ICCJ. Decizia nr. 2825/2007. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2825/2007
Dosar nr. 11597/3/2006
Şedinţa publică din 31 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 30 martie 2006, reclamantul A.A.E.L. a chemat în judecată pe pârâta A.S., solicitând anularea dispoziţiei din 27 februarie 2006.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 71 din OUG nr. 194/2002 pentru stabilirea domiciliului în România.
Prin sentinţa civilă nr. 265 din 24 ianuarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 11597/ 3/ 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată, a anulat dispoziţia atacată şi a obligat pârâta să emită o nouă dispoziţie prin care să aprobe cererea reclamantului de stabilire a domiciliului în România.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut că, reclamantul în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, a depăşit o singură dată limita de 30 de zile impusă de lege pentru discontinuităţile între perioadele pentru care se acordă succesiv dreptul de şedere, cu 4 zile.
În ultimii cinci ani anteriori depunerii cererii, reclamantul nu a mai întârziat la prelungirea dreptului de şedere, condiţia cerută de lege ca discontinuităţile să nu depăşească 90 de zile pe întreaga perioadă fiind îndeplinită.
Instanţa de Fond a considerat că neîndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 70 alin.(1) lit. f) din OUG nr. 194/2002 nu poate fi reţinută.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta consideră că „potrivit art. 70 alin. (1) lit. a) pct. II din OUG nr. 194/2002 modificată şi completată, străinii nu îşi pot stabili domiciliul în România dacă una din cele două condiţii nu este îndeplinită, respectiv dacă discontinuităţile sunt mai mari de 30 de zile consecutive sau dacă discontinuităţile mai mici însumate, depăşesc 90 de zile în total.
Având în vedere faptul că discontinuitatea înregistrată în perioada 19 martie 2005 - 21 aprilie 2005 depăşeşte 30 de zile, şederea reclamantului pe teritoriul României şi-a pierdut caracterul legal indiferent dacă discontinuităţile depăşesc sau nu 90 de zile pe întreaga perioadă.
În mod greşit Instanţa de Fond a respins susţinerile recurentei în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 70 alin. (1), lit. f) din OUG nr. 194/2002 modificată şi completată, deoarece în actul contestat se precizează în mod expres că cererea reclamantului a fost respinsă în temeiul art. 70 alin. (1) lit. a) pct. II şi lit. f).
Recurenta arată că informaţiile primite de la S.R.I. au caracter secret şi, potrivit prevederilor Legii nr. 182/2002 informaţiile nu au caracter facultativ sau de recomandare, ci caracter obligatoriu.
Recursul este fondat.
Conform art. 70 alin. (1) lit. a) pct. II din OUG nr. 194/2002 modificată şi completată străinii îşi pot stabili domiciliul în România dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii;
- o şedere temporară continuă şi legală în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, astfel;
- şederea va fi considerată legală atunci când discontinuităţile între perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de şedere sunt mai mici de 30 de zile consecutive şi nu depăşesc în total 90 de zile pe întreaga perioadă, chiar dacă au fost sancţionaţi contravenţional.
Intimatul - reclamant s-a prezentat cu o întârziere de 34 de zile pentru prelungirea vizei, în perioada 19 martie 2005 - 21 aprilie 2005.
Condiţia unor discontinuităţi mai mici de 30 de zile consecutiv şi care nu depăşesc în total 90 de zile pe întreaga perioadă pot fi întrunite cumulativ, astfel cum a considerat Instanţa de Fond, numai în aprecierea şederii legale.
Pentru ca şederea să fie considerată nelegală este suficientă încălcarea unei singure ipoteze - discontinuităţi mai mici de 30 de zile consecutive.
În speţă, intimatul - reclamant a prezentat o întârziere la acordarea vizei de 34 de zile consecutive, aşa cum au recunoscut ambele părţi şi cum rezultă din actele dosarului.
Rezultă de aici că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile legale pentru stabilirea domiciliului în România.
Analizarea încălcării prevederilor art. 70 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 194/2002 nu mai are relevanţă asupra soluţiei Instanţei de Recurs.
Reclamantul nu a criticat acest punct din actul contestat, iar neîndeplinirea condiţiilor deja analizate au fost dovedite.
În consecinţă, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 412 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., şi alin. (3) C. proc. civ., urmează a se admite recursul formulat şi a se casa sentinţa atacată. Pe fond, se va respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de A.S. împotriva sentinţei civile nr. 265 din 24 ianuarie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 11597/ 3/ 2006 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu A.A.E.L.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea reclamantului A.A.E.L., ca neîntemeiată.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2812/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2826/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
