ICCJ. Decizia nr. 3555/2007. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3555/2007
Dosar nr. 6495/2/2006
Şedinţa publică din 26 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 iunie 2006, reclamanta SC O.T. SRL Bucureşti a solicitat anularea Deciziei nr. 344 din 8 iunie 2006 emisă de pârâtul C.N.A. şi exonerarea sa de plata amenzii în sumă de 500 RON.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că Decizia contestată a fost emisă de pârâtă cu încălcarea dispoziţiilor art. 91 din Legea nr. 504/2002, deoarece sancţiunea amenzii a fost aplicată fără ca anterior să se emită o somaţie publică de intrare în legalitate. Pe fondul cauzei, s-a arătat că Decizia emisă de pârât este netemeinică, fiindcă nu au fost încălcate dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 504/2002, şi art. 42 din Decizia nr. 187 privind codul de reglementare a conţinutului audiovizual prin emisiunea difuzată la data de 9 mai 2006.
Prin sentinţa civilă nr. 467 din 13 februarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa de Fond a constatat legalitatea şi temeinicia deciziei emise de pârât pentru sancţionarea reclamantei, care a încălcat reglementările din materia audiovizualului prin conţinutul emisiunii difuzate în ziua de 9 mai 2006.
Instanţa de Fond a respins apărările formulate de reclamantă, reţinând că nu era necesară emiterea unei noi somaţii de intrare în legalitate anterior aplicării sancţiunii contestate, dat fiind că încălcări similare ale Legii nr. 504/2002 au fost constatate în Deciziile nr. 193/2006, nr. 320/2006 şi nr. 5/2006.
În ceea ce priveşte contravenţia săvârşită de reclamantă, s-a avut în vedere situaţia de fapt dovedită cu raportul de monitorizare a emisiunii televizate din data de 9 mai 2006 şi s-a constatat încălcarea prevederilor legale indicate drept temei al deciziei contestate, deoarece difuzorul emisiunii nu a asigurat informarea obiectivă a publicului şi nu a favorizat libera formare a opiniilor. De asemenea, s-a reţinut că modul de desfăşurare al emisiunii, datorită ideilor vehiculate şi titlurilor afişate pe ecran, a afectat dreptul la imagine al persoanelor care au făcut obiectul discuţiei, iar moderatorii nu au intervenit pentru a pune în vedere invitaţilor să-şi probeze afirmaţiile sau să indice probele pe care se întemeiază.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta şi a solicitat modificarea hotărârii, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, iar în subsidiar, să fie redus cuantumul amenzii aplicate.
Recurenta a susţinut că soluţia Instanţei de Fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 91 din Legea nr. 504/2002, considerându-se greşit că în cauză intimatul nu avea obligaţia să emită somaţie publică anterior aplicării amenzii contravenţionale. Faţă de prevederea legală invocată, recurenta a arătat că intimatul avea obligaţia să emită o somaţie cuprinzând condiţii şi termene precise de intrare în legalitate şi că această obligaţie nu poate fi înlăturată în cazul sancţionării anterioare a postului pentru acelaşi gen de fapte. Totodată, s-a considerat că Instanţa de Fond a apreciat greşit că intimatul nu avea obligaţia de a indica deciziile anterioare avute în vedere la aplicarea sancţiunii.
În ceea ce priveşte fapta contravenţională, recurenta a susţinut că Instanţa de Fond a interpretat eronat dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002 şi ale art. 42 alin. (1) - (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului deoarece persoana acuzată avea posibilitatea să intervină în emisiune şi să-şi exprime punctul de vedere. Referitor la titlul şi conţinutul emisiunii pentru care a fost sancţionată, recurenta a arătat că ipoteza unei crime a fost vehiculată de procuror, iar informaţia că soţia victimei a plecat în vacanţă a fost confirmată, astfel încât ideile respective nu au fost induse publicului şi nu a fost încălcată libera formare a opiniilor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Instanţa de Fond a aplicat corect dispoziţiile art. 91 din Legea nr. 504/2002, care prevăd că, înainte de aplicarea unei sancţiunii pecuniare, C.N.A. are obligaţia să emită o somaţie de intrare în legalitate şi dacă radiodifuzorul nu se conformează acesteia sau încalcă din nou prevederile legale, se va aplica sancţiunea amenzii.
În hotărârea Instanţei de Fond s-a reţinut întemeiat că emiterea unei noi somaţii nu mai era necesară anterior sancţionării cu amendă prin Decizia contestată, avându-se în vedere că pentru încălcarea aceloraşi reglementări recurenta a primit trei somaţii de intrare în legalitate, două amenzi şi două sancţiuni prevăzute de art. 95 din Legea nr. 504/2002, în sensul de a difuza pe post timp de zece minute şi respectiv, trei ore, numai textul deciziei de sancţionare.
În consecinţă, autoritatea intimată a respectat procedura somării prealabile şi Instanţa de Fond a respins corect acest motiv de nelegalitate, pe care recurenta l-a reiterat în primul motiv de recurs.
Împrejurarea că sancţiunile anteriore aplicate recurentei nu au fost menţionate expres în Decizia atacată nu constituie o cauză de nulitate a actului de sancţionare şi susţinerea formulată de recurentă în acest sens este lipsită de temei legal.
Criticile formulate pe fondul cauzei sunt de asemenea nefondate, constatându-se că soluţia de menţinere a deciziei contestate s-a întemeiat pe analiza situaţiei de fapt dovedită în cauză şi pe interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002 şi ale art. 42 alin. (1) – (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Apărările recurentei privind posibilitatea persoanei acuzate de a interveni în emisiune şi confirmarea informaţiilor transmise nu pot fi reţinute drept cauze de exonerare a acesteia pentru răspunderea contravenţională, care a fost corect stabilită faţă de nerespectarea obligaţiilor impuse prin reglementările din domeniul audiovizualului. Recurenta nu a contestat aceste obligaţii, apreciind neîntemeiat că prin emisiunea difuzată în data de 9 mai 2006 nu s-au încălcat prevederile legale în baza cărora a fost sancţionată contravenţional.
Referitor la cererea de reducere a cuantumului amenzii, se constată că Instanţa de Recurs a fost nelegal investită să se pronunţe, dat fiind că o asemenea cerere nu a fost formulată la prima Instanţă şi potrivit art. 292 raportat la art. 316 C. proc. civ., este inadmisibilă într-o cale de atac.
Faţă de considerentele expuse, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC O.T. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 467 din 13 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3554/2007. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 3556/2007. Contencios → |
|---|
