ICCJ. Decizia nr. 3713/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3713/2007
Dosar nr. 15970/54/2005
Şedinţa publică din 3 octombrie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 aprilie 2005, reclamanta M.G. a solicitat anularea Deciziei de imputare nr. 54 din 10 noiembrie 2004 emisă de Comandantul U.M. şi a Deciziei nr. 7 din 3 februarie 2005 emisă de C.J.I. din cadrul M.A.N. şi exonerarea sa de plata sumei de 255.805.139 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că Decizia de imputare a fost emisă nelegal de către o persoană necompetentă, după împlinirea termenului legal de 30 de zile de la data înregistrării procesului - verbal de cercetare administrativă la organul competent să stabilească răspunderea materială şi nu a fost motivată sub aspectul prejudiciului şi al vinovăţiei sale.
Reclamanta a invocat şi netemeinicia actului de imputare, motivând că nu datorează penalităţile şi majorările de întârziere stabilite către SC R. Dolj, SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina şi C.J.A.P.S. Dolj pentru perioada în care a îndeplinit funcţia de contabil şef la U.M.
Prin încheierea pronunţată la 24 noiembrie 2005, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiate excepţiile invocate de reclamantă privind emiterea deciziei de imputare de către o persoană necompetentă, tardivitatea emiterii acesteia şi lipsa motivării actului administrativ.
Aceeaşi Instanţă a pronunţat sentinţa nr. 734 din 2 noiembrie 2006, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de la 18 decembrie 2006, prin care a admis în parte acţiunea, a anulat parţial deciziile contestate, exonerând reclamanta de plata penalităţilor de întârziere către SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina în sumă de 64.505.555 lei şi de plata majorărilor de întârziere către SC R. Dolj în sumă de 29.477.849 lei.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa de Fond a constatat pe baza înscrisurilor depuse de părţi şi a concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză, că Deciziile nr. 54 din 10 noiembrie 2004 şi nr. 7 din 3 februarie 2005 au fost emise nelegal pentru penalităţile şi majorările de întârziere datorate pentru achitarea cu întârziere a facturilor către SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina şi SC R. Dolj în perioada în care reclamanta a îndeplinit funcţia de contabil şef la U.M.
În raport de probele din dosarul de cercetare administrativă, s-a reţinut că reclamanta a solicitat lunar necesarul de credite pentru achitarea furnizorilor, dar creditele acordate au fost insuficiente, astfel încât nu a existat vinovăţia sa în producerea pagubei şi nu a fost îndeplinită această condiţie prevăzută în art. 3 pct. 6 din Instrucţiunile privind răspunderea materială a militarilor şi salariaţilor civili din M.A.N.
Instanţa de Fond a menţinut deciziile contestate în privinţa sumelor de bani reţinute ca prejudiciu în sarcina reclamantei şi reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere către C.J.A.P.S. Dolj, motivând că în perioada 1 iulie 2001 - 28 martie 2003 nu s-au calculat corect contribuţiile la asigurări sociale pentru personalul încadrat în grupele I şi II de muncă.
Pentru perioada 15 octombrie 2001 - 15 noiembrie 2003, în care a îndeplinit funcţia de contabil - şef s-a constatat vinovăţia reclamantei, reţinându-se că, potrivit sarcinilor de serviciu, aceasta avea obligaţia să ţină evidenţa clară a încadrării personalului în grupe de muncă, să calculeze corect contribuţiile către casa de pensii, să facă regularizările care se impuneau şi să întocmească în termen legal declaraţiile rectificative pentru cei 32 de angajaţi civili încadraţi în grupa a II-a de muncă.
Astfel, s-a avut în vedere că, în calitate de şef al compartimentului financiar - contabil, reclamanta avea, potrivit art. 517 lit. a), g), şi i) din Ordinul general al ministrului apărării naţionale nr. 32 din 14 septembrie 1978 privind Regulamentul activităţii financiar - contabile din armată, ca atribuţii de serviciu asigurarea desfăşurării activităţii financiar - contabile a unităţii militare în conformitate cu dispoziţiile legale, răspunzând de buna organizare a acesteia, precum şi obligaţia de a urmări vărsarea la termen şi în cuantumul stabilit a sumelor care reprezintă venituri bugetare, asigurând întocmirea şi înaintarea la organele în drept, la termenele stabilite şi în conformitate cu dispoziţiile legale, a dărilor de seamă contabile, printre care se încadrează şi declaraţiile rectificative care trebuiau comunicate casei de pensii când au avut loc modificări salariale.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs ambele părţi, iar reclamanta a declarat recurs şi împotriva încheierii din Şedinţa publică din 24 noiembrie 2005, prin care au fost respinse excepţiile privind nulitatea absolută, tardivitatea şi nemotivarea deciziei de imputare.
