ICCJ. Decizia nr. 2925/2007. Contencios. Anulare acte emise de BNR. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2925/2007
Dosar nr. 16549/1/2006
Şedinţa publică din 7 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Consiliul de Administraţie al B.N.R. a analizat contestaţia formulată de P.V., preşedinte la C.C.U. Bucureşti împotriva Ordinului nr. 71 din 2 octombrie 2006 al Prim-vicepreşedintelui B.N.R., de sancţionare cu amendă de 3.586 lei, reprezentând două salarii medii brute de încadrare aferente lunii precedente datei la care s-au constatat abaterile de la disciplina bancară.
Prin Hotărârea nr. 34 din 28 noiembrie 2006 a C.A. al B.N.R. a fost admisă în parte contestaţia formulată de P.V., cu consecinţa diminuării cuantumului sancţiunii cu amendă aplicată prin ordinul contestat, de la 3.586 lei la 3.482 lei.
Împotriva Hotărârii nr. 34/2006 şi a Ordinului nr. 71/2006 a declarat recurs P.V., în temeiul dispoziţiilor art. 202 alin. (2) din OUG nr. 97/2000, solicitând ca acestea să fie anulate, ca nelegale şi netemeinice.
În subsidiar, recurentul a solicitat reducerea substanţială a cuantumului amenzii aplicate.
În motivarea recursului declarat, recurentul a arătat că punctul de lucru Buftea al cooperativei de credit la care îndeplineşte funcţia de preşedinte al C.A. a acordat 9 credite unor persoane fizice, cu încălcarea dispoziţiilor prudenţiale ale B.N.R. A arătat că nimeni din conducerea cooperativei nu a avut cunoştinţă de creditele acordate, care au valori modice cuprinse între 2.000 şi 4.000 RON şi că beneficiarii îşi îndeplinesc corespunzător obligaţia de rambursare, C.A. al cooperativei ratificând ulterior acordarea creditelor.
Recurentul a arătat că se impune anularea celor două acte atacate, deoarece nu au fost respectate unele norme imperative, cum ar fi dreptul la apărare al recurentului, prin faptul că nu i-a fost adusă la cunoştinţă propunerea de sancţionare făcută prin actul cu care s-a finalizat controlul C.C.C. În aceste condiţii, Ordinul nr. 71/2006 al Prim-viceguvernatorului B.N.R. a fost emis în absenţa oricăror apărări şi excepţii pe care recurentul ar fi putut să le facă.
Totodată, recurentul a mai arătat că Hotărârea nr. 34 /2006 a C.A. al B.N.R. a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 202 alin. (1) din OUG nr. 97/2000, care prevede obligaţia C.A. al B.N.R. să se pronunţe prin hotărâre, în termen de 30 zile, asupra contestaţiilor formulate împotriva actelor emise în aplicarea ordonanţei de urgenţă menţionate.
În argumentarea acestui motiv, recurentul a arătat că a depus contestaţia la data de 23 octombrie 2006, iar hotărârea consiliului a fost emisă la 28 noiembrie 2006, ceea ce ar impune anularea hotărârii menţionate.
Recurentul a mai invocat nelegala şi netemeinica individualizare şi aplicare a sancţiunii, prin luarea în consideraţie a salariului mediu brut la nivelul C.C.C., deşi legea face vorbire despre salarii brute de încadrare/ organizaţie, iar C.C.U. reprezintă o asemenea organizaţie, având personalitate juridică, fiind înregistrată la Of. registrul comerţului şi având autoritate specifică emisă de B.N.R.
În cauză a depus întâmpinare intimata B.N.R., care solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând netemeinicia principalelor motive invocate, după cum urmează:
- recurentului nu i s-a încălcat dreptul la apărare, arătându-i-se temeiurile de drept şi calea pentru a contesta ordinul de sancţionare;
- nu există reglementări care să prevadă obligaţia organului de supraveghere de a-i aduce la cunoştinţă propunerea de sancţionare;
- în ceea ce priveşte anularea Hotărârii C.A. al B.N.R., ca urmare a faptului că nu s-a pronunţat asupra contestaţiei în termenul de 30 zile, se solicită respingerea întrucât nu există un text legal care să sancţioneze cu nulitatea actului în cazul depăşirii acestui termen, care este considerat a fi un termen de recomandare;
- deficientele constatate la punctul de lucru Buftea în privinţa acordării de credite la care ratele depăşesc 30% din veniturile împrumutului şi familiei sale, ca şi neratificarea de către consiliul de administraţie a împrumutului acordat unor persoane reprezintă încălcări ale Normelor B.N.R nr. 15/2003 şi 10/2005;
- potrivit Normelor C., punctul de lucru nu are personalitate juridică, fiind subordonat direct cooperativelor în a căror rază teritorială funcţionează, desfăşurându-şi activitatea sub supraveghere şi îndrumarea acesteia;
- sancţiunea aplicată a fost în mod corect individualizată, în funcţie de gravitatea abaterilor săvârşite.
Analizând criticile formulate prin recurs în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu prevederile actelor normative incidente cauzei se constată că recursul este nefondat, din următoarele considerente:
Susţinerile recurentului, potrivit cărora depăşirea termenului de 30 zile prevăzut art. 202 alin. (1) din OUG nr. 97/2000, în care C.A. al B.N.R. trebuie să se pronunţe asupra contestaţiilor formulate, ar atrage anularea hotărârilor prin care se soluţionează contestaţiile, este neîntemeiată. Modalitatea de redactare a textului respectiv îndreptăţeşte susţinerea intimatei B.N.R. că dispoziţiile respective au un caracter de recomandare.
Nu subzistă nici susţinerea recurentului potrivit căreia acordarea celor 9 credite prin punctul de lucru Buftea al C.C.U. s-a făcut fără ca vreo persoană din conducerea cooperativei să aibă cunoştinţă despre această situaţie. Potrivit Normelor C., punctele de lucru nu au personalitate juridică, dar sunt subordonate direct cooperativei de credit în a cărei rază teritorială funcţionează, sub supravegherea şi îndrumarea acesteia.
Neîntemeiate sunt şi susţinerile recurentului referitoare la individualizarea corectă a sancţiunii aplicate, încălcarea prevederilor unor Norme ale B.N.R. în materia competenţelor de aplicare a creditelor, cooperativa fiind susceptibilă să suporte riscul de nerambursare a creditelor.
Nici criticile formulate de recurent referitore la nerespectarea dreptului la apărare nu se justifică, celei în cauză aducându-i-se la cunoştinţă raportul de supraveghere şi ordinul de sancţionare, având posibilitatea să formuleze apărările pe care le-a apreciat şi să atace ordinul de sancţionare în faţa Instanţei de contencios.
Rezultă că susţinerile recurentului nu se confirmă, neexistând motive care să justifice concluzia că actele atacate ar fi fost emise cu încălcarea legii.
Prin urmare, Hotărârea nr. 34/2006 a C.A. al B.N.R. este legală şi temeinică, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.V. împotriva Hotărârii nr. 34 din 28 noiembrie 2006 a C.A. al B.N.R. şi a Ordinului nr. 71 din 2 octombrie 2006 al Prim-vicepreşedintelui B.N.R., ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2911/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2930/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
