ICCJ. Decizia nr. 3321/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.3321/2007

Dosar nr. 4678/33/2006

Şedinţa publică din 29 iunie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia de comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la 10 octombrie 2006 reclamantul C.V. a solicitat în contradictoriu cu C.J.P. Cluj anularea Hotărârii nr. 20603 din 7 septembrie 2006 emisă de pârâtă, cu consecinţa obligării acesteia din urmă la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acţiunii, reclamantul arată că hotărârea pârâtei este nelegală şi ca atare se impune anularea acesteia şi recunoaşterea calităţii de refugiat conform art. 1 lit. c) din Legea nr. 198/2000. Susţine că se ignoră calitatea sa de refugiat întrucât, acesta împreună cu familia sa, a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, localitatea Liteni, comuna Săvădisla, în localitatea Cluj, în primăvara anului 1940, din motive de persecuţie etnică, fiindu-i ameninţată familia şi îndemnată să părăsească teritoriul României.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii întrucât nu se poate reţine că a existat persecuţie etnică în respectiva localitate, în lipsa ocupaţiei hortiste.

Prin sentinţa civilă nr. 518/2006 din 24 noiembrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului C.V., a dispus anularea Hotărârii nr. 20603 din 7 septembrie 2006 emisă de C.J.P. Cluj, a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului statutul de persoană refugiată pentru perioada 15 august 1941 - 6 martie 1945 şi ca urmare să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 august 2006.

Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut că, în cauză, reclamantul a făcut dovada cerută de lege privind calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Concluzionează, arătând că reclamantul a fost nevoit să părăsească, împreună cu familia sa, localitatea de domiciliu Liteni, suferind prejudicii ca urmare a refugierii forţate a familiei sale.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs C.J.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. In drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susţine că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 întrucât, în lipsa ocupaţiei hortiste, nu se poate susţine că a existat persecuţie etnică în respectiva localitate, care să fi constituit motiv al plecării.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta in continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţe, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.

În cauză, din probele administrate, rezultă că reclamantul, împreună cu familia sa, de teama persecuţiilor din motive etnice, s-a refugiat din localitatea de domiciliu Liteni în Cluj, judeţul Cluj.

De altfel, raportat la contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord, ca urmare a Tratatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare denotă persecuţiile etnice la care intimatul a fort supus împreună cu familia sa.

Prin urmare, cum recunoaşterea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, textul art. 1 lit. c) a impus doar existenţa cumulativă a condiţiei cetăţeniei şi a persecuţiei etnice exercitată de regimurile instaurate în perioada de referinţă fără a se distinge în raport de naţionalitate sau după cum refugiul s-a făcut pe teritoriul României sau în afara acestuia, din aceeaşi perioadă, condiţii îndeplinite în speţă, prima Instanţă a adoptat în mod corect soluţia de admitere a acţiunii în modalitatea mai sus indicată.

Pentru motivele arătate, recursul urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., menţinându-se sentinţa criticată, ca temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 518/2006 din 24 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3321/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs