ICCJ. Decizia nr. 3528/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3528/2007
Dosar nr. 63/2/2007
Şedinţa publică din 25 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 968 din 4 aprilie 2007, a respins ca inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ formulată de C.S.M. în contradictoriu cu pârâţii C.N.C.D. şi C.D.A., Judecător la Judecătoria Slatina, admiţând excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, invocată de pârâtul C.N.C.D.
Prin aceeaşi hotărâre a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.D.A.
Pentru a hotărî astfel, prima Instanţă a reţinut, în esenţă, că Hotărârea nr. 312 din 19 octombrie 2006 adoptată de Colegiul Director al C.N.C.D., a cărei anulare s-a solicitat, este un act administrativ unilateral cu caracter individual şi, prin urmare, în considerarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 109 alin. (2) C. proc. civ., exercitarea dreptului la acţiune este condiţionată de parcurgerea procedurii prealabile, condiţie ce nu a fost îndeplinită în speţă, notificarea formulată în condiţiile art. 6 din Legea nr. 554/2004 neavând semnificaţia unei astfel de proceduri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, C.S.M., solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei aceleiaşi Instanţe în vederea examinării fondului, în condiţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Au fost invocate, în drept, dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 3041 C. proc. civ., iar în motivarea recursului s-a susţinut, în esenţă, că hotărârea contestată este un act administrativ jurisdicţional, conform art. 2 alin. (1), lit. d) din Legea contenciosului administrativ şi, pe cale de consecinţă, în cazul inexistenţei căilor administrativ - jurisdicţionale de atac, nu mai era necesară nici o formalitate procedurală prealabilă, aplicându-se prevederile art. 6 alin. (2) din aceeaşi lege.
În justificarea acestei opinii au fost invocate prevederile art. 195 alin. (4), (6), (9) şi (10) ale OG nr. 137/2000, din a căror interpretare se pretinde că ar rezulta existenţa unei proceduri speciale administrative care se desfăşoară cu respectarea principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare.
Pentru ipoteza în care se va aprecia că hotărârea C.N.C.D. nu este atacabilă direct în termenul de 15 zile, s-a solicitat a se reţine că notificarea din 21 decembrie 2006, trimisă C.N.C.D., a urmărit ca administraţia pârâtă să aibă posibilitatea de a reflecta aspra actului atacat şi să caute o soluţie pentru înlăturarea vătămării produse, astfel încât soluţia de respingere a acţiunii, ca fiind inadmisibilă, este greşită, în acelaşi sens pronunţându-se şi doctrina în materie.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele dosarului, criticile recursului circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speţă nici un motiv care să impună casarea acesteia, în modalitatea solicitată, pentru considerentele în continuare atacate.
În conformitate cu prevederile art. (1) din HG nr. 1194/2001, C.N.C.D. constituit în conformitate cu prevederile OG nr. 137/2000, cu modificările ulterioare, se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, iar, potrivit art. 7 alin. (1), membrii colegiului director adoptă hotărâri, instrucţiuni şi regulamente în domeniul constatării şi sancţionării faptelor de discriminare.
În exercitarea atribuţiilor sale, C.N.C.D. a soluţionat petiţia introdusă de petentul C.D.A., emiţând Hotărârea nr. 312 din 19 octombrie 2006 prin care s-a pronunţat cu privire la caracterul discriminatoriu al celor sesizate, hotărâre supusă controlului judecătoresc la Instanţa de contencios administrativ, în condiţiile art. 195 alin. (9) şi alin. (10) din OG nr. 137/2000.
În raport cu atribuţiile şi limitele de competenţă al C.N.C.D., având în vedere şi faptul că procedura în care a fost soluţionată respectiva petiţie nu întruneşte elementele definitorii ale activităţii de jurisdicţie, caracterizată prin soluţionarea de către un organ independent şi imparţial a litigiilor privind existenţa, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective, după o procedură bazată pe contradictorialitate şi cu asigurarea dreptului la apărare, ea fiind specifică funcţiei administrative, prima Instanţă a stabilit în mod corect că hotărârea atacată are caracterul unui act administrativ cu caracter individual, nefiind un act administrativ - jurisdicţional în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 554/2004, cum se susţine prin cererea de recurs.
Această concluzie se impune şi pentru respectarea principiului disciplinei jurisdicţionale consacrat în jurisprudenţa C.E.D.O., întrucât hotărârile C.N.C.D. nu au fost examinate, în jurisprudenţa relevantă în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, avându-se în vedere faptul că prin OG nr. 137/2000, în forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 324/2006 şi HG nr. 1194/2001 nu a fost instituită o jurisdicţie specială administrativă în sensul art. 21 alin. (4) din Constituţia republicată, actele Colegiului Director emise ca urmare a soluţionării unor petiţii înregistrate anterior intrării în vigoare a respectivelor modificări nefiind acte de jurisdicţie, ci acte administrative supuse cenzurii Instanţei de judecată.
Legea nr. 554/2004 a reglementat, prin art. 7, procedura prealabilă administrativă, ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, a cărei neîndeplinire în termenele şi condiţiile prevăzute de lege atrage, conform art. 109 alin. (2) C. proc. civ., inadmisibilitatea acţiunii.
În sensul respectivei dispoziţii legale, înainte de a se adresa Instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Această reglementare este justificată, întrucât instituie o cale mai rapidă de restabilire a legalităţii, având ca scop evitarea unui eventual proces.
La data de 21 decembrie 2006 C.S.M. a notificat autorităţii emitente numai înaintarea către Instanţa competentă a contestaţiei formulată în baza art. 6 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, text de lege care nu este incident în speţă pentru considerentele deja expuse.
Or, o atare notificare nu poate avea semnificaţia unei proceduri administrative prealabile întrucât nu este efectuată în condiţiile stabilite de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cum corect a reţinut Instanţa de Fond, singura soluţie legalmente posibilă în speţă fiind aceea de respingere a acţiunii ca fiind inadmisibilă.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul de faţă ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.S.M. împotriva sentinţei civile nr. 968 din 4 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3527/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3533/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
