ICCJ. Decizia nr. 2841/2007. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2841/2007
Dosar nr. 5402/1/2006
Şedinţa publică din 31 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 14/ F-C pronunţată la data de 13 februarie 2006, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta SC B. SA (fostă A.) Râmnicu Vâlcea şi cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenienţii SC M. SA Râmnicu Vâlcea, M.N., SC G. SA Râmnicu Vâlcea şi SC Z. SA Drăgăşani şi a dispus anularea parţială a HG nr. 1362/2001 şi parţială a anexelor nr. 2, 9 şi 85, poziţiile nr. 12, 11, 182, 1, 1206 şi 10, cu privire la suprafeţele de teren de 19.292 m.p., situată în punctul Ş.O.; 8.645 m.p. situată în punctul Ş.O.M.; 5.567,67 m.p. situată în punctul C.O.M.; 700 m.p. situată în punctul P. în Municipiul Râmnicu Vâlcea;15.618 m.p. situată în punctul S.; 28.234,54 m.p. situată în punctul O.L., vecinătăţile şi identificarea parcelelor fiind redate în raportul de expertiză de inginer V.C., care face parte integrantă din prezenta sentinţă.
A fost respinsă excepţia lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei invocată de intervenienţi, iar faţă de pârâtul M.T.C.T., acţiunea a fost respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală pasivă.
Cererile de intervenţie în interes propriu formulate de Municipiul Râmnicu Vâlcea şi Oraşul Ocnele Mari, prin primari (această ultimă cerere fiind calificată de Instanţă ca fiind accesorie, în interes alăturat pârâtului, cât şi cererea de intervenţie formulată de M.A.I. în interes alăturat pârâtului Guvernul României, au fost respinse ca neîntemeiate).
Pentru a pronunţa această sentinţă, Instanţa de Fond a reţinut că din analiza probatoriului administrat, respectiv înscrisuri şi expertiza tehnică efectuată în cauză, a rezultat că terenurile cu denumirile Ş.O. în suprafaţă de 19.292,19 m.p., Ş.O.M. în suprafaţă de 8.645 m.p., C.O.M. în suprafaţă de 5.567,67 m.p., P. în suprafaţă de 700 m.p. (situate în intravilanul Oraşului Ocnele Mari), B.S. în suprafaţă de 15.618,17 m.p. (situat în zona intravilan a Municipiului Râmnicu Vâlcea) şi O.L. în suprafaţă de 28.234,54 m.p. (situată în extravilanul comunei Voineasa), sunt incluse atât în HG nr. 1362/2001, hotărâre ce face obiectul acţiunii în anulare, cât şi în certificatele de atestare a dreptului de proprietate emise în beneficiul reclamantei, expertul care le-a identificat stabilit o suprapunere totală în acte a acestor terenuri.
S-a reţinut de asemeni că expertul în lucrarea efectuată a stabilit că pe aceste terenuri se află construcţii proprietatea reclamantei, terenurile fiind împrejmuite anterior anului 1990 şi necesare realizării obiectului de activitate stabilit prin statut, respectiv turism, tratament balnear, odihnă şi excursii.
Aceste terenuri au fost preluate de la fostul O.J.T. (antecesorul reclamantei) şi potrivit înscrisurilor de la dosar, reclamanta şi-a modificat actul constitutiv privind acţiuni de valoarea acestor terenuri în conformitate cu Legea nr. 137/2002, privind accelerarea privatizării.
Referindu-se la hotărârea guvernamentală, ce face obiectul acţiunii în anulare, Instanţa de Fond reţine că aceasta a fost adoptată după însuşirea listelor de inventar privind bunurile domeniale de către C.L., respectiv Hotărârea nr. 30 din 30 august 1999 adoptată de C.L. Ocnele Mari, modificată prin Hotărârea nr. 27 din 12 iunie 2001 şi Hotărârea nr. 96/1999 adoptată de C.L. al Municipiului Râmnicu Vâlcea, precum şi Hotărârea C.L. Ocnele Mari nr. 39 din 30 septembrie 1999, inventarele astfel întocmite fiind însuşite şi centralizate de C.J. Vâlcea prin Hotărârea nr. 103 din 21 decembrie 1999, Hotărârea nr. 20 din 29 martie 2001 şi Hotărârea nr. 58 din 5 iulie 2001, potrivit notei de fundamentare semnată de M.A.P., Prefect şi Preşedintele C.J., avizată favorabil de către M.F.P. şi M.J.
