ICCJ. Decizia nr. 3465/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3465/2007
Dosar nr. 106/33/2007
Şedinţa publică din 20 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 22 ianuarie 2007, reclamantul T.M. a chemat în judecată pe pârâtul M.F.P. (în prezent M.E.F.) pentru refuzul de a se răspunde la obiecţiile referitoare la Referatul privind rezultatul activităţii de cercetare administrativă desfăşurată de Comisia de disciplină, înregistrat sub nr. 550556 din 11 octombrie 2006.
Reclamantul a solicitat daune morale în sumă de 500.000 lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în data de 27 noiembrie 2006 a primit la adresa de domiciliu, referatul sus - menţionat, cu menţiunea că are posibilitatea de a formula obiecţii în termen de 3 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă.
Obiecţiunile au fost formulate însă a nici până în prezent nu a primit răspuns.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul arată că reclamantul a sesizat Comisia de disciplină în baza prevederilor Legii nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii.
Sesizarea se referă la fapta lui M.C., director executiv al D.G.F.P. a judeţului Cluj care, în opinia reclamantului ar fi avut o atitudine pasivă şi de complicitate faţă de actele de abuz şi de corupţie produse într-o unitate subordonată.
Urmându-se procedura prevăzută de HG nr. 1210/2003, a fost cercetată cauza care s-a finalizat cu întocmirea unui referat împotriva căruia petentul putea formula obiecţii, art. 30 alin. (2) din HG nr. 1210/2003.
Reclamantul a uzat de această prevedere legală şi a formulat obiecţii, însă, potrivit art. 30 alin. (3) din HG nr. 1210/2003, nu există obligaţia comunicării unui răspuns către acesta.
Prin sentinţa civilă nr. 147 din 9 martie 2007, pronunţată în Dosar nr. 106/33/2006, Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 1000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut că finalitatea urmărită de legiuitor prin posibilitatea acordată celui care a sesizat, de a formula obiecţii poate fi asigurată numai prin comunicarea răspunsului la aceste obiecţii, care reprezintă finalmente una din etapele soluţionării petiţiei sale.
Prin urmare, Instanţa de Fond a apreciat că pârâtul avea obligaţia de a-i comunica reclamantului soluţia pronunţată la obiecţiile pe care le-a formulat.
În ceea ce priveşte daunele morale, s-a apreciat că suma de 1000 lei este de natură a reprezenta o compensare echitabilă.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., considerând că suma de 1000 lei este simbolică faţă de consecinţele produse acestuia în plan profesional şi personal.
Recurentul - reclamant enumeră neajunsurile apărute în urma sesizării Comisiei de disciplină şi acuză intimata de faptul neprotejării identităţii sale în cadrul Dosarului nr. 80/2005, motiv pentru care a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Depune la dosar înscrisuri.
La rândul său, intimatul - pârât a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 147/2007, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul apreciază că potrivit prevederilor HG nr. 1210/2003, Comisia de Disciplină nu comunică admiterea/ respingerea Obiecţiunilor formulate de autorul sesizării la referatul unei cauze.
La art. 31 alin. (3) din HG nr. 1210/2003 se precizează expres că acestea se vor admite/ respinge, fiind urmat potrivit art. 32, de întocmirea Raportului cauzei.
S-a dispus astfel întocmirea Raportului cauzei, fiind înaintat ulterior cu propunerea Comisiei de Disciplină spre aprobare conducătorului instituţiei, M.F.P., potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (4) din HG nr. 1210/2003.
Prin adresa nr. 550090 din 12 martie 2007, Comisia de Disciplină a comunicat reclamantului soluţia.
Recurentul consideră că în mod greşit s-a reţinut aplicabilitatea prevederilor OG nr. 27/2002, deoarece sesizarea a fost formulată în temeiul Legii nr. 571/2004, urmând procedura prezentei legi.
În mod greşit s-a reţinut că întocmirea referatului reprezintă finalitatea cercetării administrative.
Finalitatea cercetării administrative o reprezintă Raportul cauzei în care este consemnată, în urma deliberării comisiei, propunerea de sancţionare a funcţionarului public sesizat sau de clasare a sesizării.
Acordarea de daune morale nu se justifică, întrucât nu s-a administrat nici o probă din care să rezulte că, prin necomunicarea răspunsului, s-ar fi provocat un prejudiciu reclamantului sau existenţa unei legături de cauzalitate între presupusul prejudiciu şi o faptă a instituţiei publice.
Se mai învederează faptul că reclamantul şi-a depus demisia din funcţia publică la data de 13 februarie 2006, iar obiecţiunile la Referatul cauzei sunt datate 1 noiembrie 2006.
Înalta Curte apreciază că în speţă sunt îndeplinite prevederile art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. cu aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, considerând că există motive de casare cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi Instanţă.
Astfel, Instanţa de Fond deşi a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata de daune morale în momentul apreciat, a omis să se pronunţe asupra capătului principal de creare.
Mai mult decât atât, Instanţa de Fond nu a stabilit obiectul acţiunii: nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri sau refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere.
Numai stabilindu-se corect obiectul cererii se poate aprecia dacă în cauză sunt aplicabile într-adevăr prevederile OG nr. 27/2002 privind activitatea de soluţionare a petiţiilor.
Rejudecând cauza, Instanţa de Fond va lua în considerare şi motivele invocate prin recursurile declarate şi va stabili dacă actul final îl reprezintă referatul Comisiei de disciplină sau Raportul aceleiaşi comisii, aprobat de ministru.
De asemenea, va reanaliza îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea daunelor morale, prin stabilirea în concret a acestora şi prin administrarea de probe în acest sens.
În consecinţă, pentru alte motive decât cele invocate prin recursurile declarate din perspectiva dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., urmează a se admite recursurile formulate, a se casa sentinţa şi a se trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi Instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de T.M. şi M.E.F. - Comisia de Disciplină împotriva sentinţei civile nr. 147 din 9 martie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi Instanţă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3457/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3489/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
