ICCJ. Decizia nr. 3888/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3888/2007
Dosar nr.438/46/2007
Şedinţa publică din 12 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 ianuarie 2007, C.R.M. a contestat răspunsul din 27 noiembrie 2006 dat de C.J.P.A. cererii sale de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Reclamanta a arătat că pârâta a refuzat să-i analizeze actele prezentate, considerând că există Decizia nr. 795/ RC din 25 septembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti prin care a fost respinsă o cerere a sa anterioară având acelaşi obiect.
Prin sentinţa civilă nr. 213/ AS din 5 aprilie 2007, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 49/ FC din 21 mai 2007, a respins acţiunea.
Soluţionând cauza, Instanţa s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiei autorităţii lucrului judecat, invocată de pârâtă, pe care a respins-o cu motivarea că nu sunt întrunite condiţiile art. 1201 C. civ.
Analizând distinct motivele pentru care reclamanta consideră că dosarul înregistrat la C.P.P., la data de 15 noiembrie 2006 este diferit de cel depus la data de 30 martie 2001, instanţa a reţinut că acestea sunt neîntemeiate, nefiind de natură să repună în discuţie aspectele soluţionate cu autoritate de lucru judecat prin Decizia nr. 795/R-C/2002 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta C.R.M., invocând, în esenţă, următoarele motive:
- neîndeplinirea procedurii de citare la termenul când s-a judecat cauza;
- neluarea în considerare a actelor noi care susţin dreptul său incontestabil de a beneficia de prevederile Legii nr. 188/2000 şi care nu existau la dosarul format în anul 2001;
- ignorarea, de către Instanţa de Fond, a practicii judiciare a Curţii Supreme de Justiţie în cazuri identice cu al său;
- interpretarea greşită a obiectului cererii recurentei - reclamante, care nu a solicitat repunerea în discuţie a hotărârilor judecătoreşti prin care i-au fost respinse cererile anterioare.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 6 septembrie 2007, intimata - pârâtă a arătat că recurenta - reclamantă invocă în cauza de faţă aceleaşi motive pe care le-a invocat în pricina soluţionată, au autoritate de lucru judecat, prin Decizia nr. 795/ RC din 25 septembrie2002 a Curţii de Apel Piteşti. Toate aceste motive au fost analizate de Instanţa de Fond, care a considerat, în mod corect, că nu pot fi repuse în discuţie aspectele soluţionate în mod irevocabil prin Decizia menţionată.
Cu privire la argumentele de fond care au stat la baza respingerii cererii de stabilire a calităţii recurentei - reclamante de beneficiar al Legii nr. 189/2001, intimata - pârâtă a arătat că strămutarea familiei acesteia s-a făcut, în urma Dictatului de la Viena, la data de 1 octombrie 1940, în timp ce recurenta - reclamantă s-a născut în localitatea în care a avut loc strămutarea la 27 iulie 1942, la aproape 2 ani de la momentul strămutării, astfel încât nu poate beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Invocând şi prevederile art. 7 din Decretul nr. 31/1954, intimata - pârâtă a arătat că persoanele care au suferit persecuţii din motive etnice prin strămutarea din localitatea de domiciliu sunt numai acelea născute în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepute înainte de strămutare şi născute după strămutarea părinţilor.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările intimatei - pârâte, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Motivul de recurs privind neîndeplinirea procedurii de citare pentru termenul când s-a judecat cauza nu poate fi reţinut, pentru că dovada de citare aflată la fila 107 a dosarului de fond îndeplineşte cerinţele art. 100 alin. (4) C. proc. civ., citarea fiind efectuată prin afişare pe uşa principală a locuinţei.
Recurenta - reclamantă a dedus judecăţii refuzul de rezolvare a cererii înregistrate cu nr. 35380 din 15 noiembrie 2006, prin care a solicitat să i se recunoască dreptul de a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, în calitate de persoană care a suferit persecuţii din motive etnice.
În sprijinul cererii sale, recurenta - reclamantă a anexat declaraţia autentificată a martorului M.N., Decizia de revizuire nr. 6 din 10 mai 2002, prin care C.P.M.B. i-a recunoscut fratelui său, C.F.O., calitatea de persoană persecutată din motive etnice, Decizia de pensionarea acestuia, incluzând indemnizaţia acordată în baza Legii nr. 189/2000 şi o serie de hotărâri judecătoreşti pronunţate în perioada 2002 - 2003 în cauze similare cu a sa.
Este adevărat că o primă cerere cu acelaşi obiect a fost respinsă în mod irevocabil prin Decizia nr. 795/ RC din 25 septembrie 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, care a menţinut, ca fiind legală, Decizia nr. 1 din 10 mai 2001 a D.M.S.S.
Articolul 10 din Legea nr. 189/2000, de aprobare a OG nr. 105/1999, cu modificările ulterioare reglementează însă în mod expres dreptul caselor teritoriale de pensii de a reanaliza legalitatea hotărârilor emise, din oficiu sau atunci când sunt sesizate şi de a emite decizii de revizuire, atunci când constată că a existat încălcări ale prevederilor legale.
Împotriva deciziei de revizuire emise în aceste condiţii persoana interesată poate introduce contestaţie potrivit Legii contenciosului administrativ.
Calea procedurală prevăzută de art. 10 din Legea nr. 189/2000 este independentă de regimul instituit prin art. 7 alin. (4) din acelaşi act normativ, care priveşte contestarea hotărârii iniţiale, şi constituie o garanţie în plus pentru respectarea principiului legalităţii în activitatea instituţiei publice pârâte.
Deşi recurenta - reclamantă nu a invocat în mod expres prevederile art. 10 din Legea nr. 189/2000 nici în cererea înregistrată la C.J.P.A., nici în cererea de chemare în judecată, din motivarea acţiunii, în care a recurs la o serie de realităţi juridice ulterioare anului 2001 când i s-a soluţionat prima cerere (inclusiv modificări legislative şi ale jurisprudenţei), rezultă că scopul real urmărit nu a fost acela de a repune în discuţie o hotărâre judecătorească irevocabilă, aşa cum au reţinut în mod greşit intimata - pârâtă şi Instanţa de Fond, ci de a beneficia de dreptul de a i se reanaliza cazul.
Din această perspectivă, refuzul rezolvării cererii sale are caracter nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării Instanţei şi îi produce recurentei - reclamante o vătămare constând în privarea sa de drepturile ce i s-ar cuveni în calitate de persoană care a suferit persecuţii din motive etnice, potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, de aprobare a OG nr. 105/1999.
Cu privire la fondul cererii, Înalta Curte constată că strămutarea părinţilor recurentei - reclamante în urma Dictatului de la Viena este necontestat şi rezultă din Adresa M.A.E., conform căreia în Arhiva M.A.E., figurează C.F. (tatăl reclamantei), profesor, cu o familie formată din 3 persoane.
Fiind născută în localitatea în care s-au strămutat părinţii săi, recurenta - reclamantă a suferit aceleaşi privaţiuni, efectele strămutării răsfrângându-se şi asupra sa.
Legea nr. 189/2000 are ca scop să ofere o reparaţie tuturor persoanelor care au suferit persecuţii din motive etnice în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, fără a face distincţie în funcţie de data naşterii lor, astfel încât copiii născuţi în localitatea de refugiu sau de strămutare au acelaşi regim juridic ca şi părinţii lor.
Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. şi al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.R.M. împotriva sentinţei nr. 49/ FC din 21 mai 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantei C.R.M.
Obligă pe pârâta C.J.P.A. să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 27 iulie 1942 - 6 martie 1945 cu începere de la 1 decembrie 2006.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3842/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3938/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