Reţine Instanţa de Fond că HG nr. 1362 din 27 decembrie 2001 a fost publicată în M. Of., partea I, nr. 281 din data de 25 aprilie 2002 şi ea „atestă apartenenţa la domeniul public al judeţului Vâlcea, municipiilor, oraşelor şi comunelor din acest judeţ, a bunurilor cuprinse în anexele 1 - 86, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre şi care se vor publica ulterior". Anexele au fost publicată în M. Of. nr. 281 bis din 25 aprilie 2002.
Se precizează în considerentele sentinţei atacate şi faptul că hotărârea de Guvern a fost adoptată cu încălcarea unor dispoziţii legale în materie, sub un prim aspect arătându-se că listele de inventar au fost întocmite cu încălcarea prevederilor art. 2 lit. b) din Hotărârea nr. 548 din 8 iulie 1999, întrucât comisia specială ce a întocmit aceste liste nu a avut în componenţă pe preşedinte (primarul) şi un număr de 4 membri, respectiv secretarul C.L. care este şi secretarul comisiei speciale, directorul Direcţiei Economice (sau şeful serviciului) directorul Direcţiei de urbanism şi amenajarea teritoriului şi directorul Direcţiei juridice şi administraţie publică locală, în speţă listele de inventar fiind semnate numai de către preşedinte (primar), secretarul general, directorul general adjunct şi de către o persoană de contact din cadrul C.J. Vâlcea.
Totodată, se arată în cuprinsul sentinţei, listele de inventar în baza cărora a fost emisă hotărârii de guvern, nu cuprind actele de proprietate sau alte acte doveditoare cu privire la situaţia juridică a terenului, singurele menţionate fiind Hotărârea C.L. nr. 30 din 3 septembrie 1999 şi Hotărârea C.L. nr. 96/1999, care dovedesc că inventarierea s-a făcut ulterior însuşirii inventarului, fiind deci în neconcordanţă cu prevederile art. 21 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
De asemeni, motivează Instanţa de Fond, din listele de inventar trebuia să rezulte şi faptul precizat de judeţul Vâlcea şi Primăria Oraşului Ocnele Mari prin adresa din 13 decembrie 2001, în sensul că pentru terenurile în litigiu s-au primit notificări din partea unor moştenitori ai foştilor proprietari, cele două interveniente precizând şi faptul că terenurile au fost preluate abuziv de către societatea reclamantă, care nu are acte de proprietate.
Era necesară această menţiune, spune Instanţa de Fond, pentru a fi analizată incidenţa art. 6 din Legea nr. 213/1998 care se referă la bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, bunuri care fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ - teritoriale, dacă au intrat în proprietatea acestuia în temeiul unui titlu valabil.
Conchide Instanţa de Fond, că hotărârea de guvern a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 19 şi art. 29 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi a prevederilor Legii nr. 213/1998, neexistând nici un document de trecere a terenurilor în proprietatea de stat.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, Instanţa de Fond a reţinut că aceasta este neîntemeiată, reclamanta justificându-şi interesul în promovarea acţiunii, cât şi dreptul vătămat, prin aceea că este proprietara clădirilor existente pe aceste terenuri, iar valoarea acestora (acţiuni) a fost inclusă în capitalul social în conformitate cu Legea nr. 137/2002, privind accelerarea privatizării.
În ceea ce priveşte pe pârâtul M.T.C.T., Instanţa a reţinut că după disjungerea cauzelor acesta şi-a pierdut calitate procesuală pasivă (a avut calitate procesuală numai în cadrul acţiunii privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate).
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtul Guvernul României, intervenientul în interes alăturat pârâtului, M.A.I. reprezentat prin D.G.R.J.C., intervenientul în interes propriu Oraşul Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, reprezentat legal de primar (Instanţa a calificat cererea ca fiind în interes accesoriu, alăturat pârâtului) şi intervenientul în interes propriu Municipiul Râmnicu Vâlcea, reprezentat de primar, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice.
1. Pârâtul Guvernul României, în susţinerea cererii de recurs invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii".
