ICCJ. Decizia nr. 3061/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3061/2007
Dosar nr. 15867/54/200.
Şedinţa publică din 14 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia contencios administrativ, reclamanta SC S. SA a chemat în judecată pârâţii C.I.G.C.C.E. şi B.E.I.R. E. SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligate la repararea pagubei cauzată prin îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor prevăzute de lege şi care a avut drept consecinţe emiterea unui act administrativ nelegal a cărui anulare a fost dispusă de către Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 319 din 7 iulie 2005, pronunţată în dosarul nr. 1599/2004.
C.I.G.C.C.E. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, invocând pe cale de excepţie necompetenţa materială a cauzei şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei, în raport de prevederile art. 19 şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 1835 din 22 noiembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea cauzei şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pârâta E. SA a invocat pe lângă prescripţia dreptului la acţiune şi inadmisibilitatea acţiunii, în raport de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocând neîndeplinirea procedurii prealabile, ca o condiţie specială de exercitare a dreptului la acţiune.
Prin sentinţa nr. 76 din 1 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a fost respinsă acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut faptul că reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba de la data emiterii actului administrativ (hotărârea nr. 14162 din 31 mai 2004), a cărui anulare a solicitat-o şi care a făcut obiectul sentinţei civile nr. 319 din 7 iulie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Reclamanta trebuia să cunoască consecinţa directă, vătămătoare a acestui act, respectiv prejudicierea sa prin neacordarea întregii bonificaţii la dobândă, la data emiterii actului.
Instanţa de fond a reţinut faptul că în situaţia în care repararea pagubei nu s-a cerut prin acţiunea în anularea actului administrativ, ci ulterior printr-o acţiune separată, conform art. 19 din lege, termenul maxim la care face trimitere alin. (1) şi (2) şi în care reclamantul trebuia să cunoască întinderea pagubei este de maxim 1 an şi curge de la data emiterii actului administrativ. Fiind un termen de decădere, el nu poate fi întrerupt prin acţiunea în anularea actului administrativ şi nici suspendat.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, instanţa apreciază că din interpretarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi coroborarea acestora cu art. 2, art. 8 şi art. 11 din lege, rezultă că procedura prealabilă se impune numai în cazul actului administrativ unilateral tipic, adică numai atunci când este vorba despre o manifestare expresă de voinţă, nu şi în cazul unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri.
De asemenea, a concluzionat Curtea, condiţia acţiunii administrative prealabile nu se mai impune atunci când cel vătămat a introdus o acţiune separată pentru despăgubiri, care însă nu putea fi decât o acţiune ulterioară celei în anulare, după cum rezultă din dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta a subliniat că în mod greşit instanţa de fond a raportat termenul de decădere de 1 an la momentul emiterii actului administrativ, acesta curgând de la data când a fost cunoscută întinderea exactă a pagubei respectiv de la data de 17 noiembrie 2005 când a fost validat raportul de expertiză contabilă care a stabilit valoarea bonificaţiei neacordate.
În aceste condiţii, în opinia recurentei, dreptul său la acţiune nu este prescris şi se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru judecarea pricinii pe fond.
Examinând cauza prin prisma criticii aduse de recurentă şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinţei atacate.
În mod corect instanţa fondului a constatat ca fiind prescris dreptul la acţiune al reclamantei, însă urmează ca motivarea să fie substituită pentru cele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei".
În alin. (2) al aceluiaşi articol se stipulează că „cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)".
În condiţiile în care legiuitorul a stabilit în mod expres că termenul de un an se calculează în raport de data de la care cel vătămat a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, greşit instanţa de fond a procedat la calculul acestui termen pornind de la data de 31 mai 2004, dată la care a fost emis actul administrativ nr. 14132 care a făcut obiectul sentinţei civile nr. 319 din 14 iulie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Actele dosarului evidenţiază că momentul la care recurenta a cunoscut întinderea pagubei este cel mai târziu data de 14 iulie 2005 când prin sentinţa nr. 319/2005 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a obligat intimatele-pârâte să acorde reclamantei bonificaţia la dobândă pentru întreaga perioadă a contractului, aşa cum a fost prelungit prin actele adiţionale ( fila 16-18 dosar fond).
În considerentele acestei hotărâri judecătoreşti se arată că expertul a stabilit că SC S. SA este îndreptăţită să mai primească un plus la bonificaţia la dobânda acordată şi că sub aspectul întinderii acest calcul nu a fost contestat de niciuna din părţi.
Aşadar, momentul la care recurenta a cunoscut întinderea pagubei este, dacă nu data efectuării raportului de expertiză, data validării lui implicite prin hotărârea judecătorească prin care a fost anulat actul vătămător, respectiv hotărârea nr. 14132/2004 emisă de E.
Împrejurarea că prin sentinţa nr. 486 din 17 noiembrie 2005 aceeaşi instanţă a lămurit dispozitivul sentinţei nr. 319/2005 prin precizarea expresă a sumei reprezentând bonificaţia de dobândă neacordată de 19.338.705.000 lei, apare ca nerelevantă în privinţa momentului de la care s-a cunoscut întinderea pagubei.
Afirmaţia recurentei că prin sentinţa pronunţată în temeiul art. 2811 C. proc. civ., la 17 noiembrie 2005, s-a validat practic raportul de expertiză care a stabilit valoarea bonificaţiei nu are suport şi nu poate justifica rămânerea sa în pasivitate în formularea acţiunii bazate pe art. 19 din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, este corectă şi legală sancţiunea aplicată de instanţa fondului avându-se în vedere că acţiunea în despăgubiri a fost introdusă în instanţă la data de 11 septembrie 2006, deci peste termenul de un an care s-a împlinit la 14 iulie 2006.
Văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SA împotriva sentinţei nr. 76 din 1 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă SC S. SA la plata sumei de 25.995,97 lei reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs către intimata-pârâtă B.E.I.R. E. SA
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3059/2007. Contencios | CSJ. Decizia nr. 3075/2007. Contencios → |
|---|
