ICCJ. Decizia nr. 3017/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3017/2007
Dosar nr. 4389/2/200.
Şedinţa publică din 13 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 iunie 2006, reclamanta SC M. SRL Miercurea Ciuc a solicitat anularea deciziilor nr. 463 din 20 decembrie 2005 şi nr.051 din 2 martie 2006 emise de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale şi Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că pârâtul a decis în mod nelegal revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. 068 din 15 decembrie 2003, reţinând că nu a respectat dispoziţiile art. 180 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, deşi a dovedit că antrepozitul fiscal îndeplineşte toate cerinţele legale pentru autorizare. Reclamanta a mai arătat că pârâtul nu a verificat condiţiile de funcţionare a antrepozitului fiscal şi a avut în vedere numai Nota de constatare nr. 720 din 12 septembrie 2005 a Gărzii Financiare Harghita, care în urma controlului efectuat nu a reţinut săvârşirea unei abateri sau încălcarea condiţiilor de autorizare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr.3 din 8 ianuarie 2007, care a admis acţiunea, a anulat deciziile nr. 463 din 20 decembrie 2005 şi nr. 051 din 2 martie 2006 emise de pârât şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
Instanţa de fond a constatat nelegalitatea deciziilor emise de pârât pentru revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. 068 din 15 decembrie 2003, cu motivarea că la data acordării autorizaţiei, reclamanta a îndeplinit toate cerinţele prevăzute de art. 180 lit. b) Cod fiscal pentru antrepozitul fiscal de producţie.
Constatările din cele două decizii că antrepozitul fiscal de producţie nu are împrejmuire, că locul autorizat nu dispune de teren propriu aferent operaţiunilor de aprovizionare şi desfacere şi că nu există căi de acces spre spaţiul unde se ţin ambalajele şi spre spaţiul ocupat de o altă societate comercială au fost considerate ca nefiind reale, faţă extrasele de care funciară depuse de reclamantă pentru a dovedi proprietatea sa asupra depozitului în suprafaţă de 533 mp, cu drum de acces, şi asupra unei hale de producţie în suprafaţă de 907 mp.
Concluziile instanţei de fond s-au întemeiat şi pe constatările Direcţiei de audit public intern a Ministerului Finanţelor Publice, potrivit cărora comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale trebuia să efectueze o analiză mai fundamentată anterior emiterii deciziilor nr. 463 din 20 decembrie 2005 şi nr. 051 din 2 martie 2006.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică şi respingerea acţiunii formulate de reclamantă.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a avut în vedere numai extrasele de carte funciară depuse de societatea-intimată, dar nu a verificat dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 180 alin. (2) Cod Fiscal, raportat la abaterile constatate de Garda Financiară, Secţia Harghita, cu ocazia controlului efectuat la data de 12 septembrie 2005.
Referitor la constatările Direcţiei de audit public intern, s-a arătat că au fost greşit reţinute ca argumente pentru admiterea acţiunii, în condiţiile în care actele administrative contestate nu au fost întocmite de direcţia respectivă.
Recurentul a criticat considerentele hotărârii primei instanţe şi pentru lipsa unei argumentări concrete referitoare la apărările invocate de părţi, susţinând că aceasta echivalează cu nemotivarea soluţiei pronunţate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile art. 304 şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Hotărârea pronunţată în cauză a fost motivată în conformitate cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cuprinzând considerentele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, precum şi cele pentru care au fost respinse apărările recurentului-pârât privind legalitatea celor două decizii contestate.
Constatând motivarea în fapt şi în drept a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge ca neîntemeiată critica formulată sub acest aspect în recurs.
Motivele de recurs care vizează fondul cauzei sunt de asemenea neîntemeiate, constatându-se că instanţa de fond a interpretat corect conţinutul înscrisurilor depuse de părţi la dosar şi prevederile art. 180 alin. (2) Cod Fiscal, în baza cărora au fost emise actele administrative deduse judecăţii.
În Decizia nr. 463 din 20 decembrie 2005, revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. 068 din 15 decembrie 2003 a fost dispusă de ministerul recurent pentru abaterile constatate de Garda Financiară, Secţia Harghita, la controlul efectuat în data de 12 septembrie 2005, în sensul că antrepozitul fiscal de producţie nu are împrejmuire, că locul autorizat nu dispune de teren propriu aferent operaţiunilor de aprovizionare şi desfacere că nu are căi de acces spre spaţiul de depozitare a ambalajelor şi spre spaţiul folosit de o altă societate comercială pentru activitatea en gros cu băuturi alcoolice.
Instanţa de fond a constatat întemeiat nelegalitatea acestei decizii, emisă de autoritatea recurentă fără verificarea situaţiei de fapt şi pe baza concluziilor controlului Gărzii Financiare, Secţia Harghita, care nu conţin referiri la încălcarea prevederilor art. 180 alin. (2) Cod Fisca.
Între elementele de fapt reţinute în motivarea deciziei nr. 463 din 20 decembrie 2005 şi cele consemnate de Garda Financiară, Secţia Harghita, în nota de constatare nr. 720 din 12 septembrie 2005 nu există concordanţă şi în consecinţă, instanţa de fond a stabilit judicios că nu a fost dovedită săvârşirea de către intimată a abaterilor pentru care s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal.
Contradicţia dintre cele două acte administrative cu privire la situaţia de fapt a fost constatată şi de Direcţia de audit public intern din Ministerul Finanţelor, potrivit adresei nr. 410418 din 28 august 2006, prin care a comunicat intimatei că era necesară confruntarea celor două documente şi eventual, efectuarea unui control de către o altă structură specializată din cadrul ministerului, precum şi efectuarea unei analize mai fundamentate la emiterea deciziilor nr. 463 din 20 decembrie 2005 şi nr. 051 din 2 martie 2006.
Argumentarea soluţiei instanţei de fond pe concluziile acestei direcţii a fost criticată neîntemeiat în recurs, dat fiind că direcţia de audit public intern funcţionează în cadrul autorităţii recurente, care a şi aprobat Nota echipei de audit privind concluziile verificării aspectelor sesizate în legătură cu activitatea comisiei de autorizare a antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării.
Împrejurarea că această direcţie nu este emitenta actelor administrative atacate în cauză este lipsită de relevanţă, avându-se în vedere obiectivele activităţii de audit public intern şi competenţele echipei de audit, care nu au fost contestate de recurent.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de prima instanţă, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, Comisia pentru Autorizarea Antrepozitelor Fiscale şi Importatorilor de Produse Accizabile Supuse Marcării împotriva sentinţei civile nr. 03 din 08 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a de contencios administrativ şi fiscal,ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3016/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3018/2007. Contencios → |
|---|