În recursul declarat de reclamantă, s-a solicitat modificarea hotărârilor atacate şi în principal, să se constate nulitatea deciziilor contestate, iar în subsidiar, anularea acestora în totalitate pentru debitul în sumă de 255.805.139 lei.
Recurenta a susţinut că au fost greşit respinse excepţiile prin care a invocat necompetenţa persoanei care a emis Decizia de imputare, tardivitatea emiterii acesteia şi lipsa motivării.
Referitor la prima excepţie, recurenta a invocat dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 23 alin. (1) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 5/1999, arătând că persoana competentă să dispună emiterea deciziei era şeful statului major al forţelor aeriene şi nu comandantul U.M., în calitate de lichidator al U.M., deoarece hotărârea asupra rezultatului cercetării administrative se ia de către comandantul sau şeful ierarhic care a ordonat efectuarea cercetării.
Cu privire la termenul legal de 30 de zile pentru emiterea deciziei de imputare, recurenta a arătat că acesta s-a împlinit la data de 7 august 2004, iar Decizia a fost emisă tardiv la data de 10 august 2004, fără a exista posibilitatea de prelungire a termenului respectiv, care este un termen de decădere.
Excepţia privind nemotivarea deciziei de imputare a fost reiterată de recurentă, cu referire la dispoziţiile art. 25 alin. (5) din ordinul menţionat anterior şi s-a arătat că sumele imputate nu au fost defalcate pe fiecare categorie, nu au fost indicate prevederile legale care constituie temeiul angajării răspunderii sale materiale şi nu s-a precizat în ce constă vinovăţia sa.
Hotărârea pronunţată pe fondul cauzei a fost criticată de recurentă cu privire la suma de 161.821.735 lei, reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere către C.J.P.A.S. Dolj.
Recurenta a susţinut că Instanţa de Fond a constatat eronat existenţa unui prejudiciu pentru suma respectivă, deşi pârâta nu a dovedit achitarea acesteia către C.P.J.
De asemenea, recurenta a susţinut că s-a constatat greşit vinovăţia sa pentru neplata la termenele legale a contribuţiilor de asigurări sociale pentru personalul civil încadrat în gupa a II-a de muncă, în condiţiile în care avizul pentru încadrarea unui număr de 32 de salariaţi într-o grupă superioară de muncă a fost primit în aprilie 2003, iar C.J.P.A.S. Dolj nu a comunicat existenţa unor debite până la data de 30 aprilie 2003, când U.M. a fost desfiinţată.
Recurentul M.A.N. a solicitat modificarea hotărârii atacate în baza art. 304 pct. 8 şi pct. 9 şi art.3041 C. proc. civ., în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
Ministerul recurent a susţinut că deciziile contestate au fost greşit anulate cu privire la penalităţile şi majorările de întârziere către SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina şi SC R. Dolj, pentru că intimata avea obligaţia nu numai de a cunoaşte prevederile legale, dar şi de a asigura efectuarea plăţilor în ordinea scadenţelor. Recurentul a arătat că nu a fost prezentat nici un document, prin care intimata să dovedească faptul că s-a opus ordinelor comandantului unităţii privind efectuarea preferenţială a plăţilor către furnizori.
Cu privire la exonerarea intimatei de plata penalităţilor de întârziere către SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina, recurentul a susţinut că în mod neîntemeiat Instanţa de Fond a apreciat că nu se poate imputa contabilului - şef eroarea de expediţie a furnizorului. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a învederat că intimata avea obligaţia să verifice datele de pe factură şi în cazul depăşirii scadenţei, să iniţieze cercetarea administrativă conform OG nr. 121/1998. De altfel, cu privire la această sumă, s-a arătat că parchetul militar a constatat existenţa prejudiciului şi a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimată, cu motivarea că nu există latura subiectivă, ca element constitutiv al faptei prevăzute de legea penală ca infracţiune.
