ICCJ. Decizia nr. 3405/2007. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3405/2007

Dosar nr. 6563/54/200.

Şedinţa publică din 18 septembrie 200.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 25 octombrie 2005 I.A.R. a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, SC A. Bengeşti Ciocadia, Comisia locală Bengeşti pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi Comisia judeţeană Gorj constituită în acelaşi scop să se dispună anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor seria M07 nr. 0940 din 28 februarie 1994, emis de primul pârât în favoarea pârâtei secunde pentru suprafaţa de 3000 m.p. teren care anterior a aparţinut tatălui său.

Acţiunea a fost înregistrată la Judecătoria Novaci care prin sentinţa civilă nr. 387 din 20 martie 2006 s-a dezinvestit în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Secţia de contencios administrativ şi fiscal a acestei din urmă instanţe, prin sentinţa civilă nr. 125 din 6 aprilie 2007 a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Instanţa a reţinut că o atare soluţie se impune, deoarece reclamanta a efectuat procedura administrativă prealabilă, instituită prin dispoziţiile art. 7 al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, abia după data introducerii acţiunii şi nu în termenul de 30 de zile prevăzut în alin. (1) al acestui text legal.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta I.R.

Recurenta a reiterat susţinerile sale din acţiune, iar în legătură cu excepţia admisă de prima instanţă a susţinut că ea trebuia respinsă deoarece procedura administrativă prealabilă s-a realizat pe parcursul judecăţii cauzei la Curtea de Apel Craiova, astfel cum rezultă din adresa nr. 113002 din 4 ianuarie 2007 emisă de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.

Critica nu este întemeiată.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în vigoare la data introducerii de către reclamantă, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.

Norma juridică precitată are caracter imperativ şi neîndeplinirea obligaţiei pe care ea o stabileşte, constituie un fine de neprimire a acţiunii în contencios administrativ pentru anularea actului administrativ.

În speţă, aşa cum corect a reţinut curtea de apel, reclamanta, care iniţial s-a adresat Judecătoriei Novaci cu o acţiune având ca obiect anularea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor emis în anul 1994, nu şi-a exercitat dreptul său, anterior sesizării instanţei solicitând autorităţii publice emitente în termenele prevăzute de Legile nr. 29/1990 şi respectiv nr. 554/2004 să-şi revoce propriul act.

În aceste condiţii, exercitarea recursului administrativ abia pe parcursul judecăţii cauzei este lipsită de relevanţă şi nu poate justifica măsura desfiinţării sentinţei, pronunţată de prima instanţă ca efect al admiterii unei excepţii de inadmisibilitate a acţiunii.

Ţinând seama de considerentele expuse în cele ce preced şi de inexistenţa în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta I.A.R. împotriva sentinţei nr. 125 din 6 aprilie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3405/2007. Contencios