ICCJ. Decizia nr. 4300/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4300/2007
Dosar nr. 1/42/2007
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti reclamantul R.G.M.Ş a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Prahova, anularea Hotărârii nr. 1514 din 18 decembrie 2006 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de această lege pentru perioada 2 iulie 1943 – 6 martie 1945.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că s-a născut la data de 2 iulie 1943 în localitatea Sibiu, unde s-a refugiat cu familia pe motive etnice, din oraşul Cluj.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, adresa nr. 371/2006 eliberată de A.N., extras din matricola botezaţilor bisericii ortodoxe române, Hotărârea nr. 5877/2002 privind pe B.M. (sora sa) prin care i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, extrasele din registrele de stare civilă, declaraţii autentice date de B.M. şi P.O., precum şi adresa nr. 1034/2002 emisă de A.F.R.S.E. din Ardealul de Nord.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 23 din 2 februarie 2007, Curtea de Apel Ploieşti a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 1514 din 18 decembrie 2006, a obligat pârâta să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de această lege, pentru perioada 2 iulie 1943 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2006.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispoziţiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind născut în localitatea în care părinţii săi au fost refugiaţi, ca urmare a cedării Ardealului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, C.J.P. Prahova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivele de recurs se susţine că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, întrucât s-a născut la data de 2 iulie 1943, deci la 2 ani şi 10 luni de la data la care părinţii acestuia s-au refugiat, respectiv septembrie 1940.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile legale sus amintite dovada persecuţiei se poate face, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţia de martori, cu menţiunea că martorii trebuie să dovedească la rândul lor cu acte că s-au aflat în aceeaşi situaţie ca şi solicitantul.
Se mai arată că beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000 copii născuţi în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuţi înainte de strămutare şi născuţi după strămutare. Deci, nu beneficiază de prevederile acestei legi copii care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.
Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
Cum, în cauză, s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că reclamantul s-a născut în perioada refugiului părinţilor săi, în mod corect a reţinut instanţa de fond că acesta – începând cu data naşterii sale 2 iulie 1943, a împărtăşit situaţia părinţilor refugiaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, implicit, s-au răsfrânt şi asupra sa.
Susţinerile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.
Intimatul - reclamant a depus la dosar declaraţia autentificată a surorii sale precum şi Hotărârea nr. 5877/2002 prin care i s-a recunoscut acesteia calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Deci intimatul - reclamant şi-a dovedit calitatea de refugiat atât prin proba cu înscrisuri cât şi prin cea cu martori, iar martorii au făcut dovada că s-au aflat în aceeaşi situaţie cu cea a reclamantului prin înscrisuri oficiale.
În conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată" precum şi cu cele ale art. 274 alin. (3) C. proc. civ. care dau posibilitatea judecătorilor să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, Înalta Curte va obliga recurenta - pârâtă la plata către intimat a sumei de 1.000, lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Prahova, împotriva sentinţei civile nr. 23 din 22 februarie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, acordate potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4294/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4307/2007. Contencios. Anulare act... → |
|---|
