ICCJ. Decizia nr. 4286/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4286/2007
Dosar nr. 38016/3/2006
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 3 noiembrie 2006, reclamantul S.N.F.P. a chemat în judecată D.G.F.P. Suceava, A.N.A.F. şi M.F.P., solicitând obligarea acestora să comunice salariul de bază pentru luna anterioară plecării în concediu pentru perioada 2003, 2004 şi 2005, actualizat cu rata inflaţiei, corespunzător pentru fiecare dintre membrii de sindicat indicaţi prin anexa la acţiune; obligarea în solidar a pârâţilor la plata drepturilor salariale reprezentând prima de vacanţă pentru 2003, 2004 şi 2005, actualizată precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că deşi în conformitate cu dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, membrii săi, funcţionari publici, aveau dreptul să primească prima de vacanţă, prin suspendarea aplicării dispoziţiei legale menţionate, aceste sume nu au mai fost plătite, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a principiilor constituţionale care garantează realizarea drepturilor acordate.
Pe parcursul procesului, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul renunţării la judecarea capătului de cerere referitor la comunicarea salariului de bază pentru luna anterioară plecării în concediu corespunzător pentru fiecare din membrii de sindicat semnatari ai acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 1726 din 19 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, căreia cauza i-a revenit spre soluţionare prin declinare de la Tribunalul Bucureşti, a respins excepţiile prescrierii dreptului la acţiune, şi a prematurităţii cererii de chemare în judecată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.A.F. şi pe fond, a admis acţiunea, obligând pârâţii la plata primelor de concediu actualizate cu rata de inflaţie pentru anii 2003, 2004 şi 2005.
Instanţa a reţinut că dreptul reclamantului este născut şi actual, că termenul general de prescripţie de 3 ani curge din momentul încetării perioadei de suspendare a exerciţiului dreptului prevăzut de Legea nr. 188/1999 şi că A.N.A.F. nu este parte a raportului juridic de serviciu în perioada 2001 – 2005 acesta existând între membrii de sindicat, funcţionari publici şi D.G.F.P. Suceava şi această direcţie.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că normele legale de suspendare a aplicării dispoziţiilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, contravin prevederilor constituţionale art. 41 şi 53, astfel încât reclamanţilor li se cuvin primele de vacanţă solicitate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, D.G.F.P. Suceava, A.N.A.F. şi M.F.P.
În recursurile lor, pârâţii au susţinut în esenţă că dreptul la prima de vacanţă a fost suspendat prin acte normative succesive, situaţie în care valorificarea lui nu mai era posibilă, dreptul la acţiune nefiind născut. Aceasta cu atât mai mult cu cât aceasta primă nu constituie un drept constituţional fundamental, legiuitorul fiind în drept să o acorde, modifice sau să înceteze plata ei.
S-a mai susţinut că după încetarea măsurii suspendării, reintrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 se face numai pentru viitor, aplicarea şi pentru perioadele trecute constituind o încălcare a principiului neretroactivităţii legii.
În fine, prin recursul său A.N.A.F. a apreciat ca fiind greşită soluţia de obligare a pârâţilor în ansamblu, fără a se ţine cont că în ce o priveşte instanţa a reţinut lipsa calităţii sale procesuale pasive.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate în raport de criticile formulate, urmează a se reţine că acestea nu se justifică.
Prin Legea nr. 188/1999 – art. 34 alin. (2) s-a instituit pentru funcţionarii publici dreptul de a primi pe lângă indemnizaţia de concediu o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Chiar dacă prin acte normative succesive în intervalul 2001 - 2006, s-a instituit măsura suspendării exerciţiului acestui drept, aceasta nu echivalează cu înlăturarea lui, legiuitorul neînţelegând să facă în acest sens nici o menţiune.
A considera perioada suspendării ca o dovadă a inexistenţei acestui drept înseamnă a contraveni dispoziţiilor art. 53 din Constituţie cât şi art. 1 din Protocolul 41 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Suspendarea exerciţiului dreptului de a încasa prima de vacanţă nu echivalează cu stingerea dreptului, ea fiind în fapt o măsură temporară care are ca efect imposibilitatea realizării acestuia în intervalul respectiv.
Faptul că aplicarea unui drept recunoscut de lege a fost suspendată nu înseamnă că acesta nu a mai existat în perioada respectivă, pentru ca altfel s-ar ajunge ca el să fie lipsit de conţinut ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.
Dând o astfel de interpretare măsurii suspendării aplicării dispoziţiilor art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, considerând că titularii acestui drept nu pot fi împiedicate să beneficieze de el pentru perioada pentru care legea le-a prevăzut.
Referitor la susţinerea A.N.A.F. privind greşita obligare a pârâţilor, în ansamblu, fără nici o menţiune în ce o priveşte, la plata primelor de vacanţă, urmează a o aprecia ca nefondată, fiind evident că în condiţiile în care instanţa a constatat că A.N.A.F. nu are calitate procesuală pasivă, plata obligaţiilor a revenit numai în sarcina celorlalţi pârâţi
Văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de D.G.F.P. a Judeţului Botoşani, în numele şi pentru D.G.F.P. Suceava, A.N.A.F. şi M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 1726 din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4274/2007. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4291/2007. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
