ICCJ. Decizia nr. 4019/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4019/2007
Dosar nr. 588/33/200.
Şedinţa publică din 23 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta G.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 20396 din 9 august 2006 emisă de pârâtă şi, totodată, obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de beneficiară al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că împreună cu familia, în anul 1942, s-a refugiat din localitatea Bodrog în localitatea Cara.
În susţinerea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care: acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale unor martori.
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepţia tardivităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
În susţinerea excepţiei tardivităţii pârâta a invocat dispoziţiile art. 7 alin. (4) din OUG nr. 105/1999, modificată.
Prin sentinţa civilă nr. 316 din 1 iunie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia formulată de reclamanta G.V. ca tardiv formulată.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că începând cu data de 27 septembrie 2006, data comunicării hotărârii pârâtei, reclamanta avea la dispoziţie 30 de zile pentru a o contesta.
Or, reclamantul a promovat contestaţia la 12 aprilie 2007 astfel că raportat la dispoziţiile art. 7 alin. (4) din OG nr. 105/1999, contestaţia este tardivă.
Instanţa de fond a avut în vedere şi Decizia nr. XXXII din 16 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamanta G.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, menţionând că poate face dovada celor susţinute în acţiune prin audierea martorilor.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.
Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia având aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
Prin Hotărârea nr. 20393 din 9 august 2006 i s-a respins reclamantei cererea, reţinându-se că aceasta nu se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Ulterior, prin cererea depusă la data de 12 aprilie 2007, reclamanta solicită anularea acestei hotărâri şi pe cale de consecinţă să i se recunoască calitatea de refugiat din motive etnice şi, prin urmare de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Potrivit dispoziţiilor prevederilor art. 7 alin. (4) din OG nr. 105/1999: „Împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestaţie la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii".
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că Hotărârea nr. 20393 i-a fost comunicată reclamantei la data de 27 septembrie 2006 iar acţiunea este formulată la data de 12 aprilie 2007, deci cu mult peste termenul prevăzut de textul de lege sus citat.
Conform dispoziţiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voinţa ei.
În cauză, reclamanta nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a contestaţiei, printr-o împrejurare mei presus de voinţa ei şi nici nu a solicitat repunerea în termen, astfel se va constata că aceasta este tardiv formulată.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că acţiunea este depusă peste termenul legal, respingând-o ca tardiv formulată.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.V. împotriva sentinţei civile nr. 316 din 1 iunie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabil.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4018/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4020/2007. Contencios → |
|---|
