ICCJ. Decizia nr. 3591/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3591/2007
Dosar nr. 2412/3/2006
Şedinţa publică din 27 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.M. a chemat în judecată pe pârâţii M.S. şi I.C.C.C.I. solicitând anularea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1364 din 15 decembrie 2005, prin care s-a dispus înlocuirea sa din funcţia de director administrativ al Institutului, împreună cu comitetul director al spitalului şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea actului adiţional la contractul individual de muncă, anularea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1401 din 16 decembrie 2005, prin care a fost numit un alt director administrativ şi un nou comitet director, reintegrarea în funcţia deţinută anterior, achitarea drepturilor salariale cuvenite de la data înlocuirii din funcţie până la reintegrare şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În esenţă, reclamanta susţine că ordinul prin care a fost revocată din funcţie este nelegal întrucât a fost emis cu încălcarea competenţelor ministrului sănătăţii, întrucât, în calitate de director administrativ, se afla în raporturi juridice de muncă cu Institutul, iar nu cu M.S., şi că modificarea contractului său individual de muncă cu titlu de sancţiune s-a făcut fără a fi respectate dispoziţiile art. 267 şi art. 268 alin. (2) C. muncii. A mai arătat reclamanta că nu a săvârşit nici o abatere disciplinară.
Prin întâmpinare, Institutul a invocat excepţia de necompetenţă materială a Instanţei, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în privinţa cererii de anulare a ordinelor respective emise de ministrul sănătăţii, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 906 din 22 februarie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de munca, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială a Instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţi de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând că cele două ordine contestate sunt acte administrative emise de o autoritate publică centrală.
La Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. 2412/3/2006.
La data de 06 martie 2006, sub nr. 2648/2/2006 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost înregistrată şi acţiunea reclamantei S.M. în contradictoriu cu aceiaşi pârâţii prin care se solicita anularea aceloraşi ordine ale ministrului sănătăţii, precum şi suspendarea executării celor două acte până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În plus, faţă de acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului, a mai arătat reclamanta că Ordinul nr. 1364/2005 a fost emis în baza unui act normativ declarat neconstituţional, întrucât dispoziţiile art. 20 alin. (5) din OUG nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, invocate în preambulul ordinului, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia C.C. nr. 95 din 8 februarie 2006.
Prin întâmpinare, pârâtul M.S. a invocat excepţia lipsei de obiect şi excepţia lipsei de interes, iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 19 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus conexarea Dosarului nr. 2648/2/2006 la Dosarul nr. 2412/3/2006.
Prin încheierea din data de 19 iunie 2006, Instanţa a respins cererea de suspendare formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, ca rămasă fără obiect, având în vedere că, prin sentinţa civilă nr. 365 din 20 februarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 953/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal, a dispus suspendarea executării ordinelor atacate în prezenta cauză.
Prin încheierea din 16 octombrie 2006, Instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului I.C.C.C.I. şi, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ., a dispus unirea cu fondul cauzei a excepţiei lipsei de obiect invocată de pârâtul M.S.
Prin sentinţa civilă nr. 451 din 12 februarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii de obiect invocată de pârâtul M.S. şi a respins acţiunile conexe formulate de reclamanta S.M.
În motivarea sentinţei civile pronunţate, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, aspectele ce vor fi arătate în continuare.
Prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1364 din 15 decembrie 2005 s-a dispus, începând cu data de 16 decembrie 2006, restructurarea comitetului director al I.C.C.C.I., prin revocarea din funcţiile deţinute a membrilor acestuia. Prin acest act, reclamanta a fost revocată din funcţia de conducere deţinută, director administrativ, iar, în baza acestui ordin, a fost încheiat actul adiţional din 19 decembrie 2005 la contractul individual de muncă al reclamantei, prin care aceasta a revenit în funcţia de economist clasa I.A, la Serviciul aprovizionare transport.
Prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1401 din 16 decembrie 2005, începând cu data de 16 decembrie 2005, a fost numit un comitet director interimar până la data de 31 martie 2006.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de obiect invocată de pârâtul M.S., reţinând că ordinele contestate nu au fost revocate, ci au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice concretizate, printre altele, în înlocuirea reclamantei din funcţia de director executiv şi revenirea acesteia în funcţia deţinută anterior.