Susţine recurentul că în mod greşit Instanţa de Fond a reţinut că societatea reclamantă are calitate procesuală activă, pentru că aceasta în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ trebuia să facă dovada preexistenţei dreptului subiectiv prevăzut de lege şi care să fi fost vătămat prin actul administrativ contestat, or certificatele de atestare a dreptului de proprietate invocate de aceasta nu fac dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor în cauză, două dintre acestea fiind anulate prin hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă, iar faptul că reclamanta a construit imobilele existente pe aceste terenuri, îi conferă cel mult calitatea de constructor de bună - credinţă şi nicidecum de proprietar al construcţiilor ridicate pe un teren ce nu-i aparţine.
Cu privire la hotărârea de guvern atacată, recurentul susţine că aceasta a fost elaborată cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, proiectul actului administrativ fiind avizat de către autorităţile publice locale şi de către M.J., iar imobilele prevăzute la poziţiile 1, 11, 12, 182, 1206 şi 10 din anexele 2, 9 şi 85 la această hotărâre de guvern, au făcut obiectul unei hotărâri a C.L. care nu a fost atacată la Instanţa de contencios administrativ, ceea ce înseamnă că nu au existat persoane ale căror drepturi legitime să fi fost afectate prin această hotărâre.
În plus, arată recurentul, hotărârea de guvern nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităţilor administrativ - teritoriale, ea doar atestă regimul juridic diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private, ce aparţine tot unităţii administrativ teritoriale şi delimitând proprietatea publică de cea privată a comunelor, oraşelor sau municipiilor din judeţul Vâlcea.
2. Recurentul M.A.I. precizează în motivele de recurs formulate că Instanţa de Fond a procedat greşit la anularea poziţiilor nr. 1, 11, 12 din anexa nr. 85 din HG nr. 1362/2001, întrucât intimata - reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor respective, ca o condiţie necesară sesizării Instanţei de contencios privind anularea unui act administrativ, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/ 2004, nefăcând astfel dovada că a fost vătămată într-un drept al său recunoscut de lege.
Critică faptul că Instanţa nu a dat o rezolvare corectă cererii de completare a acţiunii iniţiale, formulată cu încălcarea dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., pentru poziţiile nr. 10, 182 şi 1206 din anexa la hotărârea de guvern, a căror anulare s-a solicitat, nefiind îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la legalitatea hotărârii de guvern atacată, precizează recurenta că aceasta a fost elaborată în condiţiile legii, potrivit notei de fundamentare ce a însoţit proiectul actului administrativ, respectându-se dispoziţiile art. 18 - 24 din Legea nr. 213/1998, conform cărora inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public de interes local, se întocmeşte de comisii speciale, se însuşeşte de comisiile locale, se centralizează de C.J. şi se transmite Guvernului pentru ca acesta să ateste apartenenţa bunurilor la domeniul public de interes local, hotărârea adoptată având doar efect declarativ de atestare a regimului juridic al proprietăţii publice, diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private.
3.Intervenientul Oraşul Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, prin motivele de recurs formulate, critică sentinţa atacată ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi invocă sentinţa nr. 36/ F-C din 10 martie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, sentinţă rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 5871 din 9 decembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a dispus anulare certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente C.O.M. şi Ş.O.M. pentru SC A. SA emise de M.T., Instanţa supremă reţinând că la data apariţiei Legii nr. 15/1990, terenurile în litigiu nu se aflau în patrimoniul societăţii pârâte (reclamanta în cauza de faţă) şi nici legal în administrarea acesteia, fiind folosite abuziv, ele făcând parte din domeniul public şi fiind astfel inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.
Recurentul - intervenient critică soluţia şi sub aspectul soluţionării eronate a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei - intimate, Instanţa respingând excepţia în condiţiile în care aceasta nu a putut face dovada că este titulara dreptului afirmat, acela de proprietară a terenurilor, Ordinul nr. 154/1991 emis de M.T. invocat de intimata - reclamantă cuprinzând numai construcţiile edificate pe terenurile în litigiu şi nu terenurile ca atare.
