ICCJ. Decizia nr. 3752/2007. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3752/2007
Dosar nr. 1067/1/2007
Şedinţa publică din4 octombrie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 18 mai 2004 reclamanta, SC E.7. SRL Arad prin I.S. şi lichidatorul judiciar SC C.A.L. SRL Arad a chemat în judecată pe pârâtele G.F. Arad şi A.N.A.F. solicitând Instanţei să dispună anularea Deciziei nr. 128/305/2004 emisă de A.N.A.F., a procesului - verbal de control din 17 decembrie 2002 încheiat de reprezentanţii Gărzii Financiare şi, totodată, să fie exonerată de plata sumei de 17.801.819.793 lei, reprezentând T.V.A., în cuantum de 3.636.733.008 lei, majorări în sumă de 3.375.347.008 lei, penalităţi aferente în cuantum de 209.386.843 lei, impozit pe profit în sumă de 5.038.965.202 lei, cu majorări de 5.038.965.202 lei şi penalităţi aferente în valoare de 287.969.420 lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este unicul moştenitor al tatălui său, cetăţean italian, I.M., asasinat în noaptea de 26 noiembrie 2002, la sediul SC E.7. S.R.L. Arad, la care avea calitatea de asociat unic şi administrator. Reclamantul a arătat că societatea a încetat să mai existe ca persoană juridică, fiind dizolvată de drept, iar dizolvarea putea fi constatată de Tribunalul Arad la cererea G.F., a organelor de urmărire penală sau a oricărei persoane interesate, dacă el, reclamantul, în calitate de unic moştenitor nu ar fi acceptat succesiunea şi nu ar fi dorit continuarea societăţii. Mai arată reclamantul că G.F. a efectuat controlul asupra activităţii societăţii pentru perioada 1 august 1998 - 28 noiembrie 2002, încheind procesul - verbal de control din 17 decembrie 2002, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale în sarcina societăţii în sumă de 17.801.819.793 lei, act comunicat succesorului (I.S.) la 14 noiembrie 2003. În urma controlului, organele competente au sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că ar fi fost săvârşite de către fostul asociat şi de către alte persoane infracţiuni de fals şi de evaziune fiscală.
În urma efectuării cercetărilor penale, a fost trimisă în judecată fosta angajată a societăţii, N.P., iar faţă de fostul asociat unic I.M. s-a dispus neînceperea urmăririi penale, ca urmare a intervenirii decesului acestuia.
Mai arată reclamantul că, în mod greşit, organele de control au stabilit obligaţii fiscale suplimentare procedând la calcularea debitelor prin estimare conform art. 19 din Legea nr. 87/1994, deşi existenţa şi întinderea prejudiciului, precum şi persoana vinovată, trebuiau stabilite în cadrul procesului penal, iar în cazul în care exista o cauză legală de împiedicare se putea acţiona pe cale civilă, după pronunţarea soluţiei în cauza penală.
Totodată, reclamantul susţine că au fost calculate greşit T.V.A. şi impozitul pe profit datorate, fără a fi dedus T.V.A. - ul aferent cheltuielilor efectuate şi fără a fi reţinute nici un fel de cheltuieli. Mai arată reclamantul că deşi cele 67 facturi false sunt din anii 2001 - 2002, datoriile au fost calculate pentru perioada 1998 - 2000.
Rejudecând cauza în fond după casarea dispusă prin Decizia nr. 5745/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 236 din 2 august 2006, a admis în parte acţiunea şi a anulat actele atacate pentru suma totală de 17.408.760.191 lei şi le-a obligat pe pârâte la plata sumei de 190.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Instanţa a reţinut, potrivit expertizei contabile, că cele 67 de facturi fiscale în discuţie au fost întocmite după data de 3 noiembrie 2001, motiv pentru care numai pentru perioada noiembrie 2001 - decembrie 2002 calculul obligaţiilor fiscale trebuia făcut prin estimare, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 87/1994, iar nu şi pentru intervalele de timp anterioare. Astfel, Instanţa a reţinut că pentru perioada 1 noiembrie 1998 - 1 noiembrie 2001 obligaţiile fiscale trebuiau calculate fără aplicarea art. 19 din Legea nr. 87/1994, iar, întrucât în anii 1998 şi 2000, societatea a înregistrat pierderi, nu datorează impozit pe profit, conform art. 4 alin. (1) din OG nr. 70/1994. De asemenea, Instanţa a reţinut că pentru anul 1999 societatea a achitat impozitul pe profit, iar pentru perioada 1 ianuarie - 31 august 2001 a înregistrat pierderi şi nu datorează impozit. A mai reţinut Instanţa că de la 1 septembrie 2001 societatea a devenit microîntreprindere, aplicându-i-se dispoziţiile Legii nr. 133/1999, astfel că nu datorează impozit pe profit.
