ICCJ. Decizia nr. 3720/2007. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3720/2007
Dosar nr. 18652/3/2006
Şedinţa publică din 3 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 7 martie 2006 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială reclamanta SC P. SA a solicitat obligarea pârâtei A.V.A.S. la emiterea certificatului de sarcini fiscale pentru suma de 20.420,22 lei reprezentând penalităţi datorate pârâtei A.V.A.S. pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente exerciţiului financiar al anului 2001 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat în esenţă că sumele sunt datorate ca majorări si penalităţi de întârziere şi reclamanta a fost obligată la plata lor prin Sentinţa civilă 469 din 30 noiembrie 2005, astfel că pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 190/2004 a solicitat pârâtei eliberarea unui certificat fiscal pentru suma de 20.420,22 lei.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii nr. 29/1990.
Prin încheierea din data de 11 aprilie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia necompetenţei funcţionale a Instanţei şi a înaintat cauza secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 3322 din 27 iunie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La dosarul cauzei a fost depusă întâmpinare în sensul că pârâta A.V.A.S. nu este creditor bugetar şi ca atare nu are competenţa de a elibera certificate fiscale. Sumele la care a fost obligată reclamanta sunt penalităţi şi majorări de întârziere calculate pentru neplata la termen a dividendelor în condiţiile în care A.V.A.S. este acţionarul societăţii reclamante.
Prin încheierea din data de 16 ianuarie 2007 Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesual - pasive a pârâtei şi a pus în vedere reclamantei să-şi precizeze acţiunea respectiv temeiul legal al cererii şi ce anume solicită.
Reclamanta a depus la dosar precizarea acţiunii în sensul că îşi întemeiază cererea de obligare a pârâtei la emiterea certificatului fiscal pe dispoziţiile Legii nr. 190/2004 şi Legii nr. 554/2004 deoarece creanţa A.V.A.S. urmează regimul creanţelor bugetare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 457 din 13 februarie 2007 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi prematurităţii acţiunii invocate de reclamanta SC P. SA Măcin ca nefondate şi a fost respinsă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
În considerentele sentinţei se arată că cererea reclamantei nu este inadmisibilă, ci este neîntemeiată.
S-a susţinut că reclamanta a Insistat, prin precizările depuse la dosar, în sensul că temeiul legal al cererii îl constituie dispoziţiile Legii nr. 190/2004 şi Legii nr. 554/2004, iar acţiunea nu este inadmisibilă deoarece reclamanta are posibilitatea, în alte condiţii, de a solicita eliberarea unui certificat fiscal, dar pentru creanţe cu caracter bugetar.
Însă, din analiza înscrisurilor depuse la dosar a reieşit că sumele de bani solicitate de pârâta A.V.A.S. reprezintă sume la care reclamanta a fost obligată prin sentinţa civilă nr. 469 din 30 noiembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Măcin şi constituie majorări şi penalităţi de întârziere calculate pentru neplata la timp a dividendelor către A.V.A.S., în calitate de acţionar la societatea comercială reclamantă.
S-a reţinut că sumele de bani la care face referire reclamanta nu au caracterul unei creanţe bugetare, ci al unei creanţe comerciale, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile privind creanţele bugetare, iar cererea reclamantei de a i se elibera un certificat de sarcini fiscale, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, a fost respinsă ca neîntemeiată.
În privinţa excepţiei prematurităţii acţiunii, Instanţa de Fond a constatat că reclamanta a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, adresându-se pârâtei cu adresa din 12 ianuarie 2006, răspunsul l-a primit la 1 februarie 2006.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC P. SA Măcin.
Motivul de recurs invocat a fost aplicarea greşită a legii.
Se arată, în motivarea recursului, că A.V.A.S. este o instituţie de specialitate a A.P.C., cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului, iar potrivit art. 1 alin. (3) şi art. 3 alin. (2) din OG nr. 64/2001 penalităţile de întârziere pentru neplata la termen a dividendelor urmează regimul juridic al creanţelor bugetare.
