ICCJ. Decizia nr. 3244/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3244/2007
Dosar nr. 992/64/200.
Şedinţa publică din 26 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 19 martie 2007, a admis în parte cererea formulată de reclamantul D.D. în contradictoriu cu pârâţii S.R.I. Braşov şi S.R.I. prin UM 0198 Bucureşti, astfel cum a fost precizată, şi în consecinţă a dispus suspendarea Ordinului nr. DP 01651 din 22 noiembrie 2006 emis de Directorul S.R.I., până la soluţionarea definitivă a cauzei privind anularea acestui act administrativ; au fost respinse celelalte pretenţii ale reclamantului.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că susţinerile reclamantului pentru suspendarea executării Ordinului nr. DP 01651 din 22 noiembrie 2006 emis de Directorul S.R.I. justifică interesul legitim al acestuia şi se subscriu dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reprezentând un caz bine justificat, fiind îndeplinită şi condiţia care se referă la prevenirea unei pagube iminente, deoarece punerea ordinului în executare, în condiţiile în care s-a invocat nelegalitatea actului administrativ, ar crea reclamantului o pagubă iminentă de imagine şi în plus l-ar lipsi pe acesta de venituri în condiţiile în care este susţinător de familie şi are în derulare contracte de împrumut bancar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâtul S.R.I., prin UM 0198 Bucureşti.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul criticând soluţia instanţei de fond în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ. ca şi ale art. 3041 C. proc. civ., respectiv pentru că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, ca şi pentru greşita aplicare a legii, a arătat în esenţă că instanţa de fond greşit a respins excepţia invocată în sensul rămânerii fără obiect a cererii de suspendare formulată de reclamant, câtă vreme, i s-a comunicat acestuia potrivit art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare că nu se va proceda la revocarea ordinului său de trecere în rezervă.
Recurentul a mai arătat că instanţa de fond greşit a dispus suspendarea ordinului în discuţie până la soluţionarea definitivă a cauzei întrucât actul administrativ se bucură de prezumţiile de legalitate, de autenticitate şi de veridicitate şi de aici decurge şi executarea sa din oficiu.
Recurentul a mai susţinut că în speţă este vorba despre un ordin de trecere în rezervă a unui cadrul militar, pentru motive şi nevoi ale instituţiei, actul priveşte securitatea naţională, astfel că cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 14 apare ca inadmisibilă.
În fine, reluând succint istoricul faptelor şi învederând motivele ce au condus la emiterea ordinului de trecere în rezervă a reclamantului intimat, respectiv faptul că acesta a încălcat în mod repetat ordinele de muncă şi regulamentele militare, aducând serioase prejudicii de imagine S.R.I., recurentul a menţionat că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii legale respectiv cazul bine justificat şi prevenirea pagubei iminente care să justifice suspendarea executării actului administrativ.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte verificând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente incluzând art. 3041 C. proc. civ. şi prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât reţine că soluţia instanţei de fond, de suspendare a executării Ordinului nr. DP 01651 din 22 noiembrie 2006 emis de directorul SRI până la soluţionarea definitivă a cauzei conform art. 15 din Legea nr. 554/2004, este justă şi legală, astfel că urmează a fi menţinută, în considerarea celor în continuare prezentate.
Potrivit art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea autorităţii sau a instanţei, în vederea anulării actului atacat, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună şi suspendarea executării actului administrativ respectiv.
Înalta Curte reţine că instanţa de fond corect a calificat şi încadrat cererea de suspendare de faţă în prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, faţă de precizările din data de 10 ianuarie 2007, din care rezultă că acţiunea de fond referitoare la anularea ordinului de trecere în rezervă menţionat formează obiectul unui alt dosar cu nr. 1138/64/2006 aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov. Aşa fiind, întemeiat pe dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea care se poate solicita fie odată cu acţiunea principală sau prin acţiunea separată, va putea fi dispusă de instanţă până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pe aceste considerente, de ordin legal sunt aşadar nefondate criticile recurentului vizând modalitatea şi durata acordării suspendării executării ordinului de către instanţa de fond.
Nefondate sunt şi criticile vizând modalitatea în care instanţa a soluţionat excepţia lipsei de obiect a cererii de suspendare, de altfel nesusţinută legal, câtă vreme ordinul de trecere în rezervă în litigiu are indiscutabil natura unui act administrativ cum chiar şi recurentul o recunoaşte, nu face parte din categoria actelor exceptate de la controlul de legalitate de către instanţa de contencios administrativ şi mai mult, dat fiind temeiul de drept invocat de reclamantul-intimat, instanţa de judecată nu putea decât să verifice în ce măsură se justifică sau nu legal o cerere de suspendare a executării respectivului act administrativ.
În fine, nefondate sunt şi celelalte critici vizând îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 553/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Înalta Curte reţine că în mod corect a apreciat instanţa de fond îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat în ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării ordinului DP nr. 01651 din 22 noiembrie 2006 prin care s-a dispus trecerea în rezervă a reclamantului-intimat, din motive determinate de nevoi ale instituţiei, respectiv ale SRI, câtă vreme,chiar ţinând cont de specificul activităţii acestei autorităţi, de cadrul normativ ce o reglementează, nu se poate ignora modalitatea în care reclamantul a luat cunoştinţă de acest act administrativ, respectiv faptul că nu i-a fost în mod oficial comunicat.
Este adevărat, astfel cum susţine recurentul că un act administrativ se bucură de prezumţiile de legalitate, de veridicitate şi de autenticitate şi de aici decurge şi executarea din oficiu, dar nu mai puţin adevărat este că orice act administrativ trebuie să fie, cel puţin pentru faza examinării sale sumare în cadrul unei astfel de proceduri, prima facie, clar şi temeinic motivat, legal fundamentat şi emis cu respectarea prevederilor prevăzute.
Cum argumentele şi susţinerile reclamantului-intimat au creat, în mod firesc instanţei de fond convingerea că aceste cerinţe nu au fost întocmai respectate, în opinia Înaltei Curţi şi în raport şi de conţinutul recomandării nr. R(89) 8 din 13 septembrie 1989 a Consiliului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, instanţa de fond a constatat întemeiată cererea de suspendare, fiind necesară asigurarea unei protecţii jurisdicţionale provizorii persoanelor, faţă de activităţile autorităţii administrative în condiţiile în care actele emise de acestea le pot afecta drepturile şi interesele legitime.
În fine, Înalta Curte reţine că în mod judicios a fost apreciată şi îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, care, în cazul concret al litigiului rezidă neîndoielnic atât în pagubele de ordin material, date fiind contractele de împrumut în derulare, cât şi în prejudiciul de imagine, cu consecinţe imediate dar şi de perspectivă, nu mai puţin important, fiind aşadar important de evitat producerea unor prejudicii greu sau chiar imposibil de remediat, în cazul în care actul ar fi ulterior anulat, fără a se fi acordat însă suspendarea executării lui.
Faţă de toate cele mai sus arătate, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de faţă, menţinând soluţia instanţei de fond, în cauză neexistând motive de ordine publică, conform art. 2 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.R.I. prin UM 0198 Bucureşti împotriva Încheierii din 19 martie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3243/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3245/2007. Contencios → |
|---|
