legalitatea actelor contestate, la greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F., precum şi la capătul de cerere referitor la suspendarea Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală, susţinând că Instanţa, fără a le lua în considerare şi trecând peste probele administrate, a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică.
În privinţa suspendării executării Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală, recurentul - pârât susţine că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente şi că soluţia Instanţei contravine prevederilor art. 185 alin. (1) şi (2) C. proCod Fiscal, iar pentru a se dispune o astfel de măsură este necesar să existe o îndoială puternică asupra legalităţii actelor contestate.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin Raportul de inspecţie fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006, întocmit de D.G.F.P. - A.I.F., a fost verificat modul de stabilire, evidenţiere şi virare, printre alte obligaţii fiscale, a TVA şi a impozitului de profit pentru perioada 01 ianuarie 2001 - 30 septembrie 2005, reţinându-se că societatea verificată, SC C. SA, datorează TVA suplimentar (186.945 lei) cu dobânzi (68.771 lei) şi penalităţi (27.019 lei) aferente, precum şi impozit pe profit suplimentar (217.724,75 lei) cu dobânzi (93.983,2809 lei) şi penalităţi (25.305,2895 lei) aferente.
În baza Raportului de inspecţie fiscală nr. 11211 din 10 aprilie 2006 întocmit de D.G.F.P. a Judeţului Argeş, a fost emisă Decizia de impunere nr. 136 din 26 aprilie 2006.
SC C. SA a formulat la data de 14 iunie 2006 contestaţie împotriva Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală.
Prin Decizia nr. 139 din 10 august 2006, M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.S.C. a suspendat, până la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea, soluţionarea contestaţiei formulate de SC C. SA în privinţa TVA şi impozit pe profit suplimentar stabilite în sarcina societăţii şi a respins ca neîntemeiată cererea agentului economic de suspendare a executării Deciziei de impunere. S-a reţinut că organele administrative nu se pot pronunţa asupra fondului contestaţiei înainte de finalizarea laturii penale, în considerarea faptului că, prin Adresa nr. 8368 din 14 noiembrie 2005, I.P.J.A. a solicitat D.G.F.P. a Judeţului Argeş efectuarea unei verificări financiar - contabile la SC C. SA deoarece, din informaţiile deţinute de organele de cercetare penală, „a rezultat că la această societate au fost înregistrate operaţiuni comerciale care au condus la prejudicierea bugetului de stat". Pentru acelaşi motiv, cu Adresa nr. 142.435 din 25 mai 2006, D.G.F.P. a Judeţului Argeş a transmis I.P.J.A. un exemplar al Raportului de inspecţie fiscală în vederea stabilirii realităţii şi legalităţii operaţiunilor economice înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii.
Potrivit art. 184 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal, republicat: „Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă".
Din interpretarea literară a prevederilor citate, rezultă că, pentru a se putea dispune suspendarea, este necesar ca organul de soluţionare a contestaţiei să sesizeze organele de cercetare penală. Or, în speţă, aşa cum rezultă din chiar susţinerile recurentei - pârâte, I.P.J.A. a solicitat D.G.F.P. a Judeţului Argeş să efectueze o verificare financiar - contabilă la SC C. SA în considerarea solicitării I.P.J.A., D.G.F.P. a Judeţului Argeş a transmis organului de cercetare penală Raportul de inspecţie fiscală „în vederea stabilirii realităţii şi legalităţii operaţiunilor economice înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii" (aşa cum se precizează în Decizia nr. 139 din 10 august 2006).
Potrivit art. 92 alin. (2) lit. a) C. proCod Fiscal, republicat, una dintre cele trei atribuţii ce revin inspecţiei fiscale rezidă în „constatarea şi investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspecţiei sau altor persoane privind legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale".
Rezultă cu evidenţă faptul că legea stabileşte în sarcina organului fiscal atribuţia de a verifica, cu ocazia inspecţiei fiscale, legalitatea şi realitatea operaţiunilor economice efectuate de contribuabil, iar nu organului de cercetare penală.
