ICCJ. Decizia nr. 3513/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3513/2007
Dosar nr. 4675/33/2006
Şedinţa publică din 21 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul J.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj anularea Hotărârii nr. 20.230 din 13 iulie 2006 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada noiembrie 1940 - 6 martie 1945.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, datorită persecuţiilor etnice, a fost nevoit să se refugieze împreună cu părinţii săi din localitatea Paţa în localitatea Someşani. Reclamantul a precizat că mai mulţi bărbaţi au fost bătuţi de către legionari şi jandarmi în curtea şcolii, pe motivul că au vorbit limba maghiară, iar familia sa a fost ameninţată şi îndemnată să părăsească teritoriul României.
Pârâta a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că reclamantul nu se încadrează în situaţiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât localitatea în care acesta s-a mutat era liberă; aşadar, reclamantul nu a plecat din motive etnice, ci şi-a ales un nou domiciliu.
În dovedirea acţiunii, pentru lămurirea aspectelor legate de refugiu, reclamantului i-a fost încuviinţată suplimentarea probatoriului cu martori şi înscrisuri, însă, urmare a neprezentării martorilor, acesta a fost decăzut din proba testimonială.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 492 din 15 noiembrie 2006, a respins acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa această soluţie, Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada, prin probele administrate în cauză, că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, întrucât a fost nevoit să-şi părăsească împreună cu familia localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii forţate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare, recurentul a arătat că intimata - pârâtă nu a contestat faptul că s-a mutat din localitatea Paţa, care aparţinea României, în localitatea Someşani, din Ungaria, dar a apreciat că schimbarea de domiciliu nu a avut loc din cauza unor persecuţii etnice.
Recurentul a susţinut că a făcut parte dintr-o familie de agricultori, care nu ar fi plecat din satul natal dacă nu ar fi existat persecuţii etnice.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în temeiul art. 3041 C.proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/ sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Pe de altă parte, conform art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimatul - reclamant nu şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată, prin intermediul probei testimoniale.
În plus, localitatea de unde acesta pretinde că s-a refugiat era în România, deci nu exista un motiv de persecuţie etnică.
Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C.proc.civ, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de I.F. împotriva sentinţei civile nr. 492 din 15 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3507/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3520/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