Pentru că această sumă are regimul juridic al unei creanţe bugetare, intrând sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 190/2004, recurenta a solicitat eliberarea certificatului de sarcini fiscale.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimata - pârâtă A.V.A.S. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei Curţii de Apel Bucureşti ca legală şi temeinică.
Se arată că A.V.A.S. nu are atribuţii în eliberarea certificatelor de sarcini fiscale, dar, oricum, sumele de bani pentru care recurenta pretinde eliberarea certificatului sunt creanţe comerciale, nu fiscale, sumele reprezentând penalităţi de întârziere, datorate pentru plata cu întârziere a dividendelor aferente exerciţiului financiar al anului 2001, calculate conform OG nr. 64/2001.
Societatea reclamantă este o societate comercială pe acţiuni la care A.V.A.S. a fost acţionară în numele statului, iar conform legii societăţilor comerciale, dreptul la dividende este un drept fundamental al acţionarului unei societăţi comerciale, obligaţia de plată a acestora fiind una strict comercială.
Creanţa de 204.202.174 lei nu este o creanţă bugetară ci una proprie A.V.A.S. şi nu se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 190/2004 care prevede în mod expres că societăţilor comerciale care s-au privatizat în temeiul acestei legi li s-ar acorda scutiri de plata majorărilor de întârziere şi a penalităţilor aferente obligaţiilor bugetare restante la data la care s-a semnat contractul de privatizare.
Examinând motivele de recurs invocate, dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Societatea reclamantă este o societate pe acţiuni, unde statul român a deţinut acţiuni. Pentru aceste acţiuni, A.V.A.S., care reprezenta statul român, era îndreptăţită să primească dividende.
Privatizarea acestei societăţi s-a realizat în anul 2004 prin vânzarea acţiunilor deţinute de statul român.
Pentru că nu au fost plătite până la privatizare, în luna aprilie 2004 au fost plătite către A.V.A.S. dividendele aferente anului 2001.
Dar pentru neplata la termen a acestora, prin hotărâre judecătorească, s-a obţinut obligarea reclamantei şi la plata penalităţilor de întârziere către A.V.A.S.
Societatea recurentă a solicitat A.V.A.S. eliberarea unui certificat de sarcini fiscale pentru suma de 204.202.174 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru neplata dividendelor pe anul 2001 către A.V.A.S.
Refuzul A.V.A.S. de a elibera acest certificat, exprimat explicit prin adresa din 1 ianuarie 2006, este justificat şi nu aduce nici o vătămare reclamantei.
Certificatul de sarcini fiscale sau certificatul de obligaţii bugetare se eliberează de Direcţiile judeţene ale finanţelor publice şi ele cuprind natura şi cuantumul tuturor obligaţiilor bugetare.
Obligaţie bugetară reprezintă obligaţiile rezultate din impozite, taxe, contribuţii sau alte venituri bugetare, inclusiv majorările şi penalităţile aferente lor.
În speţă, problema care trebuie soluţionată este aceea dacă majorările şi penalităţile stabilite în sarcina reclamantei pentru neplata dividendelor către A.V.A.S. pe anul 2001 reprezintă o creanţă bugetară şi dacă A.V.A.S. poate emite certificate de sarcini fiscale.
Dividendele s-au cuvenit statului pentru cota sa de participare, ca acţionar, la societatea reclamantă, iar acestea sunt creanţe comerciale.
Prin urmare şi dobânzile şi penalităţile aferente sunt tot creanţe comerciale.
În acelaşi timp, aşa cum am subliniat, certificatul de sarcini fiscale se poate emite numai de organele fiscale, iar A.V.A.S. nu este o direcţie judeţeană a finanţelor publice.
Este adevărat că potrivit art. 1 alin. (3) şi art. 3 alin. (2) din OG nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, penalităţile şi majorările de întârziere calculate pentru plata cu întârziere a obligaţiilor de plată urmează regimul juridic al creanţelor bugetare, însă aceasta nu înseamnă transformarea lor în creanţe bugetare ci, că acestea vor fi calculate şi percepute ca şi creanţele bugetare.
Apreciind că soluţia Instanţei de Fond nu a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în baza art. 312 C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.SA Măcin împotriva sentinţei civile nr. 457 din 13 februarie2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3713/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3724/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
