ICCJ. Decizia nr. 3016/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3016/2007
Dosar nr. 33675/2/200.
Şedinţa publică din 13 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 330 din 5 decembrie 2006, a admis excepţia invocată de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţii V.S. şi V.M., având ca obiect anularea măsurii administrative prin care dosarul nr. 16038/2004 a fost transmis, de pârâtă, Curţii de Apel Galaţi, precum şi repunerea acestuia pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că măsura administrativă a cărei anulare se solicită a fost luată în faza dispoziţiilor art. II alin. (3) şi (4) din Legea nr. 219/2005 privind completarea Codului de procedură civilă, potrivit cărora „recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel" şi respectiv „în cazurile prevăzute la alin. (1)-(3) trimiterea dosarelor se face pe cale administrativă, instanţelor devenite competente să le judece".
Instanţa a reţinut de asemenea că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, trimiterea dosarului în discuţie spre soluţionare instanţei competente, nefiind un act administrativ în înţelesul acestor prevederi legale, întrucât pârâta nu a acţionat în regim de putere publică, ci în calitate de organ judiciar şi în cadrul unei proceduri judiciare, iar actul prin care a fost transmis dosarul este o adresă de înaintare şi nu un act administrativ de natură să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice de drept administrativ, astfel cum prevăd dispoziţiile legale sus - menţionate.
Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a făcut trimitere la dispoziţiile art. 5 alin. (2) din legea contenciosului administrativ, precum şi la cele ale art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. care dau posibilitatea cenzurării, pe calea contestaţiei în anulare, ori de câte ori soluţionarea unui recurs s-a făcut de către o instanţă necompetentă.
În sfârşit, instanţa a reţinut că, prin Decizia nr. 617 din 3 octombrie 2006 Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea OUG nr. 138/2000, în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (3), art. 53 şi art. 129 din Constituţia României, apreciind că, în cazul în care, prin efectul aplicării imediate a unei reglementări noi, referitoare la competenţa materială, se ajunge ca o instanţă să soluţioneze calea de atac împotriva propriei hotărâri, o asemenea soluţie legislativă nu este neconstituţională, atâta vreme cât judecata se face de complete diferite, iar drepturile şi garanţiile procesuale sunt respectate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii V.S. şi V.M.
Recurenţii au susţinut că Legea nr. 554/2005 stabileşte în art. 5, în mod expres şi limitativ situaţiile în care un act administrativ nu poate fi atacat pe cale deschisă de acest act normativ, iar în speţă nu ne aflăm în niciuna dintre cele trei ipoteze menţionate în textul legal.
Recurenţii au susţinut de asemenea că motivele de admitere a excepţiei de inadmisibilitate, de către instanţa de fond, şi cele de respingere a acţiunii lor sunt vădit contradictorii în sensul că, deşi, s-a reţinut că adresa de trimitere a dosarului la Curtea de Apel Galaţi, nu este un act administrativ, instanţa a făcut trimitere la dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind inadmisibilitatea atacării în contencios a actelor administrative, pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
Articolul 2 alin. (1) din lege, explicând semnificaţia termenilor folosiţi în acest act normativ precizează la lit. b) că prin autoritate publică, în accepţiunea legii, se înţelege „orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public", iar la lit. c) că noţiunea de act administrativ semnifică „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice".
În raport cu aceste dispoziţii legale rezultă că adresa prin care dosarul nr. 16038/2004 a fost transmis, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curţii de Apel Galaţi, astfel cum prevedeau dispoziţiile art. II alin. (3) şi (4) din Legea nr. 219/2005 privind completarea codului civil, nu este un act administrativ în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. )c din Legea nr. 554/2004 deoarece nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice şi nici nu a fost emis în regim de putere publică, adresa de trimitere respectivă fiind doar expresia unei operaţiuni tehnico-materiale la care instanţele judecătoreşti au apelat pentru fluidizarea circuitului dosarelor ce urmau a fi trimise de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curţilor de apel, ca urmare a obligaţiei instituite prin modificarea Codului de procedură civilă.
Pe cale de consecinţă, orice nemulţumire a recurenţilor-reclamanţi în legătură cu instanţa competentă să soluţioneze cauza ce face obiectul dosarului sus-menţionat se poate rezolva uzând de dispoziţiile Codului de procedură civilă în materia competenţei instanţelor judecătoreşti şi nu pe calea contenciosului administrativ.
Faţă de aceste considerente, constatând că, potrivit art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a soluţiei pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.S. şi V.M. împotriva sentinţei civile nr. 3330 din 5 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3014/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3017/2007. Contencios → |
|---|
