ICCJ. Decizia nr. 3600/2007. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3600/2007
Dosar nr. 2267/117/2006
Şedinţa publică din 27 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 386 din 5 octombrie 2006, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de C.M., în contradictoriu cu pârâţii M.A.I. – A.S. (în prezent O.R.I.), M.A.E., I.J.P.D., I.J.P.C. şi P.P.T., prin care reclamantul solicita obligarea autorităţilor pârâte să îi elibereze un permis temporar de şedere în România ca apatrid. În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că, în anul 1980 s-a stabilit în străinătate, fiindu-i retrasă cetăţenia română, în anul 1993 a revenit în ţară, iar din anul 1997 se află în executarea unei pedepse privative de libertate. A mai arătat reclamantul că autorităţile i-au respins cererile pentru eliberarea unui document cu care să se legitimeze în calitate de persoană fără cetăţenie.
În motivarea sentinţei pronunţate, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că, în raport cu prevederile art. 68 alin. (1) lit. d), art. 70, art. 71 şi art. 112 - 114 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor, reclamantul se află, datorită situaţiei speciale constând în executarea unei pedepse privative de libertate, în imposibilitatea îndeplinirii condiţiilor legale pentru a obţine permisul de şedere în calitatea sa de apatrid de origine română, întrucât soluţionarea cererii sale este condiţionată de stabilirea domiciliului în România. A mai reţinut Instanţa că situaţia reclamantului va putea fi clarificată în condiţiile legii ulterior executării pedepsei privative de libertate, întrucât în lipsa domiciliului este imposibil de determinat chiar şi competenţa teritorială a autorităţii care să-i elibereze permisul de şedere, cu atât mai mult cu cât a fost transferat între diverse penitenciare de pe teritoriul ţării.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul C.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât Instanţa de Fond nu a ţinut cont de probele administrate şi actele depuse.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Recurentul şi-a fondat acţiunea pe dispoziţiile OUG nr. 194/2002. El a părăsit România în 1980 şi s-a constatat că a renunţat la cetăţenia română prin Decretul nr. 149/1981, în prezent fiind apatrid.
Recurentul nu poate beneficia de prevederile art. 68 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor, întrucât astfel cum rezultă din probe s-a întors de bună voie în ţară şi nu a fost repatriat.
Pentru ca apatridului să i se poată elibera un act doveditor al identităţii sale conform art. 112 - 114 din acelaşi act normativ, acest cetăţean trebuie să fie în posesia unui permis de şedere temporară şi să îndeplinească condiţia repatrierii în baza unor înţelegeri internaţionale, la care ţara noastră este parte.
Recurentul - reclamant se află însă astfel cum s-a reţinut şi de către Instanţa de Fond, într-o situaţie de excepţie, este în executarea unei pedepse privative de libertate şi prin urmare în imposibilitatea îndeplinirii condiţiilor legale prevăzute de OUG nr. 194/2002 pentru a obţine permisul de şedere.
Recurentului îi este condiţionată, aşadar cererea de stabilire a domiciliului în România, iar termenul de domiciliu astfel cum este statuat de OUG nr. 97/2005 este „la adresa unde persoana îşi are locuinţa statornică".
Aşa cum am referit mai sus recurentul se află în penitenciar şi prin urmare nu poate să-şi stabilească în mod liber locul de domiciliu.
Este adevărat că art. 8 din C.E.D.O. protejează distinct dreptul la domiciliu. În lipsa domiciliului este însă imposibil ca autoritatea administrativă să poată emite permisul de şedere în ţară, întrucât pe această perioadă de restrângere temporară a unui drept fundamental, recurentul nu poate îndeplini condiţiile legale prevăzute de art. 70 din OUG nr. 194/2002.
Prin urmare, corect Instanţa de Fond a respins cererea recurentului - reclamant formată în baza art. 7 din Legea nr. 554/2004, constatând că acesta nu este în prezent, datorită situaţiei excepţionale în care se află, titular al unui drept fundamental încălcat de către organele statului.
De altfel şi C.E.D.O. defineşte domiciliul, ca fiind locul unde o persoană trăieşte în mod permanent, în speţă nefiind vorba despre o astfel de situaţie, întrucât recurentul este în executarea unei pedepse privative de libertate de 20 ani, în penitenciar.
Faţă de toate aceste considerente, de fapt şi de drept mai sus expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat de C.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.M. împotriva sentinţei civile nr. 386 din 5 octombrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3597/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3602/2007. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