Cu privire la bunurile care fac parte din domeniul public al Oraşului Ocnele Mari, prevăzute la poziţiile 1, 11 şi 12 din Anexa nr. 9 din HG nr. 1362/2001, arată recurenta, hotărârea Instanţei de Fond este lipsită de temei legal deoarece C.O.M., Ş.O.M. şi Ş.O. şi terenurile aferent nu fac parte din patrimoniul SC B. SA (fostă A.) şi nu au făcut parte din patrimoniul acestei societăţi comerciale cu capital de stat, înfiinţată prin HG nr. 1041 din 25 septembrie 1990.
În final, recurenta arată că motivarea sentinţei Instanţei de Fond este contradictorie şi ea nu arată în mod clar motivele pentru care a considerat că actul emis, hotărârea de guvern, nu respectă condiţiile impuse de lege.
4. În fine, cel de-al patrulea recurent, intervenientul Municipiul Râmnicu Vâlcea, critică sentinţa Instanţei de Fond, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Arată recurentul - intervenient că terenurile asupra cărora reclamanta - intimată deţine certificate de atestare a dreptului de proprietate emite în baza HG nr. 834/1991 nu puteau face parte din patrimoniul acesteia, ci numai din acela al statului (domeniu public) raportat la data apariţiei Legii nr. 15/1990 şi în deplină concordanţă cu prevederile art. 7 din Constituţia României din anul 1965, în vigoare în anul 1990, terenurile aparţinând domeniului public (parcări publice, parcuri, zone de agrement, etc.) având regimul juridic prevăzut de Legea nr. 213/1998, adică sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.
La data apariţiei Legii nr. 15/1990, terenurile în litigiu nu se aflau în patrimoniul SC A. SA şi nici legal în administrarea acesteia, fiind folosite abuziv, iar certificatele de atestare a dreptului de proprietate emise de M.T. cu privire la cele două suprafeţe, parcare publică 700 m.p., pct. H.A. şi 15.618 m.p. zonă de agrement public, pct. S., sunt lovite de nulitate absolută întrucât au ca obiect terenuri din domeniul public, al cărui regim juridic este unul special, sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, conform Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
În plus, la data intrării în vigoare a Legii nr. 15/1999, susţine recurenta, aceste terenuri erau utilizate conform obiectului de activitate al societăţii, obiect menţionat în actele constitutive, în mod generic ca „prestări de servicii".
Se invocă de recurentă şi Decizia civilă nr. 5871 din 9 decembrie 2005 pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Intimata - reclamantă SC B. SA a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor declarate ca nefondate, în ce priveşte recursul declarat de intervenientul M.A.I., precizând că acesta este nul pentru că la dosar nu există o delegare din partea ministerului pentru D.G.D.R.J.C. care să-i confere acestuia dreptul de a semna recursul în locul ministrului, persoană care reprezintă în mod legal instituţia ce o conduce.
În ce priveşte recursul intervenientului Municipiului Râmnicu Vâlcea, intimata - reclamantă invocă de asemeni nulitatea acestuia, motivul fiind acela al nemotivării, fiind aplicabile dispoziţiile art. 306 şi art. 3021 C. proc. civ.
La data de 18 decembrie 2006, SC I.M. SA Târgu Jiu a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul intimatei - reclamante, justificând interesul în formularea cererii prin aceea că deţine un imobil construcţie, dobândit de la SC B. SA, construcţie ce se află pe unul din terenurile din litigiu.
A solicitat admiterea cererii de intervenţie şi pe fond respingerea recursurilor declarate şi menţinerea hotărârii Curţii de Apel Piteşti.
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate şi în raport de probatoriile administrate precum şi dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea sunt fondate, astfel încât vor fi admise pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
De precizat că acestea vor fi analizate împreună, întrucât motivele de recurs formulate, converg spre aceleaşi critici comune, concluzia finală fiind aceea că hotărârea de guvern atacată a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, Instanţa fondului apreciind greşit că aceasta este nelegală şi procedând la anularea parţială a sa.
Critica iniţială referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei - intimate este nefondată, în mod corect şi legal Instanţa de Fond respingând această excepţie, în condiţiile în care societatea reclamantă, intimată în recurs, pretinde că este titulara unui drept recunoscut de lege asupra terenurilor în litigiu, verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ circumscriindu-se examinării fondului cauzei.
