ICCJ. Decizia nr. 3507/2007. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3507/2007
Dosar nr. 5650/1/2007
Şedinţa publică din 21 septembrie 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 3 ianuarie 2006, reclamantul R.A. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României, Statul Român, prin Primul Ministru C.P.T. şi M.A.I., solicitând obligarea acestora să modifice şi să completeze prin ordonanţe de urgenţă o serie de acte normative din domeniul regimului proprietăţii şi restituirilor de imobile.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a revendicat mai multe imobile preluate nelegal de la autorii săi, dar legile restituirii proprietăţilor nu sunt valide şi încalcă angajamentele de aderare a României la structurile U.E.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a invocat inadmisibilitatea acţiunii, în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr. 729 din 23 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând în esenţă, că reclamantul nu a contestat acte administrative emise de pârât, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, ci a pretins din partea autorităţilor o anumită conduită şi adoptarea unor acte normative.
Sentinţa menţionată a fost atacată cu recurs, în termenul legal, de către reclamant, care a solicitat casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi pe fond obligarea pârâţilor la acţionarea în justiţie a primarilor şi prefecţilor din Dej, Cluj, Braşov şi Timiş, precum şi deblocarea aplicării legilor restituirilor.
În motivarea recursului, recurentul - reclamant a arătat că funcţionarii autorităţilor publice locale blochează cu rea credinţă aplicarea legilor restituirilor şi din această cauză justiţia naţională şi instanţele europene sunt invadate de dosare inutile.
În drept, recurentul - reclamant şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 301 şi art. 304 C. proc. civ. şi ale art. 1 din Protocolul 1 adiţional la C.E.D.O.
În susţinerea recursului, recurentul - reclamant a anexat copiile unor acţiuni, sesizări şi memorii formulate pentru restituirea proprietăţilor sale precum şi răspunsurile primite de la mai multe autorităţi publice.
La data de 27 martie 2007, intimatul M.A.I. a depus la dosar o întâmpinare prin care a arătat că sentinţa recurată este temeinică şi legală, în considerarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 74 şi art. 125 din Constituţia României.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1834 din 29 martie 2007, a respins recursul ca nefondat, reţinând, în esenţă, că Instanţa de Fond a constatat în mod corect că obiectul cererii de chemare în judecată nu se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare, în termen legal, recurentul R.A. fără a arăta însă temeiul de drept al acesteia, dar reiterând profunda sa nemulţumire cu privire la autorităţile locale şi centrale precum şi la activitatea magistraţilor care în opinia sa formează grupuri de interese a corupţiei financiare, vătămându-l în drepturile sale.
Examinând Decizia atacată din perspectiva motivelor arătate în cele ce preced, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale privind admisibilitatea contestaţiei în anulare.
Este ştiut că printre căile extraordinare de atac, contestaţia în anulare este o cale de retractare, iar nu de reformare, motivele pentru care aceasta poate fi admisă fiind strict şi limitativ prevăzute de lege.
Astfel, conform art. 317 C. proc. civ. „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele mai jos arătate, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe căile ordinare de atac.
1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;
2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competinţă.
Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus - arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar Instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond", iar potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. „hotărârile Instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când Instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare".
În cauză însă, motivele de nemulţumire ale contestatorului nu se încadrează în aceste limite prevăzute de legiuitor.
Prin urmare, se va respinge contestaţia în anulare formulată în cauză de R.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de R.A., împotriva Deciziei nr. 1834 din 29 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3490/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3513/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