Pe cale de consecinţă, Instanţa a reţinut că pentru perioada 1998 septembrie 2001 reclamanta, nedatorând impozit pe profit, nu datorează nici T.V.A., iar pentru intervalul 1 septembrie 2001 – decembrie 2002, când a devenit microîntreprindere şi în care au fost emise cele 67 facturi în discuţie, reclamanta datorează suma de 93.059.602 lei reprezentând T.V.A., majorări şi penalităţi, conform expertizei contabile, pe baza evidenţelor contabile şi nu potrivit estimării realizate în temeiul art. 19 din Legea nr. 87/1994.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen legal G.F. Arad şi D.G.F.P. a judeţului Arad în reprezentarea A.N.A.F., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii, cu consecinţa menţinerii Deciziei nr. 128 din 3 mai 2004 a A.N.A.F. şi a procesului - verbal de control încheiat de G.F. Arad, ca legale şi temeinice.
În motivarea recursurilor s-a arătat, în esenţă, că în mod greşit Instanţa de Fond nu a avut în vedere calculul prin estimare al datoriilor fiscale, potrivit art. 19 din Legea nr. 87/1994, deoarece în evidentele contabile ale societăţii sumele au fost diminuate prin falsificarea facturilor, cu scopul de a nu se achita impozit pe venit şi T.V.A. şi pentru ca societatea să treacă în rândul microîntreprinderilor.
Prin Decizia nr. 389 din 23 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au fost admise recursurile declarate de G.F. Arad şi de D.G.F.P. a judeţului Arat în reprezentarea A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 236 din 2 august 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi în consecinţă s-a dispus modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de I.S. pentru SC E. SRL Arad prin lichidator judiciar SC C.A.L. SRL ca neîntemeiate.
Ulterior, prin Decizia nr. 2318 din 3 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă contestaţia în anulare formulată de I.S. administrator la SC E.7. SRL Arad prin lichidator judiciar SC C.A.L. SRL împotriva deciziei Instanţei de recurs sus menţionate, a fost anulată Decizia atacată şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului la 27 septembrie 2007.
Recursurile declarate de G.F. Arad şi de D.G.F.P. a judeţului Arad în reprezentarea A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 236 din 2 august 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, sunt fondate, pentru considerentele ce urmează.
În perioada iulie 2001 - noiembrie 2002 SC E. SRL Arad a înregistrat în contabilitate un număr de 67 de facturi fiscale în care au fost înscrise cantităţi mai mari de gresie şi faianţă la preţuri mult diminuate faţă de cele înscrise în exemplarele facturilor înmânate beneficiarilor, constatându-se în urma controlului încrucişat efectuat de G.F. Arad la SC E.7. SRL Arad şi la beneficiarii mărfurilor livrate că societatea în cauză întocmea corect exemplarul nr. 1 al facturii fiscale, pe care îl înmâna beneficiarului, iar în exemplarele 2 şi 3, înregistrate în evidenţa contabilă proprie, erau trecute cantităţi mai mari, la valori mult diminuate.
De asemenea, s-a constatat că SC E.7. SRL Arad a închiriat altor societăţi comerciale spaţii de producţie situate în incinta sediului social declarat, iar din compararea facturilor fiscale emise de societate s-a observat că pe exemplarul 1 al facturii fiscale înmânat locatarilor agenţilor economici s-a înscris „chirie conform contract", iar pe exemplarele 2 şi 3 înregistrate în evidenţa contabilă a SC E.7. SRL, s-au înscris fictiv diverse cantităţi de gresie vândută.
