ICCJ. Decizia nr. 525/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.525/2007
Dosar nr. 4867/1/2006
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2704 din 4 august 2005, C.C.C.L.R.A. a respins cererea formulată de C.M.L., nepoată a soţilor C.I. şi C.E., de acordarea acestei calităţi în temeiul prevederilor OG nr. 214/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Autoritatea publică emitentă a reţinut că această soluţie se impune deoarece E.C.,mama petentei, nu a fost condamnată sau supusă unor măsuri administrative abuzive din motive politice şi deci, ea nu se încadrează în dispoziţiile art. 1, 2 şi 3 din actul normativ menţionat mai sus.
Prin acţiunea introdusă la data de 15 decembrie2005, C.M.L. a solicitat anularea Deciziei nr. 2704/2004 şi pe cale de consecinţă, admiterea cererii sale astfel cum a fost formulată.
Reclamanta şi-a motivat acţiunea, arătând că în mod greşit organul emitent i-a respins cererea, deşi din probele cu înscrisuri prezentate a rezultat că bunicii săi C.I. şi C.E. au fost strămutaţi din comuna Broşteni şi li s-a fixat domiciliul obligatoriu în oraşul Târgu - Jiu, până la data de 9 aprilie 1962, când s-au ridicat restricţiile domiciliare.
Prin sentinţa civilă nr. 34 din 9 februarie 2006, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu a făcut dovada cu înscrisuri, a justeţei afirmaţiilor din acţiune şi că oricum, ea are posibilitatea de a-şi valorifica dreptul pretins, solicitând să se constate calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă a mamei sale C.E., conform art. 3 lit. f) din OG nr. 214/1999.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C.M.L.
Recurenta a susţinut că prima Instanţă a ignorat probele cu acte şi martori administrate în cauză, din care rezultă atât strămutarea bunicilor săi în altă localitate, ordonată de către autorităţile regimului politic comunist, cât şi exmatricularea mamei sale, C.E. din facultate, după stabilirea domiciliului obligatoriu al bunicilor materni.
În opinia sa, condiţiile prevăzute de art. 3 lit. c) şi d) din OG nr. 214/1999 sunt îndeplinite şi ca atare, acţiunea trebuia admisă.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 3 alin. (1) din acest act normativ, prin măsuri administrative abuzive se înţelege orice măsuri luate de organele fostei miliţii sau securităţi, ori de alte organe ca urmare a săvârşirii unei fapte în scopurile menţionate la art. 2 alin. (1), în baza cărora s-a dispus:
- lit. c) - stabilirea de domiciliu obligatoriu;
- lit. d) - strămutarea într-o altă localitate;
- lit. f) - exmatricularea din şcoli, licee şi facultăţi.
În speţă, toate aceste condiţii sunt îndeplinite, deoarece cu înscrisurile oficiale depuse de reclamantă s-a demonstrat strămutarea bunicilor săi materni din comuna Broşteni la Târgu - Jiu, până la data de 9 aprilie 1962, când restricţiile domiciliare au fost ridicate.
Măsura respectivă a fost adusă la îndeplinire de către organele miliţiei şi lucrători ai primăriei locale, care le-au confiscat averea deţinută. La rândul său, mama reclamantei a fost exmatriculată din facultate datorită stării materiale şi originii sociale, împrejurare confirmată cu declaraţiile martorilor V.M.V. şi C.G., audiaţi de Instanţă.
În recurs, recurenta a depus ca acte noi, xerocopia după: carnetul de membru al A.F.D.P. eliberat pe numele mamei sale, C.E.; adeverinţa din 17 aprilie 2004, eliberată de Universitatea Bucureşti, care atestă frecventarea de către aceasta a cursurilor de zi ale Facultăţii de chimie, fără examen de stat; Decizia nr. 193 din 16 ianuarie 2003, prin care unchiului său C.O. i-a fost acordată calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă şi în fine, Hotărârea din 29 martie 1994, prin care s-a recunoscut calitatea E.C. de beneficiar al Decretului - lege nr. 118/1990, ca urmare a restricţiilor domiciliare impuse de autorităţile regimului comunist, bunicilor materni şi mamei, împreună cu care recurenta a locuit şi a suportat toate privaţiunile determinate de aceste măsuri administrative abuzive.
Având în vedere probatoriile administrate pe durata desfăşurării procesului, prevederile legale mai sus enunţate, precum şi cele conţinute în art. 5 alin. (1) din OG nr. 214/1999, conform cărora cererea pentru acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă poate fi introdusă de persoana condamnată sau supusă unei măsuri administrative ori, după decesul acesteia, de soţul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv, urmează a se admite recursul.
Pe cale de consecinţă va fi modificată sentinţa iar pe fond admisă acţiunea şi anulată Decizia nr. 2704 din 4 august 2005, emisă de C.C.C.L.R.A., ca nelegală.
Totodată, va fi obligată această autoritate publică să emită o nouă decizie prin care să acorde bunicilor reclamantei C.I. şi C.E., calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., intimatul Ministerul Justiţiei, C.C.C.L.R.A. va fi obligat să plătească recurentei, suma de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocaţial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.M.L. împotriva sentinţei civile nr. 34 din 9 februarie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi în fond admite acţiunea formulată de C.M.L.
Anulează Decizia nr. 2704/2000 emisă de C.C.C.L.R.A. din cadrul Ministerul Justiţiei.
Obligă C.C.C.L.R.A. să emită o nouă decizie prin care să acorde bunicilor reclamantei, C.I. şi C.E., calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Obligă intimatul Ministerul Justiţiei, C.C.C.L.R.A. să plătească recurentei-reclamantei C.M.L. suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 521/2007. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 528/2007. Contencios. Refuz soluţionare... → |
---|