ICCJ. Decizia nr. 2960/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2960/2007
Dosar nr. 5/33/2007
Şedinţa publică din 8 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 ianuarie 2007, reclamantul P.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, anularea Hotărârii nr. 4219 din 28 noiembrie 2006 prin care i s-a respins cererea pentru acordarea drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 107 din 22 februarie 2007, a respins acţiunea, reţinând că, reclamantul nu a făcut dovada că refugiul s-a datorat persecuţiilor etnice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Instanţa de Fond.
Recurentul a susţinut că nu s-a putut prezenta la termenul de judecată din 28 noiembrie 2006, când a fost soluţionată cauza, din motive de sănătate, iar martorii au refuzat să se prezinte fără a fi citaţi.
Analizând cauza sub aspectul probelor administrate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în sensul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".
În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuţia părţilor orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii şi să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi, cu singura mărginire că ei hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
În ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii, într-adevăr, împrejurările invocate de către reclamant nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, declaraţiile autentice ale martorilor P.C. şi T.G. nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.
Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidenţa prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, şi pentru a vedea astfel dacă recurentul - reclamant este sau nu este îndreptăţit la acordarea drepturilor compensatorii, se impune completarea probatoriului prin audierea a 2 martori de către Instanţa de judecată, în scopul determinării a cauzei şi împrejurărilor pretinsului refugiu al reclamantului împreună cu familia sa.
Faţă de cele ce preced, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi art. 313 teza I C. proc. civ., urmează a se admite recursul, se va casa sentinţa atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi Instanţe, pentru suplimentarea probatoriului în sensul celor susmenţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul P.P. împotriva sentinţei civile nr. 107 din 22 februarie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi Instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2957/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2961/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