Cu privire la legalitatea ordinelor, Curtea de Apel a reţinut că sunt neîntemeiate criticile reclamantei. În acest sens, Instanţa a reţinut că, potrivit art. 20 alin. (5) Teza a II-a din OUG nr. 154/2005 şi art. 29 alin. (1) din Legea spitalelor nr. 270/2003, invocate în preambulul ordinelor, ministrul sănătăţii avea competenţa de a revoca din funcţie pe membrii consiliilor de administraţie şi ai comitetelor directoare din conducerea unităţilor sanitare cu paturi. Instanţa de Fond a respins şi critica nelegalităţii ordinelor în raport cu neconstituţionalitatea art. 20 alin. (5) teza a doua din OUG nr. 154/2005, reţinând că Decizia Curţii Constituţionale nr. 95 din 8 februarie 2006 este ulterioară actelor ce formează obiectul cauzei.
Referitor la elementele de nelegalitate invocate de reclamantă, decurgând din nerespectarea prevederilor art. 267 şi art. 268 C. muncii, Curtea reţine că revocarea dintr-o funcţie de conducere nu este calificată de C. muncii ca fiind o sancţiune, iar exercitarea funcţiei de director administrativ de către reclamantă a avut loc în baza unui contract de administrare, contract căruia nu îi sunt aplicabile dispoziţiile legislaţiei muncii.
Împotriva sentinţei civile nr. 451 din 12 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta S.M., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii atât a acţiunii principale cât şi a celei conexate, cu consecinţa anulării Ordinului ministrului sănătăţii nr. 364 din 15 decembrie 2005 prin care s-a dispus înlocuirea reclamantei din funcţia de director administrativ al I.C.C.C.I. împreună cu întreg C.D. al Spitalului, a desfiinţării actului adiţional din 19 decembrie 2005 la contractul individual de muncă încheiat şi înregistrat în Registrul general de evidenţă al salariaţilor, a anulării Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1401 din 16 decembrie 2005 prin care a fost numit un alt director administrativ şi un nou C.D., a reintegrării reclamantei în funcţia deţinută anterior şi a achitării drepturilor salariale cuvenite de la data înlocuirii din funcţia de director administrativ şi până la reintegrare.
S-a învederat, prin motivele de recurs, că Ordinul nr. 1364 din 2005 al ministrului sănătăţii este nelegal, în primul rând datorită faptului că el a fost emis în baza unui act normativ declarat neconstituţional. Astfel, s-a precizat că ordinul atacat a fost emis în temeiul art. 20 alin. (5) din OUG nr. 154/2004, iar acest articol, fraza 2, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006 a Curţii Constituţionale, astfel că motivele de nelegalitate existau la data emiterii ordinului.
Pe de altă parte, s-a subliniat că ordinul a fost emis cu încălcarea competenţelor ministrului sănătăţii, în condiţiile în care în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (7) lit. b) şi e) din Legea spitalelor nr. 270/2003 C.A. al spitalului, prin preşedintele său, este singurul care are dreptul de a emite dispoziţii cu privire la numirea în funcţie şi, implicit, eliberarea din funcţie a directorului general şi/ sau C.D. Acelaşi C.A., potrivit prevederilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 270/ 2003, are competenţa revocării membrilor comitetului director, uneori la propunerea M.S., a direcţiei de sănătate publică şi/ sau a ministerului de resort. Din interpretarea prevederilor art. 25 alin. (7) lit. b) şi e) şi a art. 29 alin. (2) din Legea nr. 270/2003 a spitalelor, s-a concluzionat de către recurentă că, în raport cu C.A. şi cu C.D. al spitalelor publice, M.S. are atribuţii limitate constând în desemnarea şi revocarea celor doi reprezentanţi ai săi numiţi în C.A. şi, respectiv, în propunerea revocării membrilor comitetului director ca urmare a „nerealizării indicatorilor de performanţă a activităţii, stabiliţi prin contractul de administrare sau în cazul săvârşirii de abuzuri sau de abateri". Mai mult, s-a precizat, prin raportare la dispoziţiile art. 22 şi art. 24 din legea spitalelor, că răspunderea C.D. este stabilită numai faţă de C.A., astfel că pentru o pretinsă încălcare a atribuţiilor ce revin C.D., posibilitatea de a lua măsuri aparţine C.A. şi nu M.S.
