ICCJ. Decizia nr. 3490/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3490/2007
Dosar nr. 3724/35/2006
Şedinţa publică din 21 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Satu Mare anularea Hotărârii nr. 306 din 23 noiembrie 2006 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 01 ianuarie 1942 - 25 octombrie 1944.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, părinţii săi, B.V. şi B.R., cu copii P. şi V., născuţi în localitatea Săcuieni Bihor, au fost strămutaţi forţat din gara Săcuieni Bihor în localitatea Vamosgyork, Ungaria la MAV.
Reclamantul a mai precizat faptul că, înainte de strămutare, tatăl său a lucrat la C.F.R., îndeplinind funcţia de telegrafist, în staţia Săcuieni Bihor, din 16 decembrie 1928 şi până la 15 septembrie 1940, când C.F.R. - ul a încetat să mai existe la Săcuieni şi în tot Ardealul de Nord. Strămutarea a durat de la 1 iulie 1941 şi până la 13 iunie 1945, când au revenit în ţară, tatăl său continuându-şi activitatea în gara Oradea Vest.
În dovedirea acţiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, acte de stare civilă şi declaraţii autentificate ale martorilor U.M. şi C.M., care au arătat că reclamantul, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea Săcuieni Bihor, în localitatea Vamosgyork, Ungaria la MAV.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 69/ CA din 18 aprilie 2007, a admis acţiunea, a anulat Hotărârea nr. 306 din 23 noiembrie 2006 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de persoană refugiată pentru perioada 01 ianuarie 1942 - 25 octombrie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate în cauză, că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, întrucât a fost nevoit să-şi părăsească împreună cu familia localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii forţate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se susţine că Instanţa de Fond, în mod greşit, a apreciat că reclamantul se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece din actele dosarului rezultă foarte clar că tatăl acestuia nu a fost „îndepărtat din motive etnice", ci ca urmare a unei situaţii obiective, respectiv încetarea activităţii C.F.R. pe teritoriul cedat Ungariei.
Ca efect al încetării activităţii angajatorului, contractele individuale de muncă ale tuturor angajaţilor C.R.F., indiferent de etnie, au încetat de drept, situaţie în care s-a regăsit şi tatăl reclamantului.
În consecinţă, în speţă nu se poate vorbi de o persecuţie de natură etnică în cazul încetării contractului de muncă al tatălui reclamantului, o primă premisă a legii fiind astfel exclusă.
Pe de altă parte, se mai arată de către recurentă că dacă s-ar accepta ipoteza Instanţei potrivit căreia „strămutarea a avut loc în perioada 01 ianuarie 1942 - 25 octombrie 1944" perioadă care de altfel a fost stabilită în mod arbitrar de către Instanţă, în lipsa unor probe certe şi concludente în acest sens, reiese în mod implicit că tatăl intimatului şi-a continuat activitatea câteva luni şi după instaurarea regimului hortist, în acelaşi loc de muncă, respectiv staţia Săcuieni Bihor, până când ar fi fost „strămutat" în localitatea Vamosgyork, Ungaria la MAV.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în temeiul art. 3041 C.proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/ sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Pe de altă parte, conform art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimatul - reclamant şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată, prin intermediul probei testimoniale.
În cauză, recurenta - pârâtă nu contestă faptul că familia reclamantului a părăsit localitatea de domiciliu, Săcuieni Bihor, stabilindu-se în localitatea Vamosgyork, Ungaria, ca urmare a mutării tatălui reclamantului cu serviciul la C.F.M.
Ceea ce contestă recurenta este faptul că schimbarea domiciliului ar fi îmbrăcat una din formele de persecuţie din motive etnice exercitate asupra cetăţenilor români din Ardealul de Nord de către regimul instaurat începând cu luna septembrie 1940.
În mod constant, în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi a Curţilor de Apel s-a reţinut că, din interpretarea teleologică a prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi cu caracter patrimonial persoanelor persecutate de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Or, în speţă, în mod corect, Curtea de Apel a reţinut, în raport cu probatoriul administrat, că familia intimatului - reclamant şi implicit şi acesta a avut de suferit persecuţii din motive etnice, în urma mutării susţinătorului material al familiei, tatăl reclamantului, la C.F.M., eveniment care a determinat strămutarea întregii familii.
Susţinerea recurentei - pârâte referitoare la faptul că tatăl reclamantului şi-a manifestat liber opţiunea de a lucra pentru C.F.M. şi, în consecinţă, de a se muta cu întreaga familie în Ungaria, precum şi aserţiunea referitoare la situaţia privilegiată de care a beneficiat familia reclamantului în Ungaria, nu pot fi primite, întrucât, într-o asemenea ipoteză, ar fi de neînţeles de ce familia reclamantului a renunţat la toate privilegiile pe care le dobândise pentru a se întoarce în localitatea de domiciliu.
Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea Săcuieni Bihor în localitatea Vamosgyork, Ungaria, în mod corect Instanţa de Fond a reţinut că acesta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunţând o sentinţă legală şi temeinică.
Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.proc.civ, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Satu Mare, împotriva sentinţei civile nr. 69/ CA din 18 aprilie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3489/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3507/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
