ICCJ. Decizia nr. 4584/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4584/2007
Dosar nr. 3449/2/200.
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 11 mai 2007 reclamanta H.M.R. a solicitat obligarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la plata sumei reprezentând prima de concediu pe anul 2006 actualizată cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
Prin sentinţa civilă nr. 1562/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost admisă reţinându-se că dreptul la prima de concediu, reglementat de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, după încetarea suspendării prin Legea nr. 380/2005, este activ şi poate fi solicitat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, susţinând că instanţa nu a avut în vedere faptul că prin legile bugetului de stat aferente anilor 2001-2006, dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă; că prin OG nr. 2/2006, gestiunea sistemului de salarizare se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare şi în numărul maxim de posturi aprobate.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Dispoziţiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuţie, au fost în fiinţă în anul 2006 şi fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituţia României, nu s-a constatat că ar fi neconstitutionale.
In anii 2001-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată, însă aceste dispoziţii nu au conţinut vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia.
Suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, atâta timp cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate prin lege.
Nu se poate considera că acel drept nu a existat în anul 2006, pentru că exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României (privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept) cât şi reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut suspendarea dreptului respectiv.
A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării unui text de lege şi după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil.
Astfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
Astfel fiind, înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală şi în mod corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanta are dreptul la prima de concediu pe anul 2006.
Cât priveşte referirea recurentului la dispoziţiile OG nr. 2/2006, aceasta nu are relevanţă în cauză.
In măsura în care pârâtul este obligat la plată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ordonatorul principal de credite va solicita Ministerului de Finanţe includerea sumelor respective în bugetul ministerului pentru a fi în măsură să execute hotărârea instanţei.
Pentru considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de casare de ordine publică în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei civile nr. 1562 din 6 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4570/2007. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4587/2007. Contencios → |
|---|
