ICCJ. Decizia nr. 3814/2007. Contencios. Anulare acte privind reglementarea concurenţei(componentă ajutor de stat, componentă concurentă). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3814/2007

Dosar nr. 5505/2/2006

Şedinţa publică din10 octombrie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 26 mai 2006, reclamanta SC G.V.U.I. a chemat în judecată C.C. solicitând anularea deciziei emise de acesta cu nr. 97 din 25 aprilie 2006 precum şi suspendarea executării ei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că în mod greşit prin Decizia nr. 97/2006 a fost amendată contravenţional pentru încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, întrucât, măsurile adoptate de ea după preluarea pachetului majoritar de acţiuni la SC A.R.O. SA au avut drept scop salvgardarea valorii integrale a investiţiei cunoscute fiind starea de insolvenţă a SC A.R.O. SA.

Prin sentinţa civilă nr. 422 din 7 februarie Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reţinând pentru aceasta că măsurile adoptate de reclamantă înainte de emiterea deciziei de autorizare a concentrării economice, au avut efect pe piaţă, conducând la schimbarea obiectului de activitate al agenţilor economici implicaţi, reprezentând în mod vădit o încălcare a dispoziţiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 21/1996.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC G.V.U.I. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Astfel, recurenta a invocat greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 137 şi art. 138 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice „în condiţiile în care potrivit acestora în cazul dobândirii controlului pe bază de ofertă publică, chiar dacă măsurile luate ar fi ireversibile şi ar modifica piaţa, ele trebuiesc admise sub condiţia suspensivă a autorizării finale a concentrării, dacă corespund scopului salvgardării valorii integrale a investiţiei".

Cum în cauză raţiunea măsurilor adoptate a fost determinată de acest scop, SC A.R.O. SA fiind de notorietate în stare de insolvenţă vădită, reţinută de altfel şi de echipa de investigaţie, greşit Instanţa fondului le-a apreciat ca fiind măsuri ireversibile în sensul art. 138 din Regulament şi cu atât mai mult cu cât pârâtul - intimat nu a putut demonstra această ireversibilitatea din punct de vedere economic şi nici modificarea definitivă în structura pieţei.

Analizând legalitate şi temeinicia sentinţei pronunţate în raport de criticile formulate urmează a se reţine că acesta nu se justifică.

Prin contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni nr. 45 din 26 septembrie 2003, SC G.V.U.I. a achiziţionat un pachet de acţiuni reprezentând 68,70% din capitalul SC A.R.O. SA, dobândind astfel controlul unic.

În această poziţie şi înainte de a primi autorizarea operaţiunii de concentrare economică prin emiterea de către C.C. a deciziei prevăzută de art. 46 din Legea nr. 21/1996 reclamanta a procedat la adoptarea unor măsuri constând în numirea de noi membrii în C.A.; vânzarea de acţiuni deţinute de SC A.R.O. SA şi închiriate la SC A.R.O. SA către SC M.M.G. SRL Câmpulung şi aprobarea prin vot a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2004; măsuri apreciate legal şi temeinic de către echipa de Investigare a C.C., drept ireversibile în sensul prevederilor art. 38 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice.

Aceasta întrucât nu numai că se regăsesc enunţate expres de dispoziţia legală menţionată, dar prin efectul produs pe piaţă au dovedit că nu sunt nici pe departe măsuri de conservare a patrimoniului în sensul susţinut de recurentă.

Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 şi art. 138 din Regulament, până la emiterea deciziei de autorizare, asemenea măsuri sunt permise numai dacă nu sunt ireversibile şi nu modifică structura pieţei.

Cum în cauză s-a dovedit că vânzarea activelor SC A.R.O. SA către SC M.M.G. SRL Câmpulung au avut drept consecinţă modificarea obiectului de activitate atât al F.S.M.SA cât şi al SC M.M.G. SRL, cu consecinţa directă ca piesele necesare SC A.R.O. SA să fie procurate de aceasta de la o altă unitate decât cele aflate în cadrul grupului A.R.O., modificarea structurii de piaţă este evidentă şi justifică sancţiunea aplicată reclamantei - recurente.

Văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.V.U.I. împotriva sentinţei civile nr. 422 din 7 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3814/2007. Contencios. Anulare acte privind reglementarea concurenţei(componentă ajutor de stat, componentă concurentă). Recurs