Suspendarea soluţionării căii administrative de atac împotriva Deciziei de impunere şi Raportului de inspecţie fiscală a fost dispusă de organul fiscal în considerarea Adresei nr. 8368 14 noiembrie 2005 a I.P.J.A.
Or, aşa cum rezultă din Adresa nr. R/75335 din 20 aprilie 2006 a I.P.J.A., Adresa nr. 8368 din 14 noiembrie 2005 a I.P.J.A. se referă la Dosarul penal nr. 250/P/2004 în care se efectuează verificări cu privire la numitul N.D., fost reprezentant al SC M.C.M. SRL şi nicidecum la o persoană din cadrul SC C. SA.
Este adevărat că actele administrative fiscale ce formează obiectul cauzei fac referire la relaţiile comerciale desfăşurate în perioada supusă controlului între SC C. SA şi SC M.C.M. SRL. Existenţa relaţiilor comerciale între cele două societăţi şi efectuarea de către organele de cercetare penală a unor verificări cu privire la N.D. nu sunt însă de natură a conduce în mod automat la concluzia că există, în sensul art. 184 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal, republicat, indiciile săvârşirii unei infracţiuni de către persoane din cadrul societăţii reclamante.
Prin interpretarea dată de organele fiscale corespondenţei purtate cu I.P.J.A. şi prin modul de aplicare a art. 184 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal, republicat, se poate ajunge în situaţia ca procedura de soluţionare a eventualelor contestaţii împotriva actelor administrative fiscale formulate de orice agenţi economici care au desfăşurat relaţii comerciale cu SC M.C.M. SRL să fie suspendate pe motivul că în privinţa fostului reprezentant al acestei societăţi se efectuează acte premergătoare de cercetare penală.
Astfel, se constată că Instanţa de fond în mod legal şi temeinic, cu o motivare corespunzătoare, a dispus anularea Deciziei nr. 139 din 10 august 2006 şi a obligat-o pe pârâtă să soluţioneze contestaţia formulată pe cale administrativă împotriva Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală.
În ceea ce priveşte suspendarea executării deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală, Înalta Curte constată că, în mod legal, temeinic şi motivat, Instanţa de Fond a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 15 cu referire la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu privire la cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, apreciind asupra cuantumului obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina societăţii şi modului de rezolvare a căii administrative de atac.
De asemenea, în mod corect, Instanţa de Fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F. în privinţa Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală emise de D.G.F.P. a Judeţului Argeş, respingând, totodată, ca inadmisibile capetele de cerere privind anularea celor două acte, reţinând, în mod temeinic şi legal, faptul că obiectul cauzei îl constituie Decizia nr. 139 din 10 august 2006, urmând ca, ulterior finalizării procedurii administrative, Instanţa să se pronunţe, în eventualitatea învestirii, atât asupra actului final cât şi asupra actelor subsecvente.
De altfel, la termenul de judecată din 31 mai 2007, intimata - reclamantă a depus Rezoluţia din 24 mai 2007 în Dosarul nr. 5520/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, prin care a fost confirmată propunerea organelor de poliţie în sensul neînceperii urmăririi penale faţă de D.G., administrator al SC C. SA, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005. Se constată că, prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar penal şi declinarea competenţei de soluţionare a acestuia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi în vederea conexării la Dosarul nr. 3225/P/2006, în care se efectuează cercetări faţă de reprezentanţii SC S. SRL, cu care, de asemenea, societatea reclamantă s-a aflat în legături comerciale. Şi sub acest aspect, însă, îşi menţin validitatea considerentele de mai sus referitoare la faptul că efectuarea de cercetări penale faţă de reprezentanţii unei societăţi (SC S. SRL) nu este de natură să conducă în mod automat la existenţa indiciilor săvârşirii de infracţiuni de către reprezentanţii unei alte societăţi (SC C. SA).
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, urmând a respinge, ca nefondat, recursul declarat de M.F.P. – A.N.F.P. împotriva sentinţei civile nr. 92/ F/ C din 16 octombrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.F.P. – A.N.F.P. împotriva sentinţei civile nr. 92/ F/ C din 16 octombrie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2801/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2807/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
