ICCJ. Decizia nr. 4018/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4018/2007
Dosar nr. 536/33/200.
Şedinţa publică din 23 octombrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 20922 din 7 martie 2007 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1942 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2006.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, în urma Diktatului de la Viena a fost nevoit să se refugieze împreună cu părinţii din localitatea de domiciliu, respectiv Turda, judeţul Cluj, în localitatea Cluj, judeţul Cluj, din motive de persecuţie etnică.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, dovadă de la Arhivele Naţionale, certificat de şcolar emis de Şcoala Populară Cluj şi declaraţiile autentificate ale unor martori din care a rezultat că acesta, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea Turda, judeţul Cluj, în localitatea Cluj, judeţul Cluj, în perioada 1 octombrie 1942 – 6 martie 1945 deoarece au fost alungaţi din localitatea de domiciliu ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Pentru elucidarea stării de fapt a fost audiat martorul B.S.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 253 din 7 mai 2007 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 20922 din 7 martie 2007 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de persoană refugiată în perioada 1 octombrie 1942-6 martie 1945 şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 septembrie 2006.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispoziţiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 fiind nevoit să-şi părăsească împreună cu familia localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii forţate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se susţine că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece plecarea acestuia dintr-o localitate, care nu a fost niciodată ocupată de un alt regim nu poate fi considerată refugiere în sensul Legii nr. 189/2000.
De asemenea se mai menţionează că declaraţiile martorilor sunt dovezi, numai în măsura în care concordă cu situaţia istorică.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimatul-reclamant şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamant şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu, respectiv Turda, judeţul Cluj, în localitatea Cluj, judeţul Cluj, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D.
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 253 din 7 mai 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4017/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4019/2007. Contencios → |
|---|