Recurenta a mai susţinut şi motivul de recurs referitor la emiterea ordinului cu încălcarea condiţiilor procedurale impuse imperativ de C. muncii, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 268 alin. (2) C. muncii, prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 267 alin. (1) din acelaşi act normativ, care prevăd cercetarea disciplinară prealabilă. În concret, s-a menţionat că ordinul atacat nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de reclamantă, motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantei, temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară şi Instanţa la care poate fi contestat şi că raportul de control din data de 9 decembrie 2005 al Comisiei centrale de analiză şi evaluare în scopul prevenirii înregistrării de noi datorii şi pentru plata datoriilor acumulate de unităţile sanitare cu paturi până la 31 mai 2005 nu poate fi considerată ca fiind o cercetare prealabilă administrativă, atâta vreme cât, pe de o parte, acest act nu a fost efectuat de angajator (I.C.C.C.I.) şi, pe de altă parte, el a fost efectuat cu nerespectarea prevederilor C. muncii.
În fine, recurenta a precizat şi că ordinul a fost emis în condiţiile în care nu a fost săvârşită nici o abatere disciplinară, motivele menţionate în ordin nefiind întemeiate, deoarece nici una din pretinsele abateri nu privesc atribuţii din sfera de competenţe a Directorului administrativ. Restructurarea, s-a spus, s-a realizat motivat de faptul că unităţile sanitare ar avea datorii la 31 decembrie 2004, or, in realitate, aşa cum reiese şi din ordinul atacat, I.C.C.C.I. nu avea datorii/ arierate la 31 decembrie 2004 şi nici la finalul anului 2005.
Cu privire la desfiinţarea actului adiţional din 19 decembrie 2005 la contractul individual de muncă încheiat şi înregistrat în Registrul General de evidenţă al salariaţilor şi la anularea Ordinului nr. 1401 din 16 decembrie 2005 al ministrului sănătăţii prin care a fost numit un alt director administrativ şi un nou comitet director, s-a precizat că actele în discuţie au la bază un ordin nelegal şi pe cale de consecinţă nul, astfel că şi acestea sunt nule.
Prin întâmpinare intimatul M.S. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului, cu menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei atacate. S-a învederat că nu se poate susţine că ordinul atacat a fost emis cu încălcarea competenţelor M.S.P., întrucât potrivit art. 20 alin. (5) din Legea spitalelor, în vigoare la data emiterii actului, prevedea că restructurarea conducerii unităţilor sanitare cu paturi, respectiv a C.A. şi a C.D., se va face prin ordin al ministrului sănătăţii şi, respectiv, al miniştrilor care au în subordine unităţi sanitare cu paturi. Prin urmare, s-a dat în competenţa expresă a ministrului sănătăţii, prin OUG nr. 206/2005 pentru modificarea şi completarea Legii spitalelor nr. 270/2003, atribuţia de a numi comitetele directoare interimare, pe o perioadă de 6 luni, ca o derogare de la prevederile legale.
S-a mai arătat, de către intimată, că recurenta trebuia să încheie contract de administrare şi nu de muncă, astfel că criticile acesteia cu privire la nerespectarea C. muncii nu sunt întemeiate, şi că reclamanta a depus, ulterior emiterii celor două ordine atacate, cerere de pensionare, astfel că nu se mai poate vorbi de o reîncadrare.
Pe de altă parte, s-a menţionat, la soluţionarea cauzei trebuie avute în vedere şi prevederile legale intervenite ulterior emiterii ordinelor atacate, adică de dispoziţiile Legii nr. 95/2006 prin care a fost abrogată Legea spitalelor nr. 270/2003, sub imperiul noii reglementării funcţia deţinută de reclamantă nemaifiind prevăzută.
I.C.C.C.I., prin întâmpinare, a solicitat de asemenea respingerea recursului formulat de reclamanta S.M. ca nefondat, apreciindu-se că în mod corect Instanţa de Fond a reţinut că Decizia Curţii Constituţionale prin care s-a declarat neconstituţional art. 20 alin. (5) fraza a II a din OUG nr. 154/2005, fiind emisă ulterior actelor administrative contestate, are putere numai pentru viitor şi nu se aplică litigiului şi că în mod just prima Instanţă a considerat că ministrul sănătăţii avea competenţa de a dispune restructurarea conducerii unităţilor sanitare cu paturi, inclusiv a comitetelor directoare.
