ICCJ. Decizia nr. 3595/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3595/2007
Dosar nr. 4885/33/2006
Şedinţa publică din 27 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 19 februarie 2007 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, şi precizată ulterior, reclamanţii S.A.T., A.G.E.T. şi M.C.M.M. au chemat în judecată C.C.S.D., solicitând Instanţei să dispună anularea parţială a Deciziei nr. 793 din 22 iunie 2006 emisă de pârâtă în ceea ce priveşte cuantumul pentru care se acordă titlul de despăgubiri şi obligarea pârâtei la acordarea unui titlu de despăgubire în cuantumul actualizat al sumei de 616.183,39 RON, cu dobânda egală aferentă perioadei 24 iunie 2005 şi până la data la care vor fi admise la tranzacţionare titlurile emise de F.P. pe piaţa operată de B.V.B., invocând incidenţa dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. În motivarea acţiunii, reclamanţii arată că Decizia a cărei anulare parţială o solicită a fost emisă la data de 22 iunie 2006 în baza sentinţei civile nr. 445 din 24 iunie 2006 a Tribunalului Hunedoara, astfel că se impune consolidarea şi actualizarea sumei acordate cu titlu de despăgubire.
Prin sentinţa civilă nr. 97 din 19 februarie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de C.C.S.D., şi a admis acţiunea reclamanţilor, astfel cum aceasta a fost formulată şi precizată ulterior, iar pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.100 RON.
Referitor la excepţia lipsei procedurii prealabile, Curtea de Apel a reţinut că această procedură nu este obligatorie în cazul deciziilor emise de Comisie, întrucât normele speciale incidente în cauză au dispensat persoanele vătămate de promovarea recursului graţios.
În privinţa acţiunii, Instanţa de Fond a avut în vedere prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, practica C.E.D.O., faptul că Decizia de despăgubire a fost emisă la un an de la data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei Tribunalului Hunedoara care obliga autorităţile la emiterea acesteia, şi că, actualmente, Fondul Proprietatea nu funcţionează astfel încât să permită acordarea efectivă a despăgubirilor stabilite în favoarea reclamanţilor.
Astfel, pentru a se asigura reclamanţilor o despăgubire justă şi echitabilă în raport cu practica judiciară internă şi internaţională, Curtea de Apel a reţinut că acordarea titlurilor de participare la Fondul Proprietatea ar trebui să asigure o reparaţie integrală, şi anume în cuantumul actualizat al sumei de 616.183, 60 RON cu dobânda legală aferentă pe perioada cuprinsă între data rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei civile nr. 445 din 24 iunie 2006 a Tribunalului Hunedoara şi până la data când vor fi admise la tranzacţionare titlurile emise de F.P. pe piaţa operată de B.V.B.
Împotriva sentinţei civile nr. 97 din 19 februarie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a criticat hotărârea judecătorească pentru că Instanţa de Fond a respins în mod greşit excepţia invocată prin întâmpinare referitoare la lipsa plângerii prealabile, întrucât conform Legii nr. 554/2004 art. 7, această procedură era obligatorie, reclamanţii trebuind ca înainte de a se adresa Instanţei să parcurgă această cerinţă a legii.
Şi pe fond soluţia primei Instanţe este criticată, întrucât aceasta a pronunţat-o cu nesocotirea probelor administrate, opinia Curţii de Apel în sensul că recurenta ar fi refuzat să emită Decizia de despăgubire în favoarea reclamanţilor, fiind eronată. Se mai arată în motivele de recurs că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi au fost invocate dispoziţiile C. civ. art. 1088, prevederi care în speţă nu se aplică, întrucât privesc materia contractuală.
În drept, recursul este fondat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Referitor la excepţia privind plângerea prealabilă, aceasta a fost corect respinsă de Instanţa fondului, întrucât normele incidente în această cauză nu prevăd această procedură, împotriva deciziilor adoptate de C.C., exercitându-se direct contestaţia la Instanţa de judecată, fără a mai fi necesar să se parcurgă etapele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
De altfel, jurisprudenţa C.E.D.O. implică 2 condiţii fundamentale respectiv accesibilitatea şi previzibilitatea, legea trebuind să fie suficient de accesibilă pentru ca cetăţeanul să aibă acces la justiţie şi să dispună de informaţii suficiente în legătură cu normele aplicabile speţei.
În cauză, dispoziţiile Legii nr. 247/2005 îndeplinesc aceste condiţii, statuând accesibilitatea la justiţie a persoanelor în cauză şi instituind prin art. 20 o cale specială de atacare a deciziilor emise de C.C.S.D., derogatorie de la legea comună, Legea nr. 554/2004.
Pe fondul recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, întrucât executarea unei sentinţe astfel cum stabileşte jurisprudenţa C.E.D.O., trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces. Este adevărat că tot C.E.D.O. a statuat că dreptul de acces la o Instanţă nu poate obliga statul respectiv să execute fiecare sentinţă, însă dacă administraţia refuză să o facă este evident că prevederile art. 6 din C.E.D.O. se golesc de conţinut.
Prin sentinţa Tribunalului Hunedoara s-a constituit o recunoaştere a drepturilor reclamanţilor, iar noţiunea de bunuri poate cuprinde atât bunuri actuale cât şi creanţe în baza cărora reclamanţii pot pretinde dreptul de proprietate revendicat.
Despăgubirile la care au dreptul trebuie să fie juste şi echitabile, iar sumele trebuie acordate integral şi în concordanţă cu practica internă şi internaţională.
Din probele administrate rezultă fără putinţă de tăgadă că reclamanţii - intimaţi au parcurs procedurile instituite în favoarea lor şi este culpa autorităţilor că nu se pot bucura de bunul care le aparţine de drept.
Cererea a fost fondată pe dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi corect prima Instanţă a constatat că cetăţenii trebuie să se bucure de ocrotirea drepturilor reale şi efective, astfel încât s-a admis acţiunea precizată, iar autoritatea administrativă a fost obligată să emită o nouă decizie în care să dispună acordarea despăgubirilor cu dobânda legală aferentă perioade în discuţie.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de C.C.S.D., ca nefondat, apreciind că sentinţa nr. 97 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, este legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 97 din 19 februarie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3591/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3597/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
