ICCJ. Decizia nr. 3457/2007. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3457/2007
Dosar nr. 40998/3/2006
Şedinţa publică din 20 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 24 noiembrie 2006, reclamanta I.E. a chemat în judecată pe pârâtul M.A.P.D.R., solicitând obligarea acestuia la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001 - 2006, actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului, la data plăţii efective plus daunele interese conform art. 161 alin. (4) C. muncii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în perioada 2001 - 2006 a îndeplinit funcţia de consilier la M.A.P.D.R.
Reclamanta consideră că este îndreptăţită la prima de concediu din anii 2001 - 2006, în raport de dispoziţiile art. 33 alin. (2) devenit art. 34 după republicarea Legii nr. 188/1999, indiferent de faptul că plata primei a fost suspendată până la 31 decembrie 2006.
Prin sentinţa civilă nr. 472 din 19 ianuarie 2007 pronunţată în Dosar nr. 40998/3/CA/2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, considerând incidente dispoziţiile art. 911 din Legea nr. 188/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 1073 din 19 aprilie 2007, pronunţată în Dosar nr. 40998/3/2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a primei de concediu pe anii 2001 - 2006, actualizată cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective, s-a luat act de renunţarea la capătul de cerere privind daunele interese.
Pentru a se pronunţa astfel, Instanţa de Fond a reţinut că reclamanta este salariată în cadrul A.P.I.A., iar în perioada 2001 - 2006 şi-a desfăşurat activitatea în calitate de funcţionar public la autoritatea pârâtă.
Potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată şi modificată, reclamanta are dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Această dispoziţie legală a fost suspendată succesiv prin art. 3 alin. (1) din OUG nr. 33/2001, art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 până la data de 31 decembrie 2005 şi prin art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 până la data de 31 decembrie 2006.
Întrucât normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare la data sesizării Instanţei, cenzurarea legalităţii acestor suspendări succesive revine conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Instanţei de judecată.
În acest sens, Curtea de Apel a apreciat că normele de suspendare contravin art. 16 alin. (7) din Constituţie, întrucât dreptul de remunerare a muncii, ce aparţine dreptului la muncă, nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar principiului echităţii.
Deşi exerciţiul dreptului a fost suspendat în perioada 2001 - 2006, suspendarea nu echivalează cu stingerea acestuia, ci are ca efect imposibilitatea temporară a realizării lui în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exerciţiul său.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul consideră că hotărârea Instanţei de Fond a fost dată cu încălcarea şi greşita aplicare a legii, deoarece s-au ignorat dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1978 care reglementează prescripţia dreptului la acţiune, pentru perioada 2001 - 2002.
Se mai arată că Instanţa de Fond nu a avut în vedere faptul că prin legile bugetului de stat aferente anilor 2001 - 2006, dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate.
Suspendarea unei dispoziţii printr-un act normativ împiedică producerea de efecte juridice până la încetarea cauzei de suspendare.
Suspendarea dispoziţiilor legale analizate a fost dispusă prin acte normative de acelaşi nivel cu Legea nr. 188/1999.
Prin întâmpinarea formulată, intimata - reclamantă a cerut respingerea recursului ca nefondat, achiesând la soluţia şi motivarea Instanţei de Fond.
Recursul este nefondat.
Este de necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici de a primi pe lângă indemnizaţia de concediu o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că, prin dispoziţii succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001 - 2006.
Însă, suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Nu are relevanţă împrejurarea că suspendarea exercitării dreptului a fost realizată prin acte normative de acelaşi nivel cu Legea nr. 188/1999.
Asemenea acte normative au prevăzut numai suspendarea plăţii şi nu suspendarea sau abrogarea a însuşi dreptului.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la operarea prescripţiei dreptului la acţiune pe anii 2001, 2002, Instanţa de Fond a procedat corect înlăturând această excepţie.
Prescripţia dreptului la acţiune, potrivit art. 7 alin. (7) din Decretul nr. 167/1958 începe să curgă din momentul naşterii dreptului la acţiune.
Acest drept s-a născut la data încetării efectelor actelor de suspendare succesivă şi nu la data începutului efectelor actelor de suspendare.
Dacă funcţionarul public are obligaţia prevăzută de art. 42 din Legea nr. 188/1999 de a-şi îndeplini cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu, aşa cum susţine recurentul, acelaşi funcţionar public are şi dreptul de a fi remunerat pentru serviciul public prestat în conformitate cu legea, care nu a susţinut niciodată restrângerea acestui drept, ci doar suspendarea plăţii pentru o anumită perioadă de timp.
La momentul încetării efectelor suspendării, funcţionarul public are dreptul să ceară plata retroactiv, în limitele prescripţiei dreptului material la acţiune.
În consecinţă, nefiind motive de casare sau de modificare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul M.A.D.R. împotriva sentinţei civile nr. 1073 din 19 aprilie2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu I.E.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3448/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3465/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
