ICCJ. Decizia nr. 2918/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2918/2007
Dosar nr.4873/2/2006
Şedinţa publică din 6 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 5 mai 2006, reclamanta M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. 220/2006, pentru încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 35 din Legea nr. 189/1999, pentru neregulata sesizare a Comisiei de Disciplină; constatarea prescrierii dreptului de aplicare a sancţiunii disciplinare, precum şi anularea ordinului pentru motive de fond.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin Ordinul atacat, a fost destituită din funcţia de director executiv adjunct la A.M.A.V.S. din cadrul D.G.F.P.G. pentru încălcarea dispoziţiilor legale privind incompatibilităţile, întrucât s-a constatat că a deţinut şi funcţia de cenzor la SC E. SA Giurgiu şi SC G.N. SA.
Reclamanta a susţinut că ordinul este nul absolut, având în vedere că la 4 aprilie 2006, data încetării unilaterale a raporturilor de serviciu din iniţiativa angajatorului, se afla în concediu medical, începând din 3 aprilie 2006, ordinul a fost emis la mai mult de 6 luni de la data săvârşirii faptei, care coincide cu momentul expirării termenului de 10 zile în care trebuia să opteze pentru una dintre cele două funcţii, sesizarea nu s-a făcut de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, Comisia de Disciplină nu a consemnat toate apărările şi susţinerile sale şi nu a ţinut seama de excepţia tardivităţii formulării sesizării (nefiind respectat termenul de 2 luni de la data expirării termenului de 10 zile în care reclamanta trebuia să opteze), excepţia lipsei de obiect a sesizării (întrucât reclamanta a renunţat la una dintre funcţii) şi excepţia prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea.
În ceea ce priveşte temeinicia ordinului în litigiu, reclamanta a menţionat că, la momentul sesizării Comisiei de Disciplină, a renunţat la funcţia de cenzor, astfel încât sancţiunea aplicată nu se mai justifica.
În opinia sa, sancţiunea se aplică doar persoanelor care se află în stare de incompatibilitate la momentul emiterii deciziei.
S-a mai arătat că sancţiunea aplicată nu a fost corect individualizată şi nu i-a fost solicitat cazierul administrativ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2891 din 14 noiembrie 2006, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa a reţinut că ordinul a fost emis la data de 29 martie 2006, iar destituirea din funcţie a devenit aplicabilă începând cu data de 4 aprilie 2006, certificatul de concediu medical invocat de reclamantă fiind întocmit în 4 aprilie 2006, deci la aceeaşi dată, astfel încât nu se poate susţine că măsura s-a luat în timpul concediului medical, ci că reclamanta a obţinut acest concediu chiar în ziua în care devenea incidenţă măsura de sancţionare.
Referitor la termenul de aplicare a sancţiunii, s-a arătat că nerespectarea normelor privind incompatibilităţile reprezintă o abatere disciplinară cu caracter continuu, termenul de prescripţie calculându-se de la momentul epuizării faptei (care coincide cu momentul când încetează starea de incompatibilitate prin renunţarea la una dintre funcţii). În speţă, faţă de data încetării stării de incompatibilitate, 16 decembrie 2005, sesizarea Comisie de Disciplină prin adresa din 19 decembrie 2005, s-a făcut cu respectarea termenului legal.
S-a mai considerat că sesizarea Comisiei de Disciplină s-a făcut cu respectarea legii, fiind aprobată de Preşedintele A.N.A.F. prin persoana care îi ţine locul, ceea ce echivalează cu un act de sesizare, nemaifiind necesară întocmirea unei alte adrese.
Instanţa de Fond a mai reţinut că procedura disciplinară s-a desfăşurat în mod legal, neavând relevanţă faptul că nu au fost consemnate explicit unele susţineri ale reclamantei, de vreme ce, prin ordinul atacat, s-a răspuns acestor susţineri şi au fost înlăturate motivat.
Totodată, Curtea de Apel a apreciat că nu se poate reţine că sesizarea ar fi lipsită de obiect şi măsura de sancţionare nu ar mai fi fost posibilă, în condiţiile în care, la data emiterii ordinului starea de incompatibilitate încetase, deoarece fapta a existat şi nu se poate admite că orice persoană poate încălca regimul juridic al incompatibilităţilor, putând renunţa la una din funcţie la momentul sesizării organelor competente.
Cu privire la individualizarea sancţiunii, prima Instanţă a reţinut că soluţia se impune în raport cu dispoziţiile art. 85 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 188/1999 măsura dispusă fiind singura sancţiune prevăzută pentru abaterea disciplinară reţinută în sarcina reclamantei.
Împotriva sus - menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta M.A., invocând nelegalitatea, conform art. 304 pct. 1 cu referire la art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, susţine recurenta, că în mod greşit s-a apreciat de Instanţa de Fond că nu se afla în concediu de boală la data la care măsura de destituire urma să îşi producă efectele, astfel că în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 188/1999, trebuia să se constate nulitatea Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 220/2006 prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu fără acordul recurentei.
Este greşită interpretarea dată de Instanţă, a prevederilor legale, privind individualizarea sancţiunii disciplinare în sensul că singura sancţiune disciplinară aplicabilă ar fi destituirea din funcţie.
