ICCJ. Decizia nr. 4109/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4109/2007
Dosar nr. 200/33/2007
Şedinţa publică din 26 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 208 din 13 aprilie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC R.S. SA Zalău, în contradictoriu cu pârâta A.F.M., din cadrul M.M.G.A., dispunând anularea Deciziei nr. 4 din 19 ianuarie 2007, precum şi a înştiinţării de plată din 05 decembrie 2006, emise de pârâtă, privind obligaţiile suplimentare în suma de 55.239 de lei, aferente perioadei iunie 2002 - septembrie 2006. De asemenea, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 2.004,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Cluj a reţinut, în esenţă, că în speţă este vorba despre plata la termen a contribuţiei reclamantei la Fondul pentru mediu, reglementat, pentru perioada de referinţă, de dispoziţiile Legii nr. 73/2000, act normativ care nu conţine nici o prevedere referitoare la eventuale accesorii datorate de plătitor pentru întârziere la plata contribuţiei la fondul pentru mediu şi, prin urmare, nu cuprinde nici reglementarea modului în care se face impunerea acestora.
Aşa fiind, a reţinut instanţa de judecată, procedura de impunere este cea reglementată de legea generală în materie, în vigoare la momentul stabilirii acestor obligaţii suplimentare, în speţă OG nr. 92/2003 – C. proCod Fiscal
Or, potrivit dispoziţiilor art. 115 alin. (4) C. proCod Fiscal, „Dobânzile şi penalităţile de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condiţiile aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 138 alin. (6)", pârâta neprocedând de această manieră ci calculând, pur şi simplu, în baza declaraţiilor privind obligaţiile de plată la veniturile Fondului pentru mediu, sumele stabilite ca obligaţii suplimentare, neconcretizate în nici un titlu de creanţă, sume care se regăsesc, apoi, în înştiinţarea de plată contestată.
In privinţa sumei pretins datorată de reclamantă cu titlu de contribuţie la Fondul pentru mediu, respectiv 7705 lei, instanţa de judecată a reţinut că o soluţionare unitară a plângerii depinde de soluţia ce se adoptă în privinţa accesoriilor, concluzie care se impune întrucât această diferenţă pretins neachitată, stabilită ca atare de pârâtă, rezultă din aceea că pârâta, calculând retroactiv dobânzi şi penalităţi, a făcut imputaţia plăţii anumitor sume asupra acestor accesorii, a căror datorare nu s-a stabilit încă definitiv, rezultând, astfel, un minus de plată la contribuţia principală la fondul pentru mediu.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs M.M.G.A. – A.F.M., invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 304 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul - pârât a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale care stabilesc modalitatea de impunere a sumelor datorate către fondul pentru mediu, invocând, în acest sens, prevederile art. 196 alin. (4) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în temeiul cărora a fost emis Ordinul nr. 658/2006 pentru aprobarea modelelor formularelor utilizate în domeniul colectării creanţelor la fondul pentru mediu.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în combaterea recursului intimata-reclamantă a arătat, în esenţă, că recurentul-pârât nu a emis un act administrativ fiscal în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală (proces – verbal de control şi decizie de impunere) şi că a stabilit debite suplimentare în lipsa unui titlu de creanţă pentru debitul principal.
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 26 octombrie 2007, recurentul-pârât a invocat motivul de ordine publică al necompetenţei Curţii de apel în soluţionarea cauzei arătând că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile care privesc taxe, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale.
Examinând cu prioritate acest motiv de recurs de ordine publică care poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi a fost invocat în condiţiile prevăzute de art. 306 alin. (2), raportat la art. 159 pct. 2 şi 162 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiat.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde lei (vechi), se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei (vechi), se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de ape, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".
Acest text instituie două criterii pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de contencios administrativ – criteriul rangului autorităţii emitente şi criteriul valoric.
În cauzele care au ca obiect taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora operează criteriul valoric, potrivit căruia tribunalele judecă acţiunile în care suma contestată este mai mică de 500.000 lei (RON), chiar dacă emitentul actului administrativ - fiscal prin care au fost stabilire obligaţiile deduse judecăţii este o autoritate centrală.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a contestat obligaţii suplimentare la Fondul pentru Mediu în sumă totală de 55.239 lei, constând în 7.705 lei – contribuţie 36.633 lei dobânzi şi 10.901 lei penalităţi de întârziere, astfel încât, în raport cu acest obiect, competenţa materială se stabileşte potrivit criteriului valoric menţionat mai sus şi revine tribunalului.
În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul şi în temeiul art. 20 alin. (3), teza a II-a din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa, cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Sălaj, care urmează să analizeze, ca apărări de fond, toate celelalte susţineri ale părţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul M.M.G.A. – A.F.M. împotriva sentinţei civile nr. 208 din 13 aprilie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare, la Tribunalul Sălaj.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4104/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4123/2007. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