Rezolvarea dată de Instanţa de Fond acestei excepţii a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei - intimate este una legală, numai că motivarea soluţiei adoptate este deficitară pentru că justificarea interesului promovării acţiunii cât şi dreptul vătămat, nu constă în faptul că reclamanta - intimată este proprietara clădirilor în litigiu aşa cum se reţine în sentinţa atacată, obiectul litigiului de faţă fiind reprezentat de terenuri şi nu de clădiri.
În privinţa dezlegării dată fondului pricinii, se constată însă, că sunt întemeiate criticile formulate de recurenţi, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata - reclamantă SC B. SA (fostă A.) şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, potrivit cărora „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei unităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa Instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
Textul de lege instituie aşadar, condiţia ca pentru promovarea acţiunii în contencios administrativ, reclamanta - intimată să facă dovada preexistenţei unui drept subiectiv, recunoscut de lege şi care să fi fost vătămat prin actul administrativ contestat.
În speţă, obiectul cererii de chemare în judecată, vizează nelegalitatea HG nr. 1362/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Vâlcea, precum şi a municipiilor, oraşelor şi comunelor din acest judeţ, astfel că rolul Instanţei de contencios administrativ este acela de a verifica dacă includerea terenurilor în litigiu în domeniul public al judeţului Vâlcea s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 şi dacă această operaţiune a avut drept consecinţă vreo vătămare a drepturilor recunoscute de lege intimatei - reclamante în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
În dovedirea dreptului său de proprietate, reclamanta - intimată precizează că este succesoarea în drepturi a O.J.T. Vâlcea, care prin efectul legii s-a transformat din unitate socialistă de stat în societate comercială pe acţiuni şi care anterior apariţiei Legii nr. 15/1990 a exercitat un drept de administrare operativă directă asupra bunurilor din patrimoniul său, imobile alcătuite din construcţii şi terenurile aferente situate pe raza teritorială a Oraşelor Ocnele Mari şi Râmnicu Vâlcea, iar prin Ordinul nr. 154/1991 emis de M.T. activele aflate în administrarea fostei societăţi la data apariţiei Legii nr. 15/1990 au trecut în proprietatea acestei societăţi.
Ordinul nr. 154 din 26 aprilie 1991 emis în baza prevederilor art. 20 din Legea nr. 15/1990 şi lista anexă, cuprinde însă imobile construcţii şi nu imobile - terenuri; transferate din administrarea operativă a C.H.R. Govora în administrarea operativă a O.J.T. Vâlcea, acest aspect fiind reţinut cu putere de lucru judecat şi prin Decizia nr. 5871 din 9 decembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 5318/2004 prin care irevocabil au fost anulate şi certificatele de atestare a dreptului de proprietate emise la 6 iunie 2002 de către M.T. pentru suprafeţele de teren cu 8.645,39 m.p. - Ş.O.M. şi respectiv 5.567,67 m.p. - C.O.M.
Prin aceeaşi decizie a Înaltei Curţi se reţine că terenurile menţionate în cele două certificate de atestare a dreptului de proprietate nu puteau face parte din patrimoniul unei societăţi, ci numai din patrimoniul statului (domeniu public) la apariţia Legii nr. 15/1990, în raport şi de prevederile art. 7 ale Constituţiei din anul 1965, în vigoare încă în anul 1990, aceste terenuri din domeniul public, parcurile publice, zonele de agrement şi ştrandurile, fiind inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, fapt atestat şi de Anexa nr. 9 la HG nr. 1362/2001, art. 5 din Legea nr. 18/1991, art. 135 din Constituţia României şi Anexa nr. 3 a HG nr. 548/1999, precum şi art. 11 pct. 4 şi art. 3 din Legea nr. 213/1998.
Intimata - reclamantă, deţine certificate de atestare a dreptului de proprietate pentru celelalte suprafeţe de teren pentru care pretinde că este proprietară şi i-a fost încălcat un drept prevăzut de lege, dreptul de proprietate, prin emiterea hotărârii de guvern atacate, însă aceste certificate au fost emise ulterior emiterii hotărârii de guvern şi anume la 6 iunie 2002, recurentul Municipiul Râmnicu Vâlcea susţinând că acestea sunt lovite de nulitate absolută pentru că au ca obiect terenuri proprietate domenială, inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Constatarea nulităţii absolute a acestor certificate nu cade în sarcina Instanţei de contencios administrativ, în prezenta cauză, acest lucru putând forma obiectul unui alt proces.
