ICCJ. Decizia nr. 3299/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3299/2007
Dosar nr. 10624/2/200.
Şedinţa publică din 28 iunie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul G.D.P., în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. a solicitat anularea deciziei de destituire din funcţia publică nr. 2837 din 23 noiembrie 2006, reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei şi plata drepturilor salariale cuvenite.
În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat excepţia nulităţii absolute a deciziei contestate, motivat de faptul că actul respectiv nu conţine elementele esenţiale obligatorii impuse de dispoziţiile art. 35 alin. (2) HG nr. 1210/2003 iar Decizia a fost emisă fără respectarea procedurii privind cercetarea prealabilă obligatorie.
Pe fondul pricinii, reclamantul a arătat că la data de 15 mai 2006, după terminarea programului de lucru, a participat la aniversarea zilei de naştere a trei salariaţi din cadrul A.P.I.A. Neamţ şi nu a încălcat nici o lege prin desfăşurarea aniversării în cadrul instituţiei.
A mai menţionat că la acea dată nu depusese încă jurământul de funcţionar public şi nu semnase de luare de cunoştinţă a vreunui regulament de ordine interioară.
Prin sentinţa civilă nr. 571 din 21 februarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis contestaţia formulată de reclamantul G.D.P. în contradictoriu cu pârâta A.P.I.A. A constatat nulitatea deciziei de sancţionare nr. 2837 din 23 noiembrie 2006 emisă de pârâtă, cu toate efectele corespunzătoare, respectiv reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută şi plata drepturilor salariale cuvenite, începând de la data emiterii deciziei până la reintegrarea efectivă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea disciplinară ca urmare a încălcării de către pârâtă a termenului imperativ de 2 luni de la data săvârşirii faptei.
S-a mai reţinut că procedura de citare a reclamantului în faţa comisiei de disciplină nu a fost îndeplinită cu respectarea termenului de cel puţin 3 zile înainte de termenul de prezentare, ci chiar în ziua întrunirii comisiei de disciplină iar pârâta nu a respectat procedura privind cercetarea prealabilă obligatorie iar reclamantului nu i-a fost garantat dreptul la apărare, nerezultând că i-ar fi fost comunicat actul de sesizare.
Împotriva sentinţei susmenţionate a declarat recurs A.P.I.A., care a motivat că conducătorul instituţiei a luat cunoştinţă de abaterile săvârşite doar la data de 21 noiembrie 2006, când imaginile au apărut în mass media, dată la care a şi hotărât întrunirea Comisiei de disciplină. S-a mai motivat că prezenţa reclamantului D.P.G. în faţa Comisiei de disciplină a acoperit procedura prealabilă, acesta înţelegând să se supună cercetării prealabile şi să-şi formuleze apărarea.
Recursul este nefondat.
Curtea, analizând actul administrativ dedus judecăţii, probatoriul administrat în cauză şi susţinerile formulate, în raport de dispoziţiile legale în materie, reţine următoarele:
- potrivit prevederilor HG nr. 1210/2003, secţiunea 3 privind modul de sesizare şi procedura de lucru a comisiilor de disciplină, art. 24 alin. (4), sesizarea îndreptată împotriva unui funcţionar public, adresată comisiei de disciplină, se poate face în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă de către persoanele prevăzute la alin. 1 al aceluiaşi articol, dar nu mai târziu de două luni de la data săvârşirii faptei care constituie abatere disciplinară, ori în speţă, din înscrisurile de la dosar, se reţine că la 21 noiembrie 2006 conducătorul instituţiei a sesizat comisia de disciplină care în raportul său nr. 17 din 22 noiembrie 2006, se referă la fapta săvârşită la data de 15 iunie 2006, cu mult peste termenul prevăzut de textul normativ mai sus menţionat, consecinţa nerespectării termenului de 2 luni de la data săvârşirii faptei constând în prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea disciplinară, în sensul art. 27 alin. (2) cu raportare la art. 24 alin. (2) lit. a), c), e) şi alin. (4), HG nr. 1210/2003;
- Decizia emisă de pârâtă este un act administrativ care trebuie să îndeplinească toate condiţiile cerute de lege, în speţă, condiţiile prevăzute de HG nr. 1210/2003, or din actul administrativ atacat şi documentaţia care a stat la baza acestuia rezultă că prevederile imperative normative în materie nu au fost respectate.
Astfel, în raport de cerinţele prevăzute de art. 25 alin. (1) – (4), HG nr. 1210/2003, procedura de citare a reclamantului în faţa comisiei de disciplină nu a fost îndeplinită cu respectarea termenului de cel puţin 3 zile înainte de termenul de prezentare ci chiar în ziua întrunirii comisiei de disciplină, iar faţă de prevederile art. 25 alin. (5) teza I, HG nr. 1210/2003, pârâta nu a respectat procedura privind cercetarea prealabilă obligatorie şi în raport de principiile prevăzute de art. 19, în speţă lit. b), reclamantului nu i-a fost garantat dreptul la apărare, nerezultând că i-ar fi fost comunicat actul de sesizare, susţinerile pârâtei în sensul că prezenţa reclamantului în faţa comisiei de disciplină acoperă procedura, neputând fi reţinute, în raport de dispoziţiile imperative ale prevederilor normative menţionate.
Faţă de cerinţele prevăzute de art. 30 alin. (2), HG nr. 1210/2003, nu rezultă că reclamantului i-ar fi fost adus la cunoştinţă referatul Comisiei de disciplină, nr. 17 din 22 noiembrie 2006, pentru a putea formula eventuale obiecţii în termenul prevăzut de acelaşi act normativ, care la rândul lor să fie analizate de respectiva comisie, Decizia de sancţionare fiind emisă la 23 noiembrie 2006, cu încălcarea dreptului la apărare al funcţionarului public în cauză.
Pentru considerentele de mai sus, Decizia contestată fiind emisă de pârâtă cu încălcarea prevederilor normative ale HG nr. 1210/2003, respectiv art. 24 alin. (4), art. 25 alin. (5), art. 30 alin. (2) şi art. 35 alin. (2), ce atrag sancţiunea nulităţii actului administrativ de sancţionare, instanţa a constatat în mod întemeiat nulitatea deciziei de sancţionare nr. 2837 din 23 noiembrie 2006, emisă de pârâtă, cu toate efectele ce rezultă din aceasta, respectiv, reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută şi plata drepturilor salariale cuvenite, începând de la data emiterii deciziei până la reintegrarea efectivă.
În consecinţă, sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, situaţie în care recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează să fie respins ca atare, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
Faţă de prevederile art. 274 C. proc. civ., urmează ca recurenta A.P.I.A. să fie obligată la plata sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul G.D.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.P.I.A. împotriva sentinţei civile nr. 571 din 21 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3298/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3300/2007. Contencios → |
|---|