În urma acestor constatări, şi în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 87/1994, organul de control a procedat la stabilirea impozitelor şi taxelor sustrase, prin estimare, calculând un coeficient de creştere a veniturilor reale faţă de cele înregistrate de 2,99 ori.
Într-adevăr, prin art. 19 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale se prevede că în cazul în care, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni sau contravenţii, nu se pot stabili, pe baza evidenţelor contribuabililor impozitele, taxele şi contribuţiile datorate, acestea vor fi determinate de organul de control prin estimare, iar prin art. 22 alin. (1) lit. a) din OG nr. 70/1994 privind impozitul pe profit care are acelaşi text cu art. 27 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, se prevede că în vederea determinării obligaţiilor fiscale, potrivit prevederilor prezentei legi, organele fiscale au dreptul de a controla şi de a recalcula adecvat profitul impozabil şi impozitul de plată pentru operaţiunile care au ca scop evitarea sau diminuarea plăţii impozitelor. Pe de altă parte, s-a probat, în cauză, cu sentinţa penală nr. 1604 din 8 septembrie 2003 a Judecătoriei Arad, definitivă, că numita N.P. a fost condamnată la 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură în formă continuată, reţinându-se că aceasta în calitate de fostă angajată a societăţii a completat un număr de 51 de facturi fiscale aparţinând SC E.7. SRL Arad cu date nereale privind operaţiunile comerciale efectuate, ce a avut ca rezultat denaturarea realităţii prin diminuarea valorii totale a facturilor, mult sub nivelul valorilor încasate de la client.
Prima Instanţă, cum corect a reţinut Instanţa de Recurs care a pronunţat Decizia nr. 389 din 23 ianuarie 2007, şi-a întemeiat în mod greşit soluţia pe concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, fiind în mod evident incidente prevederilor art. 19 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale care stabileşte că, în cazul săvârşirii unei infracţiuni, modalitatea de determinare a taxelor şi impozitelor datorate este prin estimare.
În ceea ce priveşte T.V.A., în urma controlului încrucişat efectuat de comisarii din cadrul G.F. s-a stabilit ca SC E.7. SRL întocmea corect exemplarul 1 al facturii fiscale, pe care îl înmâna beneficiarului, iar exemplarele 2 şi 3 înregistrate în evidenţa contabilă proprie conţineau cantităţi mai mari la valori mult diminuate în scopul reducerii gestiunii cantitative a mărfurilor vândute din stoc.
În această modalitate, nu au fost înregistrate în contabilitate veniturile realizate, iar datorită faptului că existau diferenţe între exemplarul 1 al facturii care era eliberat către altă societate şi exemplarele 2 şi 3 care erau înregistrate în contabilitatea societăţii controlate nu se putea stabili baza de impozitare prin raportare la evidenţele contabile ale societăţii în discuţie.
În consecinţă, sunt incidente dispoziţiile art. 2 şi art. 29 alin. (3) din OUG nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, astfel că în mod corect organele fiscale, cum s-a statuat de altfel şi prin Decizia de casare nr. 5745/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au procedat la determinarea obligaţiilor faţă de stat prin metoda estimării.
În raport de cele mai sus arătate, reţinând că sunt întemeiate atât procesul - verbal de control din 17 decembrie 2002 încheiat de G.F. Arad cât şi Decizia nr. 128 din 3 mai 2002 emisă de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., admiterea recursurilor declarate în cauză şi modificarea sentinţei civile nr. 236 din 2 august 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, în sensul respingerii acţiunii în contencios administrativ formulată de I.S. pentru SC E.7. SRL Arad prin lichidator judiciar SC C.A.L. SRL Arad ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de G.F. şi de D.G.F.P. a Judeţului Arad în reprezentarea A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 236 din 2 august 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea formulată de I.S. pentru SC E.7. SRL Arad prin lichidator judiciar SC C.A.L. SRL Arad, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3751/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3760/2007. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
