ICCJ. Decizia nr. 4263/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4263/2007
Dosar nr. 571/2/2007
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 ianuarie 2007, reclamanţii B.D.N., C.L.M., T.A., C.OG, V.A. şi C.S.C. au solicitat obligarea pârâtei Inspecţia Muncii la plata sumelor cuvenite cu titlul de primă de vacanţă pentru anii 2001 - 2006, actualizate cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective, pentru fiecare dintre reclamanţi.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au calitatea de funcţionari publici şi potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 au dreptul ca, pe lângă indemnizaţia de concediu, să primească şi o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, ce se impozitează separat. Reclamanţii au învederat că exerciţiul dreptului solicitat a fost succesiv suspendat prin legile bugetare anuale până la 1 ianuarie 2007, dar suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului,cum eronat a considerat pârâta, refuzând să le plătească sumele de bani cuvenite pentru perioada 2001 - 2006.
La data de 14 februarie 2007, au formulat cereri de intervenţie în interes propriu I.N.Ş., M.E.A., V.N. şi R.D., solicitând admiterea acţiunii şi a cererii lor, în sensul obligării pârâtei să le plătească prima de vacanţă începând cu anul naşterii raporturilor lor de serviciu – 2001, iar pentru R.D. cu începere din anul 2004, cu actualizarea sumelor în funcţie de indicele de inflaţie.
Prin sentinţa civilă nr. 515 din 19 februarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal, a admis acţiunea şi cererea de intervenţie în interes propriu, obligând pârâta să plătească reclamanţilor şi intervenienţilor sumele cuvenite cu titlul de primă de vacanţă pentru anii 2001 - 2006, actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective pentru fiecare funcţionar public, respectiv B.D.N. – 8.957 lei, pentru C.L.M. – 9.866 lei, pentru V.N. – 10.009 lei, pentru T.A. – 7.602 lei, pentru C.OG – 3.912 lei, pentru V.A. – 2.607 lei, pentru C.S.C. – 29.63 lei, M.E.A. - 2.552 lei, pentru R.D.M. - 573 lei şi pentru I.N.Ş. – 3.895 lei.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că actele normative de suspendare a acordării primei de vacanţă contravin prevederilor art. 53 din Constituţia României revizuită, precum şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Instanţa de fond a considerat suspendarea exerciţiului dreptului la acordarea primei de vacanţă nu echivalează cu stingerea dreptului dat fiind că OUG nr. 33/2001 şi legile bugetare anuale din perioada 2001-2006 nu au prevăzut abrogarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta şi a solicitat casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 4 C. proc. civ., motivând că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti cu privire la cenzurarea legalităţii suspendării dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond nu era competentă să se pronunţe asupra încălcării sau respectării unor norme constituţionale prin legile de suspendare a acordării primei de vacanţă şi controlul de constituţionalitate putea fi exercitat numai de Curtea Constituţională, atât preventiv, înainte de promulgarea legii adoptate de Parlament, cât şi posterior, după intrarea în vigoare a legii, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond s-a pronunţat în cadrul competenţei generale a autorităţii judecătoreşti, deoarece a analizat compatibilitatea unor norme legale abrogate la data cererii de chemare în judecată cu prevederile constituţionale.
Normele legale de suspendare a acordării primei de vacanţă nu mai erau în vigoare la data formulării acţiunii în justiţie, astfel încât nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru sesizarea Curţii Constituţionale.
Pe de altă parte, se constată că instanţa de fond nu a exercitat un control de constituţionalitate, cum neîntemeiat s-a susţinut în recurs. În limitele atribuţiilor sale legale, instanţa de fond a constatat judicios că suspendarea dreptului la prima de vacanţă în perioada 2001 - 2006 nu echivalează cu inexistenţa acestui drept în perioada respectivă, pentru că s-ar contraveni dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României revizuită şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În consecinţă, s-a considerat că este contrar prevederilor constituţionale refuzul acordării primei de vacanţă cuvenit intimaţilor reclamanţi şi intervenienţi pentru perioada în care numai exerciţiul dreptului a fost suspendat, fără a fi înlăturată însăşi existenţa acestuia. În mod corect s-a avut în vedere că un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exerciţiul său a fost suspendat prin acte normative, întrucât s-ar ajunge la situaţia inadmisibilă ca un drept recunoscut de lege să fie lipsit de conţinut, prin imposibilitatea exercitării lui.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Inspecţia Muncii împotriva sentinţei civile nr. 515 din 19 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4258/2007. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4267/2007. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