În ceea ce priveşte penalităţile şi majorările de întârziere către SC R. Dolj, recurentul a criticat soluţia de anulare parţială a deciziilor contestate, arătând că intimata nu a urmărit efectuarea plăţilor în ordinea scadenţelor, nu a întocmit corect bilanţul la desfiinţarea unităţii, întocmind chiar un bilanţ fictiv pentru a dovedi că nu există debite şi credite.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii din 24 noiembrie 2005 şi recursul declarat de Ministerul pârât împotriva sentinţei nr. 734 din 2 noiembrie 2006 şi va admite recursul declarat de reclamantă împotriva aceleaşi sentinţe pentru următoarele considerente:
Prin Decizia de imputare nr. 54 din 10 noiembrie 2004 emisă de comandantul U.M., menţinută ca legală şi temeinică prin Decizia nr. 7 din 3 februarie 2005 emisă de C.J.I. din cadrul M.A.N., a fost stabilită răspunderea materială a reclamantei, în calitate de contabil - şef, pentru paguba în sumă de 255.805.139 lei, produsă în perioada 1 aprilie 2001 - 30 aprilie 2003 la U.M. şi reprezentând dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere către C.J.P.A.S. Dolj, SC R. Dolj şi SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina.
Reclamanta a îndeplinit funcţia de contabil - şef la U.M până la data de 30 aprilie 2003, când unitatea a fost desfiinţată şi obligaţiile pe care le avea faţă de personal şi faţă de terţi au fost preluate de altă U.M., în calitate de lichidator.
Decizia de imputare a fost emisă de comandantul U.M., care a şi numit comisia de cercetare, în urma ordinului primit la 13 iunie 2003 de la Directorul S.M.F.A.
Necompetenţa emitentului actului, ca motiv de nelegalitate a deciziei de imputare a fost invocată neîntemeiat de recurenta - reclamantă faţă de dispoziţiile art. 25 din OG nr. 121/1998, care prevăd că Decizia de imputare se emite de către comandantul unităţii a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă.
De asemenea, în art. 62 din Ordinul nr. M 5/1999 emis de M.A.N. pentru aplicarea OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, s-a prevăzut că hotărârea asupra rezultatului cercetării administrative se ia de către comandantul sau şeful care a ordonat efectuarea cercetării.
Recurenta - reclamantă a invocat neîntemeiat şi tardivitatea emiterii deciziei de imputare, excepţie care a fost corect respinsă de Instanţa de Fond.
Termenul de 30 de zile pentru emiterea deciziei se calculează, potrivit art. 25 alin. (2) din OG nr. 121/1998 şi art. 62 alin. (4) din ordinul susmenţionat, de la data înregistrării actului de cercetare administrativă la organul competent şi acest termen a fost respectat în cauză, întrucât Decizia iniţială a fost emisă la 10 august 2007 pentru suma de 330.558.225 lei.
În urma soluţionării contestaţiei, la nivelul aceleiaşi unităţi militare, a fost redusă paguba la suma de 255.805.139 lei, pentru care a fost întocmită o nouă Decizie de imputare cu nr. 54 din 10 noiembrie 2004.
Recurenta - reclamantă a susţinut fără temei că termenul de 30 de zile trebuia calculat de la data la care a fost încheiată cercetarea administrativă prin procesul - verbal din 12 septembrie 2003, dat fiind că dosarul a fost trimis la Parchetul Militar Craiova pentru efectuarea de cercetări şi numai după comunicarea la 7 iulie2004 a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, s-a definitivat cercetarea prin stabilirea răspunderii materiale a reclamantei.
În ceea ce priveşte modul de redactare a actelor administrative contestate, Instanţa de Fond a respins întemeiat excepţia invocată prin acţiune, constatând că Decizia de imputare nr. 54 din 10 noiembrie 2004, emisă ca urmare a admiterii contestaţiei, precum şi Decizia nr. 7 din 3 februarie 2005 emisă de comisia de jurisdicţie au fost motivate în fapt şi în drept, menţionând sumele defalcate distinct pentru fiecare prejudiciu, faptele reclamantei care le-au cauzat, cu precizarea obligaţiilor legale şi a atribuţiilor funcţionale care au fost încălcate.