Fiind emise ulterior elaborării hotărârii de guvern, în ipoteza în care se va stabili că acestea sunt legal emise ca şi hotărârea de guvern, se poate proceda la compararea titlurilor de proprietate de către Instanţele de drept comun, pentru a se stabili dacă reclamanta este titulara dreptului afirmat.
Oricum, cert este un lucru şi anume faptul că începând din anul 1990, odată cu apariţia Legii nr. 15/1990, intimata - reclamantă a făcut o serie de demersuri pentru a obţine certificatele de atestare a dreptului de proprietate pentru terenurile în litigiu, acestea fiind obţinute (apoi două din ele anulate) cu mare greutate, abia în anul 2002, fapt ce creează dubii asupra corectitudinii şi a respectării legii în obţinerea acestora.
Intimata - reclamantă nu poate invoca nici faptul că prin apariţia Legii nr. 15/1990, în mod automat a devenit proprietară asupra terenurilor în litigiu, pentru că le avea în administrarea operativă directă, potrivit HG nr. 834/1991 toate unităţile administrative fiind obligate a întocmi documentaţia necesară obţinerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate.
Pentru că reclamantei - intimate, în mod permanent i-a fost contestat şi dreptul de administrare asupra terenurilor, considerându-se a fi unul abuziv, aceasta a iniţiat o serie de acţiuni de chemare în judecată, acţiuni ce în majoritatea cazurilor au fost respinse irevocabil, la dosar existând o singură hotărâre - Decizia nr. 1512/ R din 23 septembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, prin care admiţându-se recursul declarat de SC A. SA împotriva Deciziei civile nr. 689 din 10 iunie 2003 a Tribunalului Vâlcea, s-a modificat Decizia, iar pe fond s-a menţinut sentinţa civilă nr. 632 din 6 februarie 2002, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin care s-a constatat că intimata - reclamantă deţine în folosinţă, anumite suprafeţe de teren, printre care suprafeţele de 8.634,39 m.p., Ş.O.M., 5.567,67 m.p., C.O.M. şi 19.292 m.p., Ş. şi C.O., acestea făcând şi obiectul litigiului de faţă.
Hotărârea nu poate fi avută în vedere de Instanţa de Recurs, pentru că ea nu face altceva decât să constate o stare de fapt şi nu stabileşte un drept al intimatei, iar pe de altă parte, certificatele de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafeţele de teren de 8.645,39 m.p. şi respectiv, 5.567,67 m.p., au fost anulate irevocabil prin hotărârea judecătorească, conform celor menţionate mai sus.
Concluzia este deci, că reclamanta - intimată nu a dovedit nici măcar un drept de folosinţă, de administrare legală a terenurilor în litigiu care să constituie titlul de pornire pentru stabilirea unui drept legal de proprietate asupra acestora.
Cert este că intimata - reclamantă nu a putut prezenta dovezi cu acte emise anterior elaborării hotărârii de Guvern atacate, din care să rezulte dreptul său de proprietate asupra imobilelor respective (terenuri), ca o condiţie necesară sesizării Instanţei de contencios privind anularea unui act administrativ.
Drept consecinţă, societatea intimată nu poate fi nici beneficiara prevederilor HG nr. 834/1991, privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat sau ale Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, împrejurări cu care încearcă să-şi susţină dreptul de proprietate asupra acestor imobile şi care să-i justifice şi capacitatea procesuală activă în procesul supus judecăţii.
Raportul de expertiză întocmit în cauză, pe care îşi motivează soluţia Instanţa de Fond, nu poate suplini lipsa titlului de proprietate al intimatei - reclamante asupra terenurilor, la momentul emiterii actului administrativ atacat, pentru că expertul nu face altceva decât să constate o suprapunere totală a acestor terenuri din certificatele de atestare a dreptului de proprietate (emise ulterior elaborării hotărârii de guvern) cu cele din anexele la hotărârea de guvern a căror anulare se solicită, expertul precizând totodată şi faptul că terenurile sunt necesare realizării obiectului de activitate stabilit prin statut, respectiv turism, tratament balnear, odihnă şi excursii, obiectul de activitate plasându-se în sfera prestărilor de servicii.