Referitor la motivul de recurs ce vizează emiterea ordinului în cauză cu încălcarea dispoziţiilor C. muncii, s-a arătat, de asemenea, că Instanţa de Fond a reţinut în mod corect că revocarea dintr-o funcţie de conducere nu este calificată de prevederile C. muncii ca fiind o sancţiune disciplinară, astfel că nu se aplică litigiului de faţă dispoziţiile legale privind jurisdicţia muncii.
În fine, în ceea ce priveşte cererile reclamantei de a se dispune reintegrarea în funcţia deţinută şi plata drepturilor salariale cuvenite de la momentul înlocuirii din funcţie şi până la momentul reintegrării, s-a învederat că acest lucru nu mai este posibil, întrucât la 23 martie 2006 recurentei i-a încetat contractul de muncă ca urmare a pensionării, în mod definitiv.
Recursul declarat de reclamanta S.M. împotriva sentinţei civile nr. 451 din 12 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, este nefondat şi va fi respins ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit prevederilor art. 20 alin. (5) fraza a II a din OUG nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005, ce au caracter special, derogatoriu, în raport de dispoziţiile art. 25 şi art. 29 din Legea spitalelor nr. 270/2003, restructurarea conducerii unităţilor sanitare cu paturi, respectiv a consiliilor de administraţie şi a comitetelor directoare, se va face prin ordin al ministrului sănătăţii şi, respectiv, al miniştrilor care au în subordine unităţi sanitare cu paturi.
În aceste condiţii, cum a reţinut şi Instanţa de Fond, emiterea Ordinelor nr. 1364 din 12 decembrie 2005, prin care s-a dispus restructurarea comitetului director al I.C.C.C.I., prin revocarea din funcţia de conducere începând cu 16 decembrie 2005, printre alţii, şi a reclamantei ce avea calitatea de director administrativ, pe baza constatărilor din raportul din data de 9 decembrie 2005 al Comisiei centrale de analiza şi evaluare constituită prin ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui C.N.A.S. nr. 1261/241/2005 şi nr. 1401 din 16 decembrie 2005, prin care s-a dispus numirea unui nou comitet director interimar la I.C.C.C.I., începând cu 16 decembrie 2005, până la 31 martie 2006, de către ministrul sănătăţii, s-a realizat în limita competenţei stabilite expres de art. 20 alin. (5) fraza a II a din OUG nr. 54/2005.
Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 20 alin. (5) fraza a II a din OUG nr. 154/2005 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2005 sunt neconstituţionale, nu afectează valabilitatea actelor administrative emise anterior în baza normei legale menţionate, întrucât Decizia, nefiind dată asupra unei excepţii de neconstituţionalitate privind o lege sau ordonanţă ridicată în faţa unei Instanţe judecătoreşti, are putere, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, numai pentru viitor, de la data publicării în M. Of. al României.
Nu sunt întemeiate nici motivele de recurs vizând nelegalitatea actelor atacate pe motivul nerespectării prevederilor art. 267 şi art. 268 C. muncii, fiind evident că revocarea reclamantei din funcţia de director administrativ nu are natura unei sancţiuni disciplinare. Într-adevăr, exercitarea funcţiei de director administrativ, de către reclamantă, a avut loc în temeiul unui contract de administrare, iar acestui contract nu îi sunt aplicabile dispoziţiile legale în materia raporturilor de muncă ci normele ce reglementează actul administrativ.
Pe de altă parte, se reţine că cererea de reintegrare a reclamantei în funcţia de director administrativ al I.C.C.C.I. şi, implicit, obligarea la achitarea drepturilor salariale cuvenite până la efectiva reîncadrare, nu are o bază legală, în condiţiile în care recurenta a semnat, la 19 decembrie 2005, actul adiţional la contractul individual de muncă, prin care s-a modificat, de comun acord cu angajatorul, locul de muncă (serviciul de aprovizionare transport) şi felul muncii (economist clasa I.A), iar ulterior s-a pensionat anticipat parţial, la cerere, potrivit Deciziei nr. 221801 din 15 martie 2006 a C.J.P. sector 2 Bucureşti.
În raport de cele mai sus arătate, apreciind că motivele de recurs nu sunt întemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta S.M. împotriva sentinţei civile nr. 451 din 12 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.M. împotriva sentinţei civile nr. 451 din 12 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3586/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3595/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