În consecinţă, excepţiile invocate cu privire la competenţa şi procedura de întocmire a deciziei de imputare sunt neîntemeiate şi au fost corect respinse de Instanţa de Fond prin încheierea din 24 noiembrie 2005, care urmează să fie menţinută prin respingerea recursului declarat de recurenta - reclamantă.
Înalta Curte va admite însă recursul declarat de reclamantă împotriva soluţiei pronunţate pe fondul cauzei şi se va modifica hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi anulării în totalitate a celor două decizii contestate pentru întregul debit în sumă de 255.805.139 lei.
Debitul respectiv a fost calculat pentru perioada în care reclamanta a îndeplinit funcţia de contabil - şef la U.M. şi reprezintă dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere către C.J.P.A.S. Dolj, SC R. Dolj şi SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina.
Referitor la sumele reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente contribuţiei angajatorului şi a angajatului la asigurări sociale, Instanţa de Fond a menţinut deciziile atacate, reţinând vinovăţia reclamantei pentru neplata contribuţiilor la asigurări sociale datorate în perioada 1 iulie 2001 - 28 martie 2003, pentru un număr de 32 de angajaţi civili, încadraţi în grupa a II-a de muncă.
Concluzia Instanţei de Fond s-a întemeiat pe apărările formulate de pârât şi nu este în concordanţă cu situaţia de fapt dovedită în cauză prin înscrisurile depuse în cadrul cercetării administrative.
Astfel, se reţine că recurenta - reclamantă a îndeplinit funcţia de contabil - şef la U.M. cu începere de la data de 15 octombrie 2001 şi în mod nelegal a fost angajată răspunderea sa materială pentru dobânzi şi penalităţi calculate de la 1 iulie 2001, anterior numirii în funcţie.
Nelegalitatea acestui debit se constată şi faţă de neîndeplinirea condiţiilor cumulative pentru stabilirea răspunderii materiale, întrucât nu s-au administrat dovezi concludente privind existenţa unui prejudiciu cert în patrimoniul U.M. şi vinovăţia recurentei - reclamante în producerea acestuia prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu.
Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză şi din documentele prezentate de părţi, rezultă că la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, U.M. nu avea încadrat personal în grupele I şi II de muncă, astfel încât nici nu datora obligaţii de plată reprezentând contribuţii la asigurările sociale.
Avizul pentru încadrarea unui număr de 32 de salariaţi civili în grupa a II-a de muncă a fost primit de la forul tutelar numai prin Ordinul de zi nr. 67 din 7 aprilie 2003, în care se menţionează că angajaţii respectivi vor beneficia de încadrarea în condiţii deosebite de muncă pentru perioada 1 iulie 2001 - 30 martie 2003.
După primirea acestui aviz, U.M. a calculat şi virat pentru cei 32 de salariaţi civili încadraţi în grupa a II-a de muncă contribuţiile la asigurări sociale în sumă de 168.706.000 lei cu Ordinul de plată nr. 203 din 21 aprilie 2003, dar nu a depus şi declaraţiile rectificative pentru perioada 1 iulie 2001 - 28 martie 2003, întrucât unitatea a fost desfiinţată şi declaraţiile au fost depuse de unitatea lichidatoare în luna octombrie 2003.
În raport de această situaţie de fapt, care nu a fost contestată de către ministerul pârât, se constată că a fost greşit reţinută vinovăţia reclamantei, care nu a calculat şi nu a virat contribuţiile de asigurări sociale datorate în cazul celor 32 de salariaţi civili încadraţi în grupa a II-a de muncă, deşi până la data desfiinţării unităţii, nu a existat un temei pentru o asemenea plată, în condiţiile în care încadrarea într-o grupă superioară de muncă a fost avizată de forul tutelar numai la data de 7 aprilie 2003.
În consecinţă, nu poate fi reţinută vinovăţia contabilului - şef, cu atât mai mult cu cât ministrul apărării naţionale a comunicat comandantului U.M. cu adresa din 15 ianuarie 2002 că, până la stabilirea locurilor de muncă în condiţii deosebite din cadrul ministerului, în baza prevederilor art. 15 din HG nr. 261 din 22 februarie 2001, personalul civil se consideră că îşi desfăşoară activitatea în condiţii normale de muncă, cu excepţia celui prevăzut în listele din Anexele nr. 1 şi nr. 2 la Legea nr. 19/2000, care se încadrează în condiţii speciale.