Referitor la legalitatea hotărârii atacate, HG nr. 1362 din 27 decembrie 2001, problema principală căreia trebuie să i se dea dezlegare în pricina supusă judecăţii, contrar celor reţinute de Instanţa de Fond, se constată că din întreg materialul probator administrat în cauză, rezultă faptul că aceasta a fost emisă în conformitate şi potrivit cu dispoziţiile legale în materie.
Potrivit art. 3 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 „domeniul public al judeţelor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. II din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public judeţean, declarate ca atare prin hotărâre a C.J. dacă nu sunt declarate prin lege, bunuri de uz sau de interes public naţional".
Dispoziţiile art. 18 - 24 ale Legii nr. 213/1998, în baza cărora a fost emis actul administrativ contestat, prevăd că prin hotărârea de guvern se atestă apartenenţa bunurilor la domeniul public de interes local.
Potrivit acestor dispoziţii, inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţii administrativ teritoriale locale se întocmeşte de comisii speciale, se însuşeşte de comisiile locale, se centralizează de comisiile judeţene şi se transmite Guvernului, pentru ca acesta să ateste apartenenţa bunurilor la domeniul public de interes local.
În speţă, această procedură ce precede momentului elaborării hotărârii s-a desfăşurat conform legii, încă de la faza iniţială de numire a comisiei de inventariere şi până la adoptarea Hotărârii C.L. de însuşire a inventarului, confirmate apoi de C.J.
Aceste hotărâri ale C.L. puteau fi atacate în Instanţă de către persoane ce s-ar fi considerat lezate în drepturile lor, inclusiv de către societatea intimată care cunoştea despre aceste hotărâri (fiind depuse cu ocazia unui alt proces purtat între părţi), în ipoteza în care susţine că terenuri, proprietatea sa au făcut obiectul acestei hotărâri de guvern, or ele nu au fost contestate în termen legal la Instanţa de contencios administrativ.
Pe de altă parte, proiectul actului administrativ însoţit de o notă de fundamentare, a fost avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia şi de către M.J. care a verificat actul din punct de vedere al legalităţii încheierii sale.
De altfel, după cum se observă, din hotărârea Instanţei de Fond, criticile aduse de intimata - reclamantă acestei proceduri premergătoare elaborării hotărârii de guvern sunt lipsite de importanţă majoră, ele referindu-se la componenţa comisiei speciale de inventariere, semnarea listelor de inventar, faptul că aceste liste nu cuprind referiri la actele de proprietate ale bunurilor inventariate şi nu fac vorbire despre notificările trimise de către moştenitorii foştilor proprietari, dar chiar şi aşa fiind, ele nu sunt întemeiate, nu sunt relevante, aşa cum susţine Instanţa de Fond, în adoptarea hotărârii de guvern din perspectiva analizării prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, care se referă la bunurile ce fac parte din domeniul public sau privat al statului sau unităţilor administrativ - teritoriale.
Inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al Oraşului Ocnele Mari, spre exemplu, s-a întocmit cu respectarea prevederilor legale, astfel încât în mod eronat reţine Instanţa de Fond că s-au încălcat prevederile art. 2 lit. b) din HG nr. 548/1999 sub aspectul componenţei comisiei speciale ce a întocmit inventarul ce alcătuise domeniul public al Oraşului Ocnele Mari.
Componenţa comisiei speciale a fost aprobată prin Hotărârea C.L. nr. 28 din 9 iulie 1999 (filele 72-73) din aceeaşi hotărâre, rezultând că au fost respectate şi prevederile Cap. III din HG nr. 548/ 1999, care se referă la sprijinirea comisiei de către ceilalţi membri din cadrul aparatului propriu al C.L.
Din raportul de specialitate înregistrat sub nr. 2821 din 27 august 1999, reiese şi faptul că s-au respectat condiţiile prevăzute la pct. 2 din actul normativ menţionat, în sensul că s-a asigurat asistenţa tehnică de specialitate de către C.J. Vâlcea prin persoana unui membru în comisia specială constituită la nivelul C.J.
