ICCJ. Decizia nr. 4563/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4563/200.
Dosar nr. 4935/301/200.
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 904 din 28 martie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă acţiunea introdusă de reclamanta SC C. SA Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii SC Z. SA Bucureşti şi Ministerul Economiei şi Comerţului pentru constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 03 nr. 2920 din 13 iunie 1996, eliberat de Ministerul Industriilor în favoarea primei pârâte.
Instanţa a reţinut că această soluţie se impune deoarece actul administrativ individual a fost transmis în Registrul de transcripţiuni-inscripţiuni al Judecătoriei sectorului 3 sub nr. 18006 din 29 septembrie 1997, iar ulterior s-a efectuat întabularea dreptului de proprietate al pârâtei SC Z. SA Bucureşti, aşa încât, din data de 20 septembrie 1997 certificatul de atestare a acelui drept a devenit opozabil erga omnes şi, legalitatea lui putea fi contestată în justiţie în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.
S-a mai arătat în considerentele hotărârii că reclamanta nu a făcut dovada exercitării recursului administrativ înainte de sesizarea instanţei, ca o obligaţie a cărei îndeplinire condiţionează însăşi admisibilitatea acţiunii şi că oricum, distincţia care se face între nulităţile relative şi cele absolute în dreptul civil, nu este relevantă în ceea ce priveşte soluţiile pe cale le pot pronunţa instanţele judecătoreşti de contencios administrativ în astfel de pricini.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC C. SA Bucureşti.
Recurenta a susţinut că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a legii atunci când a stabilit că certificatul de atestare a dreptului de proprietate supus controlului jurisdicţional are natura unui act administrativ individual. In opinia sa, în ceea ce o priveşte, este vorba de un act juridic civil care face dovada dreptului de proprietate al părţii adverse şi poate fi contestat oricând de către terţi în condiţiile legii civile, prin invocarea unor motive de nulitate absolută.
De asemenea, în mod eronat instanţa de fond a reţinut că prin efectuarea formalităţilor de transcriere a actului contestat, efectul juridic este acela de opozabilitate a actului administrativ pentru că în realitate, efectul înscrierii în Registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni, precum şi în cartea funciară constă în opozabilitatea dreptului (cu semnificaţie în privinţa protejării dreptului subiectiv civil).
Pe de altă parte, recurenta a susţinut că dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în cauză şi în ceea ce-i priveşte, terţii au doar facultatea de a efectua plângerea administrativă prealabilă prevăzută de acest text legal.
Motivarea sentinţei este contradictorie deoarece, dacă instanţa a considerat ca fiind admisibilă cererea de constatare a nulităţii absolute a certificatului, atunci ar fi trebuit să constate necompetenţa sa din punct de vedere material şi să se dezinvestească în favoarea instanţei de judecată competentă.
În sfârşit, ţinând seama de faptul că actul juridic a fost invocat de pârâta SC Z. SA în cadrul unei acţiuni în revendicare, reprezentând însăşi titlul său de proprietate, faţă de recurentă, el are valoarea unui act juridic civil a cărui legalitate poate fi cenzurată potrivit normelor de drept comun şi nu a celor cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
La termenul din 2 octombrie 2007, au formulat cerere de intervenţie în interesul pârâţilor, SC C.D.C. SRL, SC R.T.S. SRL şi SC C.P.C. SRL.
Societăţile comerciale interveniente au arătat că la data de 1 septembrie 2006 au achiziţionat de la SC Z. SRL Bucureşti terenuri aflate în patrimoniul acesteia din urmă, în temeiul certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 03 nr. 2920 din 16 iunie 1996, situaţie în care ele fac dovada interesului propriu şi actual de a solicita respingerea acţiunii principale.
Cererea de intervenţie accesorie a fost admisă în principiu la termenul de astăzi, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cât priveşte recursul declarat în cauză de către reclamanta SC C. SA Bucureşti, se constată că el este nefondat sub aspectul tuturor criticilor formulate.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor din dosar, obiectul acţiunii introdusă de reclamantă îl constituie cererea acesteia de constatare a nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 03 nr. 2920 din 13 iunie 2006, eliberat de fostul Minister al Industriilor în favoarea pârâtei SC Z. SA Bucureşti (fostă S. SA).
Certificatul respectiv are, incontestabil, natura unui act administrativ unilateral emis de o autoritate a administraţiei publice centrale de specialitate în vederea executării legii, prin care se atestă dreptul de proprietate al acelei societăţi comerciale asupra unor terenuri situate în municipiul Bucureşti.
Efectele juridice subsecvente, de drept civil pe care actul le produce nu sunt de natură să modifice natura sa juridică de act administrativ unilateral, supus regimului juridic administrativ.
Prin urmare, controlul de legalitate al unui asemenea act trebuia exercitat în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, care întocmai actualei legi organice nr. 554/2004, a constituit dreptul comun în această materie.
In cauză, aşa cum corect s-a reţinut prin sentinţă, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile în termenele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, care au început să curgă de la data transcrierii certificatului în Registrul de transcripţiuni-inscripţiuni al Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, respectiv 29 septembrie 1997. Prin îndeplinirea acestei formalităţi de publicitate imobiliară, atât dreptul de proprietate cât şi actul juridic care îl atestă au devenit opozabile terţilor.
Mai mult, prin încheierea nr. 2184 din 19 februarie 2002, a aceleiaşi instanţe, Biroul de Carte funciară, dreptul de proprietate al primei pârâte asupra terenurilor cuprinse în certificat a fost intabulat.
Rezultă deci, fără echivoc, că încă de la data înscrierii în Registrul de transcripţiuni-inscripţiuni, actul administrativ individual a devenit opozabil erga omnes, situaţie în care reclamanta în calitate de terţă persoană pretins vătămată, avea posibilitatea să ceară instanţei competente anularea actului în condiţiile legii privind contenciosul administrativ atunci în vigoare.
Concluzia se impune şi în raport de împrejurarea dovedită în dosar, că în anul 1998, între reclamantă şi pârâta SC Z. SA Bucureşti s-a încheiat contractul de partaj voluntar autentic în cuprinsul căruia au fost menţionate în mod expres certificatele de atestare a dreptului de proprietate eliberate celor două societăţi.
Deşi a fost intitulată acţiune în constatarea nulităţii absolute a certificatului, această acţiune trebuia precedată de recursul administrativ instituit de legea organică ca o condiţie de admisibilitate a acţiunii.
Or, procedura respectivă nu a fost îndeplinită de reclamantă care a considerat în mod greşit că fiind vorba de o cerere în constatarea nulităţii actului, acţiunea poate fi introdusă oricând, potrivit normelor aplicabile raporturilor juridice de drept civil.
Admiţând aşadar, excepţiile invocate de pârâţi şi respingând acţiunea în contencios administrativ ca inadmisibilă, curtea de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce urmează a fi menţinută prin respingerea recursului.
Totodată, va fi admisă cererea de intervenţie formulată de SC C.D.C. SRL, SC R.T.S. SRL şi SC C.P.C. SRL în interesul pârâţilor.
În sfârşit, în baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei SC Z. SA Bucureşti suma de 22.053 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii avocaţiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGE
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 904 din 28 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite cererea de intervenţie formulată de SC C.D.C. SRL, SC R.T.S. SRL şi SC C.P.C. SRL în favoarea pârâtei SC Z. SA Bucureşti.
Obligă recurenta-reclamantă SC C. SA Bucureşti la plata sumei de 22.053 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-pârâte SC Z. SA Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4562/2007. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4570/2007. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