În cazul celor 32 de angajaţi civili din U.M. nu s-a dovedit încadrarea în grupa a II-a de muncă prin efectul legii, deoarece locurile lor de muncă nu au fost prevăzute în anexele Legii nr. 19/2000, astfel încât pentru beneficiul grupei superioare de muncă era necesară îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege şi care nu au fost finalizate în cazul lor decât prin avizul emis de forul tutelar, cu Ordinul de zi nr. 67 din 7 aprilie 2003.
Cu privire la aceste contribuţii la asigurările sociale, se constată că nu a fost dovedită nici existenţa unui prejudiciu cert în patrimoniul U.M. până la concurenţa sumei imputate, dat fiind să sumele datorate pentru perioada 1 iulie 2001 - 28 martie 2003 au fost achitate cu Ordinul de plată nr. 203 din 21 aprilie 2003 şi nu au fost plătite dobânzile sau penalităţile de întârziere pentru care a fost emisă Decizia de imputare.
Expertul contabil a constatat că nu există un debit către C.J.P.A.S., deoarece în bilanţul contabil încheiat la 30 aprilie 2003 (bilanţ de lichidare) nu sunt înregistrate restanţe cu titlul de contribuţii pentru grupele I şi II de muncă. Acest bilanţ a fost semnat de auditorii M.A.N. la data de 5 mai 2003 şi a fost certificat de A.F.P., în sensul că soldurile sunt zero cu ocazia încheierii U.M., inclusiv soldul de la art. 11, C.A.S. - angajator, asiguraţi, fond de risc.
Aceeaşi situaţie se confirmă prin adresa din 17 mai 2007 întocmită de A.F.P. a municipiului Craiova, depusă ca înscris nou în recurs. Conform acestei adrese, s-a apreciat că nu se impune efectuarea unei inspecţii fiscale, pentru că în urma analizei evidenţei fiscalela U.M. a rezultat că nu există obligaţii de plată la contribuţiile de asigurări sociale şi nici accesorii ale acestora.
În consecinţă, Instanţa de Fond a menţinut greşit deciziile contestate pentru acest debit şi hotărârea va fi modificată, în sensul că recurenta - reclamantă va fi exonerată de plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere către C.J.P.A.S. Dolj.
Recursul declarat de M.A. împotriva soluţiei de anulare parţială a acelor decizii atacate va fi respins ca nefondat, constatându-se că reclamanta a fost corect exonerată de plata debitelor în sumă de 64.505.555 lei către SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina şi de 29.477.849 către SC R. Dolj.
Referitor la penalităţile de întârziere către SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina în sumă de 64.505.555 lei, Instanţa de Fond a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 3 pct. 6 din Instrucţiunile privind răspunderea materială a militarilor din M.A.N, nefiind dovedită vinovăţia reclamantei pentru neplata în termen a facturilor la energie electrică.
Din raportul de expertiză contabilă rezultă că factura din 31 martie 2002 în valoare de 125.955.673 lei emisă SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina a fost expediată de furnizor iniţial la Spitalul municipal Caracal, apoi expediată de spital la 9 mai 2002 la U.M. şi primită la unitate la 15 mai 2002, fiind achitată în termen, la data de 17 mai 2002.
Cea de-a doua factură, emisă de acelaşi furnizor din 30 iunie 2002 pentru suma de 141.564.205 lei a fost primită la compartimentul financiar - contabil la data de 17 septembrie 2002 şi a fost achitată cu ordinul de plată din 18 septembrie 2002.
Ambele facturi au fost achitate în termen de la data înregistrării în registrul furnizorilor şi conform documentelor contabile prezentate expertului, U.M. nu a fost notificată până la data lichidării, 30 aprilie 2003 cu privire la existenţa unui debit, rezultat din neplata consumului de energie electrică sau penalităţi de întârziere.
Instanţa de Fond a constatat întemeiat că reclamanta nu poate răspunde pentru eroarea de expediţie a furnizorului în cazul facturii din 31 martie 2002, iar critica formulată de ministerul recurent sub acest aspect este lipsită de temei legal.
Nu poate fi reţinută nici critica recurentului că Instanţa de Fond nu a avut în vedere rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale comunicată de Parchetul Militar Craiova cu adresa din 25 iunie 2004 şi prin care se confirmă existenţa unui prejudiciu.