Totodată, lista bunurilor ce aparţin domeniului public al oraşului este cea care a fost prelucrată la nivelul C.J. Vâlcea, acesta fiind şi motivul pentru care la rubrica „situaţia juridică" a imobilelor este evidenţiată Hotărârea C.L. nr. 30/1999, nefiind reală motivarea Instanţei de Fond, în sensul că inventarierea s-ar fi efectuat „ulterior însuşirii inventarului, fiind deci neconcordanţă în raport de prevederile art. 21 din Legea nr. 213/ 1998".
Motivul de recurs susţinut de pârâtul Guvernul României, referitor la caracterul nevătămător al hotărârii atacate, în condiţiile în care aceasta nu are efect constitutiv de drepturi, nu poate fi reţinut.
Hotărârea de atestare a bunurilor din domeniul public şi privat al unităţilor administrativ teritoriale, este adoptată în temeiul art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 şi ea reprezintă un act administrativ de autoritate supus controlului Instanţei de contencios administrativ.
Această hotărâre este un act de delimitare a domeniului public al statului, judeţelor, comunelor, oraşelor şi pentru constatarea în justiţie nu este relevant dacă actul are efect declarativ sau constitutiv de drepturi, întrucât aparţine categoriei juridice a actelor pentru care Legea nr. 213/1998 a prevăzut expres, în art. 23, competenţa Instanţelor de contencios administrativ.
Din cele expuse mai sus, rezultă astfel că nu au fost dovedite susţinerile privind nelegalitatea HG nr. 1362/2001 şi nici faptul că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 213/1998, în temeiul cărora imobilele în litigiu au fost incluse în domeniul public al judeţului Vâlcea, astfel că nu se poate reţine că intimata - reclamantă ar fi fost vătămată în drepturile sale pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.
Sentinţa Instanţei de Fond care a anulat parţial această hotărâre de guvern, este dată cu aplicarea greşită a legii, fapt pentru care urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile formulate de pârât şi intervenienţi să fie admise, iar hotărârea modificată în sensul admiterii cererilor de intervenţie formulate în interes propriu şi respectiv în interes accesoriu, în interesul pârâtului, acţiunea urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
Ca o consecinţă, vor fi respinse şi cererile de intervenţie accesorie în interes alăturat reclamantei - intimate, formulate atât la fond cât şi direct în recurs.
Referitor la excepţiile de nulitate a recursurilor declarate de intervenienţii M.A.I., şi respectiv Municipiul Râmnicu Vâlcea, invocate prin întâmpinare de către intimata - reclamantă SC B. SA, primul recurs fiind nul pentru că nu a fost semnat de către persoana care legal reprezintă instituţia - ministrul, iar cel de-al doilea pentru că nu este motivat, din susţinerile recurentei lipsind motivele de nelegalitate şi dezvoltarea acestora, Instanţa de control judiciar a constatat că sunt neîntemeiate.
Conform legislaţiei în vigoare „reprezentantul legal al instituţiei poate delega o altă persoană să reprezinte în judecată instituţia", în speţă, ministrul administraţiei şi internelor, delegând pe Directorul general al Direcţiei Reglementări juridice şi contencios, acesta având atribuţia de a-şi semna recursul declarat de instituţie.
În ce priveşte motivarea recursului de către recurentul Municipiului Râmnicu Vâlcea se constată că au fost sunt respectate dispoziţiile art. 306 C. proc. civ., recurentul precizând motivele de nelegalitate ale sentinţei atacate şi încadrându-le în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtul Guvernul României şi recurenţii - intervenienţi M.A.I., actualmente M.I.R.A., Oraşul Ocnele Mari, judeţul Vâlcea, reprezentat prin primar şi Municipiul Râmnicu Vâlcea, reprezentat tot prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 14/ F-C din 13 februarie 2006 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC B. SA (fostă SC A. SA) Râmnicu Vâlcea, ca neîntemeiată, fiind astfel admise şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate de Municipiul Râmnicu Vâlcea şi Oraşul Ocnele Mari, prin primari, cât şi cererea de intervenţie în interes accesoriu alăturat pârâtului Guvernul României, formulată de M.A.I., actualmente M.I.R.A.
Respinge cererile de intervenţie accesorie în interesul reclamantei formulate de SC M. SA Râmnicu Vâlcea, SC G. SA Râmnicu Vâlcea, SC Z. SA Drăgăşani şi M.N.
Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul intimatei - reclamante de către SC I.M. SA, cerere formulată în recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2837/2007. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 2845/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
