ICCJ. Decizia nr. 4318/2007. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4318/2007
Dosar nr. 9614/2/2006
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta SC. P.P. SRL a chemat în judecată pe pârâtul M.F.P.– A.N.A.F.– D.G.F.P.M. Bucureşti, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea actului din 17 aprilie 2006 emis de M.F.P. – A. N. A. F. prin care a fost respinsă plângerea formulată de reclamantă împotriva raportului de inspecţie fiscală întocmit de către organele de control din cadrul M.F.P. – A.N.A.F. – A.C. – S.C.F. 1, restituirea sumei de 105.010.068 ROL, reprezentând TVA aferent avansului plătit conform contractului de leasing din 1 martie 2004; exonerarea reclamantei de la plata T.V.A. în sumă de 122.167.952 ROL stabilită în mod nelegal de către organele de control; exonerarea reclamantei de la plata impozitului pe profit în sumă de 163.106.740 ROL, a dobânzilor datorate în cuantum de 22.887.796 ROL şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 6.989.069 ROL ca fiind nelegal.
În motivarea acţiunii reclamanta a învederat că a solicitat rambursarea T.V.A. în sumă totală de 658.514.696 ROL şi a depus în termen legal la A.F.P. Sector 3 deconturile de T.V.A. În urma depunerilor deconturilor de T.V.A., unitatea reclamantă a fost supusă unei inspecţii fiscale pentru verificarea modului de calcul şi de virare a impozitelor şi taxelor datorate bugetului general consolidat pe perioada 30 iulie 2003 – 30 septembrie 2004.
Prin raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 8 decembrie 2005 s-a stabilit că reclamanta nu are dreptul de deducere a TVA în sumă de 105.010.060 Rol, aferent avansului plătit conform contractului de leasing din 1 martie 2004; în ceea ce priveşte TVA colectată, s-a considerat că reclamanta avea obligaţia colectării TVA în sumă de 122.167.952 ROL aferentă facturilor anulate în mod nejustificat; reîntregirea profitului în sumă de 3.301.429.790 ROL, stabilirea impozitului pe profit în sumă de 163.106.740 ROL, a dobânzilor datorate în cuantum de 22.887.796 ROL şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 6.989.069 ROL.
Reclamanta a formulat în termen legal plângere împotriva raportului de inspecţie fiscală, iar pârâtul a răspuns prin adresa nr. 555469 din 17 aprilie2006 în sensul că raportul de inspecţie fiscală nu este un act administrativ fiscal, ci un act pregătitor şi premergător emiterii actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere.
Reclamanta a motivat că Decizia de impunere nu i-a fost comunicată iar efectele stabilite de organele de control prin raportul de inspecţie fiscală sunt nelegale.
Prin sentinţa civilă nr. 981 din 11 aprilie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul M.F.P.– A.N.A.F.– D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti.
A respins, ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta SC P.P. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.F.P. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a constatat că acţiunea reclamantei vizează un act premergător emiterii Deciziei de impunere nr. 95936 din 14 decembrie 2005, iar adresa din 17 aprilie 2006 nu reprezintă un act administrativ fiscal care să poată fi atacat în condiţiile art. 175 şi urm. C. proCod Fiscal
Instanţa de fond a reţinut că Decizia de impunere a fost comunicată reclamantei după data depunerii prezentei acţiuni, reclamanta contestând însă modalitatea de comunicare a acesteia, a arătat că nu a intrat în posesia acesteia şi nesolicitând comunicarea în cursul acestui proces.
Reclamanta nu a solicitat constatarea refuzului nejustificat al pârâtei privind emiterea deciziei de impunere, care constituie titlul de creanţă conform art. 175 C. proCod Fiscal, însă doreşte ca prin anularea adresei care formează obiectul acţiunii de faţă, să se analizeze obligaţiile fiscale care sunt stabilite prin raportul de inspecţie fiscală şi care stă la baza emiterii deciziei de impunere. Analizarea acestor chestiuni fiscale se poate face în cadrul contestaţiei privind Decizia de impunere, raportul de inspecţie fiscală putând fi atacat numai odată cu Decizia de impunere.
Împotriva sentinţei sus menţionate a declarat recurs SC P.P. SRL Bucureşti.
Recurenta invocă în esenţă nelegalitatea cu motivarea că a formulat plângere împotriva Raportului de Inspecţie fiscală, care este singurul document pe care îl deţinea şi pe care l-ar fi putut contesta întrucât Decizia de impunere nu i-a fost comunicată în conformitate cu dispoziţiile art. 44 C. proCod Fiscal
Instanţa de fond în mod eronat a considerat că se face dovada comunicării la 30 ianuarie 2006 a deciziei de impunere, întrucât nu apare numele reprezentantului legal al societăţii în menţiunile conţinute în Raportul de Inspecţie fiscală iar Decizia de impunere a fost înaintată unei persoane fără calitate de a reprezenta societatea.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi conform art. 3041 C. proc. civ., Curtea a respins recursul pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată la intimată din 2 martie 2006 reclamanta a solicitat anularea în parte a actului de control respectiv raportul de inspecţie fiscală din data de 8 decembrie 2005 încheiat de organele de control din cadrul D.G.F.P. a municipiului Bucureşti.
Prin adresa din 17 aprilie 2006 s-a comunicat recurentei reclamante că actul a cărui revocare parţială s-a solicitat nu reprezintă un act administrativ fiscal, ci un act premergător emiterii deciziei de impunere conform art. 107 din OG nr. 92/2003.
Cu privire la Decizia de impunere prima instanţă a reţinut că a fost comunicată reclamantei.
Într-adevăr intimata a făcut trimitere la adresa din 17 ianuarie 2006 prin care a comunicat reclamantei atât raportul de inspecţie fiscală cât şi Decizia de impunere, fiind remise sub semnătură la 30 ianuarie 2006, directorului economic care alături de administrator a reprezentat societatea pe timpul controlului.
Mai mult deşi a contestat modalitatea de comunicare, conform prevederilor art. 44 C. proCod Fiscal recurenta nu a solicitat să i se facă comunicarea în cursul procesului şi nici nu a contestat conţinutul acesteia, deşi a dorit să fie analizate obligaţiile fiscale care sunt stabilite prin raportul de inspecţie fiscală care sta de altfel la baza emiterii deciziei de impunere.
Motivarea recurentei că deşi s-a apreciat de organul emitent al adresei contestate că raportul de inspecţie fiscală este un act premergător, totuşi s-au analizat pe fond motivele contestaţiei, nu poate fi reţinută întrucât în mod corect s-a apreciat că pârâtul nu a soluţionat fondul plângerii ci doar a dat lămuriri cu privire la susţinerile reclamantei.
Aceasta întrucât potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) C. proCod Fiscal contestaţia pe cale administrativă se poate formula împotriva titlului de creanţă sau a altor acte administrative fiscale care în cauză este reprezentat de Decizia de impunere nr. 95937 din 14 decembrie 2005 emisă de D.G.F.P. Bucureşti şi nu raportul de inspecţie fiscală din 8 decembrie 2005 ce poate fi atacat cu Decizia de impunere, fiind un act premergător acesteia.
Cum în cauză, în mod corect prima instanţă s-a pronunţat pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii în conformitate cu art. 175 şi următoarele C. proCod Fiscal, criticile de nelegalitate nu pot fi reţinute, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC P.P. SRL Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 981 din 11 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4311/2007. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4319/2007. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