Recurentul nu a dovedit existenţa unui prejudiciu cert pentru suma de 64.505.555 lei, reprezentând penalităţi de întârziere către SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina, aşa după cum s-a constatat în raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză. Deşi a formulat obiecţiuni la concluziile exprimate în acest sens la obiectivul nr. 6 al raportului de expertiză, recurentul a prezentat exclusiv atribuţiile legale ale contabilului - şef, fără a menţiona în concret documentele care atestă debitul, pentru a se verifica dacă paguba este reală şi pentru a se determina cu certitudine întinderea prejudiciului. Rezoluţia menţionată în recurs nu se referă la o anumită sumă şi nu poate fi reţinută pentru stabilirea altei răspunderi juridice aşa cum este cazul răspunderii materiale în speţă.
Reclamanta a fost corect exonerată şi de plata sumei de 29.477.849 lei, reprezentând majorări de întârziere către SC R. Dolj, având în vedere nu a existat vinovăţia sa pentru achitarea cu întârziere a facturilor, în condiţiile în care nu au existat disponibilităţi băneşti suficiente pentru achitarea restanţelor, aşa după cum rezultă din evidenţa contabilă şi operativă a U.M. la articolele materiale.
Susţinerea recurentului privind existenţa unor credite suficiente şi plata preferenţială de către reclamantă a furnizorilor nu a fost dovedită, fiind infirmată de expertiza contabilă efectuată pe baza evidenţei contabile a unităţii militare.
Din dosarul de cercetare administrativă rezultă că la numirea reclamantei în funcţia de contabil - şef, U.M. avea deja restanţe la SC R. Dolj şi la sfârşitul anului 2001 înregistra un debit în sumă de 250.583.000 lei, iar penalităţile şi majorările de întârziere au fost stinse parţial la 13 iunie 2002, nefiind achitate în totalitate până la desfiinţarea unităţii, generând alte majorări care au fost achitate în totalitate la unitatea lichidatoare la data de 17 iulie 2003.
Reclamanta şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu, întrucât a întocmit lunar necesarul de credite pentru achitarea furnizorilor restanţi şi curenţi, dar creditele primite au fost insuficiente şi ordinea de plată a facturilor era decisă în şedinţele lunare cu comandantul unităţii.
Situaţia financiară a unităţii militare în perioada în care reclamanta a îndeplinit funcţia de contabil - şef rezultă şi din expertiza contabilă efectuată în cauză, astfel încât sunt nefondate susţinerile recurentului că unitatea a primit credite suficiente pentru achitarea tuturor facturilor, inclusiv a debitelor restante.
Celelalte susţineri ale ministerului recurent privind posibilitatea legală a contabilului - şef de a se opune unui ordin ilegal al superiorului vor fi respinse, pentru că nu au legătură cu situaţia de fapt reţinută de Instanţa de Fond. De altfel, aceste susţineri din recurs au caracter general şi nu au fost argumentate în fapt şi în drept, ca motiv de casare sau de modificare a hotărârii atacate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 734 din 2 noiembrie 2006, va modifica hotărârea, în sensul că va admite acţiunea formulată de reclamantă şi va anula Deciziile nr. 54 din 10 noiembrie 2004 şi nr. 7 din 3 februarie 2005, exonerând reclamanta de plata sumei de 255.805.139 lei, reprezentând dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere către SC E.O.S.D.F.E.E. Slatina, SC R. Dolj şi C.J.P.A.S. Dolj.
Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe de M.A.N. şi recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii dată de Instanţa de Fond în Şedinţa publică din 24 noiembrie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.G. împotriva sentinţei civile nr. 734 din 2 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea formulată de M.G.
Anulează Decizia de imputare nr. 54 din 10 noiembrie 2004 emisă de Comandantul U.M. şi Decizia nr. 7 din 3 februarie 2005 emisă de C.J.I. din cadrul M.A.N. şi exonerează reclamanta de plata sumei de 255.805.139 lei reprezentând penalităţi şi majorări de întârziere către SC E.O.S.D.F.E.E., R. şi C.J.P.A.S. Dolj.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii pronunţată la 24 noiembrie 2005 de aceeaşi Instanţă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de M.A.N. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3702/2007. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3720/2007. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
