ICCJ. Decizia nr. 3230/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3230/2007
Dosar nr.15892/54/200.
Şedinţa publică din 26 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 37 din 8 februarie 2007, a admis cererea formulată de reclamanta F.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., dispunând suspendarea executării Ordinului nr. 1014 din 30 noiembrie 2006, până la pronunţarea instanţei pe fond.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a deţinut funcţia de şef al Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Craiova, iar prin Ordinul nr. 1014/2006, emis de preşedintele A.N.A.F., s-a dispus mutarea definitivă a acesteia pe o funcţie de execuţie în cadrul aceleiaşi direcţii generale, conform art. 75 alin. (2) lit. d) şi art. 79 alin. (1) şi (2) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată.
Plângerea prealabilă împotriva acestui ordin a fost realizată de reclamantă la 8 decembrie 2006, formulându-se şi acţiunea în anulare ce formează obiectul dosarului nr. 16218/54/2006.
În speţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, respectiv existenţa sesizării autorităţii publice emitente potrivit art. 7 din lege, iminenţa pagubei şi existenţa unui caz bine justificat căruia i se poate circumscrie existenţa unui indiciu temeinic de nelegalitate, reclamanta făcând dovada că nu mai subzistă solicitarea sa privind încetarea raporturilor de serviciu prin demisie.
Au fost avute în vedere şi prevederile Recomandării nr. (89) 8, adoptată de Consiliul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei la 13 septembrie 1989, prin care se afirmă că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie, întrucât măsurile de această natură nu prejudiciază cu nimic Decizia autorităţii jurisdicţionale înaintea căreia este contestat actul administrativ, acceptându-se teza că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate cauza persoanelor, în anumite circumstanţe, un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat, în măsura posibilului.
Această recomandare, conchide prima instanţă, se dovedeşte a fi un veritabil instrument juridic ce poate fi utilizat de judecătorul naţional sub aspectul criteriilor avute în vedere pentru a se dispune măsuri cu caracter provizoriu, cum ar fi suspendarea executării actului administrativ contestat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, D.G.F.P. Olt, în numele şi pentru A.N.A.F., solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii reclamantei ca fiind neîntemeiat.
Au fost invocate în drept prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de prevederile alineatului 1 al aceluiaşi text pentru a se dispune suspendarea ordinului contestat, întrucât reclamanta nu a făcut dovada susţinerilor sale în sensul că cererea de mutare într-o funcţie de execuţie a fost făcută la cererea preşedintelui A.N.A.F., iar din actele dosarului nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente, de natură a justifica o atare măsură.
S-a solicitat a se avea în vedere faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate şi de veridicitate care determină principiul executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituind o situaţie de excepţie care intervine atunci când legea o prevede, în limitele şi condiţiile anume determinate.
Recursul nu este fondat.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor recurentei, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor art. 304, art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în materie, nefiind dat în speţă nici un motiv care să impună casarea sau modificarea ei, pentru considerentele în continuare arătate.
Este indiscutabil faptul că prezumţia de legalitate şi de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ individual constituind el însuşi titlu executoriu.
Tocmai datorită acestui specific devine necesară, însă, suspendarea executării lui în acele situaţii când este contestat din punct de vedere al legalităţii, iar prin executare s-ar provoca o pagubă persoanelor protejate prin instituţia contenciosului administrativ.
Necesitatea asigurării unei protecţii jurisdicţionale provizorii persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrative este recunoscută şi în plan european, prin recomandarea R/89/8 adoptată de Consiliul de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, aplicabilă şi României, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Potrivit acestei Recomandări, instanţa, în calitate de autoritate jurisdicţională, chemată să decidă măsuri de protecţie provizorie, trebuie să ţină cont de ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente şi să acorde asemenea măsuri atunci când executarea actului administrativ este de natură a crea pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument juridic aparent valabil faţă de nelegalitatea lui.
În dreptul intern, situaţia de excepţie a suspendării executării actului administrativ este reglementată prin art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2005.
Potrivit art. 14 din această lege, care a constituit temeiul legal al cererii reclamantei şi prin prisma căruia a fost examinată temeinicia acesteia, în cazuri bine justificate şi pentru pre venirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
În accepţiunea acestui text de lege, cazul justificat vizează existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia acesta este executoriu din oficiu, iar paguba iminentă are semnificaţia stabilită prin art. 2 lit. s) din lege.
În speţă, raportat la actele dosarului, s-a concluzionat în mod corect că la data pronunţării hotărârii atacate erau îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat.
Mai mult, la termenul din 26 iunie 2007, reprezentantul pârâtei a precizat că a fost soluţionat şi fondul cauzei, în sensul admiterii acţiunii şi anulării ordinului în discuţie, împrejurare ce constituie un argument în plus pentru reţinerea legalităţii şi temeinicie hotărârii atacate.
În aceste condiţii, la data soluţionării recursului, măsura de protecţie provizorie luată de prima instanţă, cu aplicarea corectă a legii, până la pronunţarea pe fondul cauzei, îşi încetase practic efectele.
Prin urmare, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Olt în numele şi pentru A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 37 din 8 februarie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3228/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3232/2007. Contencios → |
|---|