Susţine recurenta că ordinul de sancţionare este nelegal deoarece, la data sesizării Comisiei de Disciplină, încetase să mai deţină calitatea de cenzor, astfel că starea de incompatibilitate nu mai exista.
Comisia de Disciplină a fost sesizată de o persoană necompetentă, motiv pentru care se impunea ca sesizarea să fie clasată şi întrucât nu a fost legal sesizată, procedura desfăşurată în faţa comisiei este nulă absolut.
În susţinerea recursului s-au depus înscrisuri privind suspendarea Ordinului nr. 220/2006 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei şi reluarea activităţii de către recurentă, adeverinţa privind funcţiile şi calificativele primite de recurentă, plus certificatul de cazier administrativ şi raportul de evaluare a performanţelor sale profesionale individuale pe anul 2005, acte medicale privind afecţiunile de care suferă recurenta şi perioada de concediu medical în anul 2006.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor ce vizează nulitatea actului administrativ unilateral prin care recurenta a fost sancţionată disciplinar cu sancţiunea destituirii din funcţia publică, Înalta Curte constată următoarele:
Cu privire la primul motiv de recurs ce vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, criticile sunt întemeiate.
Prin Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 220/2006, conform prevederilor art. 64, art. 65 alin. (1), alin. (2), lit. j), alin. (3) lit. e), alin. (6), art. 66 alin. (2), art. 84 alin. (1) lit. d) şi art. 84 alin. (5) lit. o) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, recurenta a fost sancţionată disciplinar cu destituirea din funcţia publică, cu data de 4 aprilie 2006.
Actul administrativ unilateral de sancţionare, deşi emis la 29 martie 2006 a dispus destituirea din funcţie a recurentei începând cu data de 4 aprilie 2006 şi a fost comunicat cu adresa din data de 5 aprilie 2006.
Se constată că la data când ordinul de destituire din funcţia publică îşi producea efectele, recurenta era în concediu de boală din data de 3 aprilie 2006.
La dosar s-a depus certificatul medical din care rezultă că reclamanta avea prima zi de concediu de boală din 3 aprilie 2006, astfel că în mod greşit s-a apreciat că reclamanta nu era în concediu la data la care măsura de destituire urma să-şi producă efectele.
De altfel, concediul de boală a fost prelungit până la data de 18 iulie 2006, perioadă când recurenta a fost internată în spital datorită afecţiunilor înserate în cuprinsul certificatului medical şi celelalte acte medicale depuse la dosar.
Conform art. 35 din Legea nr. 188/1999, în perioada concediilor de boală, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa funcţionarului public.
Cum este de netăgăduit că măsura unilaterală privind destituirea din funcţia publică a recurentei îşi producea efectele în perioada concediului de boală, în cauză sunt incidente prevederile art. 35 din Legea funcţionarilor publici.
Recurenta a depus adresa din 09 mai 2006 emisă de intimată, din care rezultă că era cunoscută împrejurarea că recurenta se află în concediu medical. Se constată însă că înserarea menţiunii potrivit căreia Ordinul de destituire urmează să-şi producă efectele la o dată ulterioară, când încetează starea de boală, nu poate fi avută în vedere, întrucât aşa cum arată şi recurenta pe baza practicii judiciare, ceea ce susţine intimata este nelegal, deoarece ar goli de conţinut un text expres al legii.
Pentru încălcarea prevederilor art. 35 din lege, actul administrativ unilateral atacat, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu prin destituirea din funcţia publică deţinută în perioada concediului de boală, este nul absolut. Prin admiterea acestui motiv de nelegalitate, celelalte critici ce vizează fondul cauzei, privind individualizarea sancţiunii, motivele aplicării sancţiunii sau procedura în faţa Comisiei de disciplină, nu se mai impun a fi analizate.
De asemenea, se constată că înscrisurile prin care reclamanta - recurentă a înţeles să dovedească activitatea profesională, timp de 17 ani, calificativele avute şi lipsa altor sancţiuni disciplinare, se circumscriu motivului de recurs ce vizau individualizarea sancţiunii, conform art. 65 alin. (4) din lege, în forma existentă la data aplicării sancţiunii, motiv care nu a mai fost analizat de Instanţa de Recurs.
Prin admiterea recursului, conform art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi modificată hotărârea recurată şi anulat actul administrativ atacat pentru încălcarea prevederilor art. 35 din legea funcţionarilor publici, cu obligarea intimatei la plata drepturilor băneşti ce nu au fost acordate, în condiţiile în care s-a dispus suspendarea efectelor actului prin Ordinul nr. 571/2006 emis de Preşedintele A.N.A.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva sentinţei civile nr. 2891 din 14 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea.
Anulează Ordinul nr. 220 din 29 martie 2006 emis de A.N.A.F.
Dispune reintegrarea reclamantei în funcţia publică deţinută anterior emiterii ordinului anulat şi obligă pârâta să-i plătească reclamantei drepturile băneşti aferente funcţiei din care a fost destituită şi care nu i-au fost plătite, de la data comunicării ordinului anulat şi până la reintegrarea efectivă în funcţie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2914/2007. Contencios. Anulare acte privind... | ICCJ. Decizia nr. 2920/2007. Contencios. încheiere. Recurs → |
|---|
