ICCJ. Decizia nr. 3022/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3022/2007
Dosar nr. 3214/35/200.
Şedinţa publică din 13 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 iulie 2006, reclamantul T.C. a chemat în judecată Ministerul Apărării, solicitând anularea deciziei nr. 16 din 9 mai 2006 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi a deciziei nr. F 12540 din 15 decembrie 2005 – pct. 1 prin care i s-a imputat suma de 101, 75 lei, reprezentând cheltuieli nejustificate efectuate pentru verificarea şi încărcarea stingătoarelor PSI, în luna iulie 2004.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că nu se face vinovat de nerespectarea normelor de aplicare a OUG nr. 60/2001 privind achiziţiile publice şi a dispoziţiilor Ordinului Ministrului Apărării nr. M– 141/2002 pentru aprobarea instrucţiunilor privind achiziţiile publice în domeniul militar, astfel încât a fost greşit stabilită răspunderea materială în sarcina sa.
Prin sentinţa nr. 42 din 5 martie 2007 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a dispus anularea actelor administrative atacate şi exonerarea reclamantului de plata sumei imputate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, potrivit art. 8 alin. (6) din OUG nr. 60/2001, autoritatea contractantă are dreptul de a cumpăra direct, fără a avea obligaţia de a aplica procedurile de atribuire prin licitaţie publică, în cazul în care achiziţionează produse, lucrări sau servicii, a căror valoare fără TVA, cumulată pe parcursul unui an, nu depăşeşte echivalentul în lei a 2.000 Euro.
Din actele dosarului rezultă că achiziţia făcută de reclamant se încadrează în plafonul de 2.000 Euro, astfel încât reţine instanţa, el nu avea obligaţia de a respecta procedura prevăzută la art. 9 din OUG nr. 60/2001.
Instanţa de fond a constatat, de asemenea, inexistenţa unui raport de cauzalitate între nerespectarea unor formalităţi şi prejudiciul imputat, în condiţiile în care serviciul, constând în contravaloarea verificării şi încărcării a 9 stingătoare P6 din totalul de 127 a fost prestat, iar comisia de contestaţie a recunoscut valabilitatea şi legalitatea sumelor plătite pentru aceste stingătoare.
S-a reţinut că, în realitate, suma imputată provine din faptul că, în evidenţa contabilă a unităţilor militare figurează 117 stingătoare P6, iar în inventarul loturilor de bord s-a găsit un singur stingător P6, în total 118 bucăţi şi nu 127 bucăţi pentru care s-au plătit serviciile.
Instanţa a constatat că din lista de inventariere depusă ca anexă a procesului-verbal de cercetare administrativă rezultă că existau 117 stingătoare în stare nouă şi folosite, iar alte 10 se aflau în lotul de bord al autovehiculelor unităţii, aspect ce nu a fost avut în vedere cu ocazia cercetării administrative.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâtul a arătat că instanţa a reţinut în mod eronat referitor la 9 din cele 10 stingătoare existente în loturile de bord ale autovehiculelor, care nu se regăsesc distinct în evidenţa contabilă ca obiecte de inventar, că au fost încărcate şi verificate.
Aceste stingătoare existau fizic la bordul autovehiculelor, dar acest fapt nu presupune că au şi făcut obiectul încărcării şi verificării, 9 dintre ele necesitând reparaţii, astfel încât nu puteau fi încărcate şi verificate înainte de executarea serviciilor de remediere. De altfel, reclamantul ar fi trebuit să demonstreze că a încărcat toate cele 10 stingătoare P6, cu eticheta specială ce se aplică pe acestea şi care certifică data efectuării acestor operaţiuni, ceea ce nu s-a întâmplat şi nici nu a prezentat documente justificative pentru repararea celor 9 stingătoare.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că, potrivit art. 25 pct. 6 din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor şi Ordinului nr. 5/1999 dat de Ministerul Apărării în aplicarea ordonanţei, proba temeiniciei şi legalităţii deciziei de imputare trebuia efectuată de unitatea al cărui comandant a emis-o, ceea ce nu s-a întâmplat.
Existenţa celor 9 stingătoare la bordul autovehiculelor U.M. nr. 01653 Satu Mare este necontestată, iar împrejurarea că acele bunuri necesitau reparaţii şi deci nu puteau fi încărcate şi verificate nu a fost probată de pârât.
Dimpotrivă, din moment ce stingătoarele au fost cuprinse în inventarul lotului de bord al maşinilor se presupune, în lipsa unor dovezi contrare, că erau în stare de funcţionare şi că, astfel cum se consemnează în factura emisă de SC S.P. SRL, ele au fost încărcate şi verificate, neavând suport probator susţinerea privind efectuarea în luna iulie2004 a unor cheltuieli nejustificate.
În consecinţă, criticile aduse de pârât sentinţei fiind neîntemeiate, Curtea, va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării împotriva sentinţei civile nr. 42/CA/2007 – P din 5 martie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3021/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3023/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
